Uluiţi în primul moment de întorsătura neaşteptată pe care o luaseră lucrurile, avertizaţi de vicar, abatele şi cavalerul porniră în goană pe urmele femeii care, după părerea lor, le scăpase în mod stupid din mană şi vrand acum să o prindă cu orice preţ. Alergand după ea, cei doi bărbaţi strigau în gura mare că marchiza este nebună şi trebuie făcută inofensivă. în sfîrşit cursa lor luă sfarşit, cavalerul o ajunse din urmă şi intră cu ea în casa unui anume domn Prats, iar abatele rămase în faţa uşii pe care o bloca cu înverşunare, ameninţînd cu moartea pe cei care ar fi încercat să pătrundă în interior.

Domnul Prats era plecat din localitate, dar acasă se afla soţia lui, care, împreună cu cîteva prietene venite în vizită, o înconjurară pe victimă cu deosebită grijă, dîn-du-i să înghită nişte prafuri, pe care sărmana femeie, scuturată de spasme, le luă fără să scoată un cuvînt. Cavalerul care asista neputincios la această scenă, declară că cumnata sa avea o criză de nervi şi că el, în calitate de rudă apropiată, va rămîne lîngă ea pînă cînd se va simţi mai bine.

Bănuind că la mijloc era ceva suspect, doamna Prats şi prietenele ei hotărîră să nu părăsească victima nici o clipă. Dar aceasta, care încă mai nutrea speranţa că l-ar putea îndupleca pe cavaler, le rugă totuşi să se retragă într-o cameră alăturată. Rămasă singură cu călăul ei, tanăra femeie îngenunchie în faţa lui, implorandu-l cu lacrimi în ochi să-şi schimbe hotărîrea şi să-i cruţe viaţa. Cavalerul răspunse însă cu două lovituri de sabie în piept. Şi cum marchiza încercă să fugă spre uşă strigand după ajutor, ucigaşul o mai lovi de cîteva ori pe la spate cu sabia, care se rupse, vîrful rămanand înfipt în omoplatul stang.

La strigătele disperate ale marchizei, femeile dădură buzna în cameră. Mulţumit că în sfîrşit îşi realizase planul criminal, cavalerul părăsi imediat încăperea, nerăbdător să împărtăşească „vestea cea bună" fratelui său. înspăimantate, femeile o ridicară pe marchiză, o aşezară în pat şi, după ce-i cercetară rănile, îşi exprimară speranţa că acestea n-ar fi mortale. Dorind din suflet salvarea nefericitei victime, el rugară prin fereastră pe nişte trecători să aducă în grabă un chirurg. Deducînd din strigătele lor că marchiza nu murise, abatele năvăli spumegînd de furie în cameră şi încercă să-şi descarce pistolul în pantecele ei. Cum arma nu luă foc, ucigaşul încercă să se folosească de ea ca de o bată. Intenţia îi fu însă dejucată de vajnicele femei, care se năpustiră cu o furie oarbă asupra lui, lovindu-l şi scoţandu-l cu forţa în stradă.
Intre timp se făcuse ora 9 seara. Profitînd de întuneric, asasinii fugiră la o proprietate a marchizului din Aubenas. După o cumplită încăierare, în care erau cit pe ce să se gîtuie reciproc, convinşi fiecare de vinovăţia celuilalt în eşecul monstruosului lor plan, abatele şi cavalerul îşi spuseră că ar trebui să revină la locul crimei şi să termine definitiv cu marchiza. Teama de o eventuală arestare învinse totuşi, ceea ce ii determină să dispară.

Sesizate, poliţia şi justiţia interveniră imediat. La randul său parlamentul din Toulouse trimise un consilier, un anume Catelan, ca să ancheteze cazul. Acesta interogă mai întîi pe marchiza de Ganges. Deşi grav bolnavă, ea făcu eforturi supraomeneşti pentru a dezvălui toată conspiraţia şi a pune cat mai bine în lumină monstruoasa faptă a celor doi criminali. De altfel, a doua zi după interogatoriu, şi anume la 19 zile după cumplita întîmplard, tînăra femeie se stinse din viaţă. Dar nu din cauza rănilor, ci a otrăvii pe bază de arsenic, care-i arsese viscerele şi-i afectase grav creierul.
Pe urmele celor doi asasini porniseră, imediat după crimă, baronul de Tressan, un mare magistrat, care nu le putu da de urmă, deoarece ei plecaseră în străinătate. La vestea încercării de asasinare a soţiei sale, ipocritul marchiz de Ganges se lansă în invective împotriva fraţilor lui, care de fapt acţionaseră cu deplinul lui consimţămînt. Totuşi, în ziua respectivă, el îşi făcu vizitele obişnuite pe la prieteni, fără să aducă vorba nicăieri despre abominabila crimă şi nu plecă să-şi vadă soţia decît a doua zi seara, după cină.

Ancheta luă sfarşit. Sentinţa tribunalului din Toulouse era într-adevăr pe măsura crimei : abatele şi cavalerul erau condamnaţi să li se zdrobească oasele, iar marchizului i se retrăgea titlul de nobleţe şi era silit să-şi sfîrşească zilele în surghiun. Cei trei criminali odioşi izbutiră să scape de pedeapsă dar marchizul şi cavalerul pieiră sub obuzele turcilor la asediul oraşului Candia, iar abatele se făcu nevăzut, căsătorindu-se mai tîrziu în secret la Amsterdam şi sfîrşind prin a se lepăda de sutană.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---