Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Apărute postum (1966), cu un studiu introductiv de Vladimir Streinu, povestirile lui Vasile Vioculescu surprind prin inedit şi modernitate, autorul inovând nu atât în formă, cât în conţinut. Tot postum apare în 1970 şi romanul Zahei Orbul, certificând talentul de narare al celui care era cunoscut în special pentru lirica sa.
Povestirile merg, în general, pe două mari direcţii: sunt cele cinegetice şi pescăreşti {Pescarul Amin, Sezon mort, În mijlocul lupilor, Ultimul Berevoi, Şarpele Alidor, Lostriţa) în care fantasticul, miticul, fabulosul folcloric transgresează realul şi cele care prezintă întâmplări cu caracter anecdotic ş i moralizator {Proba, Fata din Java, Farsa, Revolta dobitoacelor, Iubire magică etc).

Generaţiile tinere par să prefere proza poeziei voiculesciene, tocmai datorită caracterului ambiguu, uşor oniric al acestora. Modernismul lor a fost, de altfel, remarcat, tocmai prin opoziţie cu caracterul oarecum tradiţionalist al liricii religioase de către majoritatea comentatorilor: „(...) spre deosebire de fantaştii şi mitologii parabolici moderni şi hermeneutici, de un Mircea Eliade bunăoară, sau, mai recent, Ştefan Bănulescu - cu care cel din urmă Voiculescu se aseamănă din când în când - cele două volume de Povestiri (...) nu dau nici un fel de dureri de cap, aşa-zicând, cititorului, indiferent de familiarizarea lui cu dificile lecturi sau nu. Moderne în cel mai înalt grad fiind, tot atât de profunde, pline de înţelesuri ca şi ale celorlalţi mari prozatori ai secolului, povestirile lui Voiculescu încântă, ocolind, poate deliberat, înfăşurările în ceţurile onirice şi impresionistice. Autorul nu caută subterfugii de eludare a rigorilor compoziţiei, ci narează direct, clar, echilibrat, cu precizie virilă bine apăsată." (Vasile Voiculescu - comentat de Ion Rotaru, Buc, Ed. Recif, 1993, p. 45).

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Povestirea Lostriţa (care poartă în titlu numele fiinţei-simbol) face parte din prima categorie amintită, cea a povestirilor mitice, prin atmosfera de basm şi prin trimiterile la diverse mituri şi eresuri. Povestirea îşi găseşte punctul de plecare în lumea fabuloasă a pescuitului, aflându-şi sursele narative în fabulosul din folclorul românesc - credinţe şi eresuri ca, de pildă, povestea ştimei văii care cere drept vamă vieţi umane. Se adaugă la acestea, tema (dorinţa de a atinge absolutul, care presupune sacrificiu) şi structura, apropiate de basm - un prolog şi un epilog ce încadrează ca o ramă naraţiunea.

Trăsături specifice

Prologul ţine locul unui avertisment: „nicăieri diavolul cu toată puiţa şi nagodele lui nu se ascunde mai bine ca-n ape." - ne aflăm pe un tărâm discutabil, la limita dintre fabulos şi real, dintre mitic şi explicabil. Lostriţa - „peştele naibei" (origine demonică) are cap bucălat, cu „pielea pestriţată auriu, cu bobite roşii-ruginii, ca păstrăvul" (înfăţişare seducătoare) - îi atrage pe tinerii pescari, neexperimentaţi, deci, în vâltoarea apelor. Când vrea să înşele pe cel pe care şi-a pus ochii, creşte de trei ori şi îşi schimbă arătarea: „iese şi se întinde, moale, râniş. De departe ai zice că e o domniţă lungită la soare pe plaja de nisip argintiu."(prima asociere între peşte şi femeie, ce sugerează hibriditatea fiinţei, făcând aluzie la mitul sirenei sau al Ondinei din mitologia germano-scandinavă). Originea şi aspectul neobişnuit al lostriţei sunt de mai multe ori subliniate în text: „lostriţa vrăjită", „lostriţa fulgeră ca o sabie", e „năzdrăvană", pescari iscusiţi cad în „mrejele-i fermecătoare". Într-un fel, lostriţa-sirenă este corespondenta ielelor, a zânelor şi - de ce nu? - a Zburătorului, în varianta feminină, din mitologia românească. Pescarii se simt ispitiţi de ea, dar majoritatea pier înecaţi sau renunţă.

Caracterizarea personajului principal

Singurul care îi rămâne „credincios" (a se reţine epitetul-adjectiv) este Aliman (nume de basm şi de baladă), un tânăr pescar ce nu crede în „basmele bune pentru copii" şi râde de povestea ştimei „preschimbate în lostriţe, ori de naiba prefâcută-n peşte". O dată reuşeşte (provocarea) să o prindă - pentru o clipă doar -, pentru ca apoi să o piardă în ape cu nadă cu tot. Mai târziu, pe la mijlocul verii, o prinde iar, dar sălbăticiunea „îi scapă din mâini ca o săgeată licăritoare, cum îi scapă duminica câte o zvârlugă de fată la horă" (a doua asociere cu lostriţă-femeie; aluzia este tot la mitul sirenei). Consecinţa eşecului este ambiguă şi se face aproape imperceptibil trecerea din real în fabulos. Flăcăul pare vrăjit - „el nu mai râdea ca altădată. Punea capul în piept îndârjit şi pleca fără să mai asculte" pentru că „îi simţea mereu povara şi forma în mâinile nedibace şi în sufletul tulburat". Sugestia este şi ea ambiguă: efectul întâlnirilor cu lostriţa şi dorul de aceasta seamănă cu trăirile omului îndrăgostit; de altfel, numai când „i se arată lostriţa îi mergea bine şi avea spor".

Semnificaţii. Real şi fantastic.

Ambivalenţa lostriţei - peşte/femeie („Pe la Paşte iat-o că s-a ivit. mai mândră, mai vicleană, unduind trupul cu ispite femeieşti în el") - încurcă planurile, făcând posibile mai multe interpretări. Ea nu reprezintă doar idealul pescarului - peştele-minune, ci şi idealul feminin, al bărbatului Aliman, căci, după ce spre sfârşitul verii lostriţa dispare, „flăcăul, de atâta zbucium şi alergătură, se topea. S-ar fi zis de ciudă, dacă nu de dor."(s.n.)

Intrucât metodele tradiţionale (a se citi din planul realului) nu dau roade în prinderea lostriţei, Aliman - care „bolise" tot timpul iernii - apelează la forţele oculte: „iscodea despre vrăjile şi vrăjitorii cu puteri asupra apelor şi peştilor. Şi apoi rămânea cu minţile aiurea". Vraciul bătrân din locurile sălbatice de pe Neagra (afluent al Bistriţei superioare), „mare descântător de peşti" la care ajunge, este un fel de „stăpân al apelor". Ne aflăm pe tărâmul fabulosului. Vrăjitorul îi înmânează, cu instrucţiuni precise, „o lostriţa lucrată de lemn, aidoma de şuie şi frumoasă cu cea din Bistriţa", în fond reprezentarea dublului (aluzie şi la mitul totemului, în strânsă relaţie cu povestirea Pescarul Amin în care sugestia totemului este mult mai adâncă). Un alt mit - al lui Faust sau al pactului cu diavolul - este invocat, căci în miez de noapte, cu luna în pătrar (timp propice magiei), Aliman intră în apă cu peştele vrăjit în mână şi spune încet „descântecul învăţat pe de rost, în care se leapădă de lumea lui Dumnezeu". Ritualul în care este iniţiat Aliman de către vrăjitor este unul primitiv, conform căruia poţi domina pe cineva dacă îi posezi imaginea sau copia materială, modelul acesteia; vânatul este înlocuit de reprezentarea lui plastică - sculptura totemică.

Rezultatul nu întârzie să apară: apele năvalnice ale Bistriţei aduc o dată cu sfărâmăturile de sate şi case o plută pe care se zăreşte o fată, salvată din „fierbătoare" de către Aliman. Apariţia fetei ţine şi ea de domeniul fantasticului. Ea reprezintă împlinirea dorinţei erotice, dar şi întruparea umană a lostriţei vrăjite. Portretul fetei este elocvent în această direcţie, păstrând reminescenţe ale lumii acvatice din care provine: hainele se usucă imediat pe ea, „ochii, de chihlimbar verde-aurii cu strilici albaştri" sunt mari, rotunzi (ca de peşte), dar „reci ca de sticlă", iar dinţii „ascuţiţi ca la fiare".

Iubirea dintre cei doi izbucneşte furtunos, deşi pare nefirească. Fata, botezată de Aliman Ileana (nume cu rezonanţă fabuloasă, nume de basm) este „sălbatecă". Satul o bănuieşte că „ar suge sângele flăcăului" (aluzie la mitul strigoiului, al moroiului din mitologia românească), deşi acesta pare „mai sănătos, mai voinic şi mai bun cum nu fusese niciodată". în buna tradiţie, el începe să se gândească la căsătorie, dar fata îl refuză categoric, nedezminţindu-şi originea demonică: „ea a hohotit nebuneşte, luându-l de gât. Ea ştia de ibovnic şi de dragoste, nu-i ardea nici de popă, nici de biserică. Nu pentru asta venise ea pe lume."

Cea care pune capăt poveştii de dragoste paradiziace este Bistriceanca, mama Ilenei, apariţie miraculoasă, „femeie voinică, iute şi ştiurlubatică, aşijderi apelor după ploaie". Ca şi vraciul, ea apelează la magie, ducându-o pe fată în stare de hipnoză („îi şopti la ureche nişte vorbe care parcă o adormiseră"), iar pe Aliman îl îndepărtează, lăsându-l „prostit, gol de puteri ca o armă descărcată". încercând să dezlege misterul, Aliman va afla târziu, de la un moşneag trecut de suta de ani despre provenienţa miraculos-demonică a celor două femei. Vraciul, la care vrea să apeleze din nou, a dispărut şi el.

Lipsa fetei echivalează cu anularea puterilor, cu depersonalizarea lui Aliman. Curând, el va fi „îmbrobodit" de o fată îndrăzneaţă, cu care se logodeşte, căci era „plecat de pe lumea asta" (sursa puterilor sale dispăruse). Este un gest de apatie: „se însura numai pentru că nu mai avea voinţă să se împotrivească nici unei biete fete, care în ochii lui era mai puţin decât o gânganie, şi orice îi era totuna."
În ajunul nunţii, Aliman visează că se însoară cu lostriţa şi îi cunună bătrânul vraci. În timpul petrecerii de nuntă din planul real, care are loc în mijlocul lui noiembrie - atunci când nopţile sunt bântuite de strigoi, conform tradiţiilor oculte - cineva aduce vestea reapariţiei lostriţei, care „stă lungită la soare ca o domniţă" (revine ambiguitatea, mitul sirenei, hibridul peşte-femeie), fapt care stârneşte din nou în Aliman dorinţa de a o prinde: „şi iar simţea deşteptată în carnea braţelor dulceaţa unei poveri neuitate." Aruncându-se în apele învolburate, el se scufundă cu lostriţa în braţe, iar apele „bolborosind mânioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna". Finalul, simbolic, lasă locul mai multor interpretări: regăsirea lostriţei poate însemna fie împlinirea erotică în moarte, fie atingerea idealului (pescarul care a prins peştele mult visat), fie întoarcerea la origini, în relaţie cu mitul totemului.

Deşi a fost catalogată drept o povestire fantastică, multe dintre întâmplările din naraţiunea lui Vasile Voiculescu ar corespunde, mai degrabă, categoriei miraculosului, după clasificarea făcută de Tzvetan Todorov. Celebrul teoretician al fantasticului împarte evenimentele neobişnuite în trei categorii: categoria straniului, desemnând un fenomen care poate fi explicat prin vis, halucinaţie, fantezie etc, categoria miraculosului, unde se înscriu fenomenele inexplicabile şi categoria fantasticului, care constă într-o ezitare între explicabil şi inexplicabil, o incertitudine între imaginar şi real.

Caracterul povestirii, ale cărei semnificaţii pendulează între real şi basm, ţine totuşi de fantastic. De altfel, epilogul încearcă să explice apariţia acestei legende prin setea de fabulos a oamenilor: „dar povestea lui Aliman a rămas vie şi mereu mlădioasă. Creşte şi se împodobeşte an de an cu noi adause şi alte scornituri după închipuirile oamenilor, jinduiţi de întâmplări dincolo de fire". Într-un cadru real - satul de pe malul Bistriţei şi locuitorii lui - se brodează o poveste fantastică, cu elemente de fabulos şi miraculos (eresurile, credinţele populare cu ştima apei care îşi cere drepturile, vrăjitorul, Bistriceanca, strigoaica, iubirea dintre Aliman şi Ileana etc), fără a se insista asupra caracterului malefic al întâmplărilor.

Stil. Limbaj

Chiar dacă s-a argumentat de nenumărate ori că limbajul abundent în rhaisme, regionalisme (puiţă, nagode, şuie, pribuluială, raniş, hulpavă, năboi, renii, /urcării, haituri etc), termeni specializaţi (din domeniu! pescuitului, de exemplu: plutaşi, fierbători, nahlapi, nade, plavie ş.a.m.d.) joacă un rol important în realizarea expresivelor imagini ale lumii acvatice, conferind culoare textului, nu este mai puţin adevărat că Vasile Voiculescu pare mai interesat de ceea ce spune, de poveste în sine, decât de modul în care spune. Din acest punct de vedere, se deosebeşte de Mihail Sadoveanu (cu care se face în permanenţă comparaţia la nivelul limbajului şi al atmosferei, mai ales în povestirile acestuia din urmă), pentru că Voiculescu preferă naraţiunea descrierilor, păstrate, de altfel, la strictul necesar.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---