FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 4,509
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Ion Heliade Radulescu - Zburatorul

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Ion Heliade Radulescu - Zburatorul

 Q:   Intreaba despre Ion Heliade Radulescu - Zburatorul       
Ion Heliade Radulescu - Zburatorul Repere analitice

SPECIA LITERARĂ:

• baladă cultă cu elemente de pastel;
• apărută în „Curierul românesc" nr. 9, din 4 februarie 1844, poezia „Zburătorul" exprimă orientarea către romantism a literaturii vremii, prin valorificarea temelor mitice şi folclorice autohtone (mitul Zburătorului) şi printr-o nouă sensibilitate în lirica naturistă (în pastelul înserării).

TEMELE POEZIEI:

• invazia sentimentului erotic, surprinsă într-un univers ce poartă semnele arhaităţii rustice;
• natura, ca orizont al misterului, cadru al proiecţiei cosmice a sentimentului de dragoste.

STRUCTURA TEXTULUI:

• poezia este alcătuită din trei secvenţe:
- monologul Floricăi, fata nubilă care îşi descrie manifestările fiziologic e produse de invazia sentimentului erotic;
- pastelul înserării; secvenţă-pivot a textului este pastelul înserării, pe care se construiesc cele două secvenţe monologale;
- monologul unuia dintre martorii la inocularea sentimentului de dragoste;
• textul baladei reprezintă o subtilă îmbinare de elemente epice, lirice şi dramatice, care dau particularitate celor trei voci lirice ale poeziei:
- vocea personajului feminin implicat în povestea de dragoste, având intensitatea lirismului subiectiv, potenţată de privirea introspectivă asupra propriilor trăiri;
- vocea unui eu liric detaşat, care contemplă tabloul naturii cuprinse de înserare, specifică lirismului obiectiv promovat mai târziu de Vasile Alecsandri;
- vocea unui martor iniţiat, „baba Comana, or Sorica", prin care se dă o explicaţie mitică întâmplării.

Eseu

Poezia „Zburătorul", apărută în „Curierul românesc" nr. 9, din 4 februarie 1844, revistă condusă de însuşi Ion Heliade-Rădulescu, este o baladă cultă cu elemente de pastel, care exprimă orientarea către romantism a literaturii paşoptiste, prin valorificarea temelor mitice şi folclorice autohtone (mitul Zburătorului) şi printr-o nouă sensibilitate în lirica naturistă (în pastelul înserării).
Tema principală a poeziei este invazia sentimentului erotic în sufletul unei tinere fete, surprinsă într-urt univers ce poartă semnele arhaităţii rustice; la aceasta se adaugă tema naturii, ca orizont al misterului, cadru al proiecţiei cosmice a sentimentului de dragoste. Ion Heliade-Rădulescu preia şi prelucrează poetic un mit autohton, mitul Zburătorului, încorporat apoi de Mihai Eminescu în „Călin (file din poveste)" şi mai cu seamă în „Luceafărul", printr-o inserţie de motive populare, de „eresuri", în sensul dat de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei": Zburătorul „este o nălucă, un om tânăr, frumos, care vine noaptea la fete mari, mai ales la femeile de curând măritate".

Tinerele fete, aflate în pragul nubilităţii, sunt supuse unui impact puternic din partea unei astfel de fiinţe alcătuite din foc şi pară.

Poezia este alcătuită din trei secvenţe, echttibrat distribuite în structura textului, cu o funcţie tematică precisă: monologul Floricăi, fata nubilă care îşi descrie manifestările fiziologice produse de invazia sentimentului erotic; pastelul înserării, sec-venţă-pivot a textului, pe care se construiesc cele două secvenţe monologale; monologul unuia dintre martorii la inocularea sentimentului de dragoste.
Textul baladei prezintă o subtilă îmbinare de elemente epice, lirice şi dramatice, care dau particularitate celor trei voci lirice ale poeziei: vocea personajului feminin implicat în povestea de dragoste, având intensitatea lirismului subiectiv, potenţată de privirea introspectivă asupra propriilor trăiri; vocea unui eu liric detaşat, care contemplă tabloul naturii cuprinse de înserare, specifică lirismului obiectiv promovat mai târziu de Vasile Alecsandri; vocea babei „Comana, or Sorica", martor iniţiat care dă o explicaţie mitică întâmplării.

Impactul tinerei fete, ajunse la vârsta nubilă, cu o fiinţă celestă, misterioasă, cu intenţii şi efecte malefice, produce manifestări fiziologice de mare intensitate; simţurile sunt acutizate la maximum, senzaţiile ating o intensitate vecină cu durerea: „Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se zbate,/ Mulţimi de vineţele pe piept mi se ivesc;/ Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,/ Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!". Prezenţa Zburătorului se face simţită în întreaga natură, el fiind pretutindeni şi nicăieri. Supus unei invazii nelămurite, trupul fetei tremură, cuprins de reacţii contradictorii, exprimate stilistic prin antiteză: „Ah, inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!/ [...] Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,/ în braţe n-am nimica şi parcă am ceva". Mânată de reacţii incontrolabile, incapabilă de a se stăpâni, tânăra fată, cu inocenţa primilor fiori ai dragostei, trece de la o stare la alta, de la bucurie la tristeţe, chiar la plâns: „Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,/ Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng".

La fel cum, în mitologie, cel lovit de săgeata lui Eros nu mai avea linişte până nu-şi împlinea iubirea, tânăra fată nu poate scăpa de acest chin epuizant: „Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;/ În trup o piroteală de tot m-a stăpânit". Se manifestă o atracţie irepresibilă între două lumi opuse, una celestă, cu puteri aflate dincolo de înţelegerea oamenilor, hotărând destine, şi alta a fiinţelor terestre, care aspiră la spaţiile înaltului, ale idealităţii, explicabile numai prin reflexe ale unei puteri magice: „... o fi vrun zburător!/ Ori alde l-alde baba Comana, or Sorica,/ Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor.". E o dragoste nepământeană, plină de chinuitoare aşteptări, de teribile tensiuni lăuntrice: „Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul". într-o atmosferă de aşteptare enormă, timpul se dilată: „Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare", expli-citând cel mai sugestiv sentimentul greu traductibil de dor.

Cadrul natural, descris într-un splendid pastel, primul din literatura română, este feeric, idilic: un sat obişnuit, de pe văile molcome româneşti, cu o mulţime de case şi vetre de foc, proiectat însă pe neaşteptate în jaristea cosmică: „Era în murgul serei şi soarele sfinţise;/ A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema/ A satului cireada, ce greu, mereu sosise/ Şi vitele muginde la zgheab întins păşea.". Oameni, vite, cumpene ce scârţâie la apus alcătuiesc decorul unei lumi cufundate într-o linişte patriarhală, într-un paradis terestru, în care se deschid căile magice pentru întâlnirea fetei cu Zburătorul, înger şi demon în acelaşi timp, încântătorprin frumuseţea lui neobişnuită.

Liniştea monumentală a naturii se aşterne treptat peste întregul sat: „încep a luci stele rând una câte una/ Şi focuri în tot satul încep a se vedea;/ Târzie astă-seară răsare-acum şi luna/ Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.". Este momentul aprinderii stelelor pe cer, al conturării unui cadru nocturn de o arhaitate primordială, propice pentru apariţia Zburătorului: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei/ Veşmântul său cel negru, de stele semănat,/ Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei/ Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat". Poezia devine un scenariu al interiorizării şi al inferiorităţii, al stingerii mişcării pe spaţii vaste, pregătind intensificarea trăirii erotice, cu marile ei tensiuni lăuntrice. Vraja onirică ce domneşte asupra întregului peisaj cheamă Zburătorul, şi apariţia acestuia se face cu participarea întregii naturi: „Tăcere este totul şi nemişcare plină;/În cântec sau descântec pe lume s-a lăsat;/ Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină,/ Şi apele dorm duse şi morile au stat".

Versurile redau o secvenţă de timp încremenită ca în faţa unui mare miracol, un tablou imobil, un univers ce se poate întâlni în tablourile pictorilor modernişti: intruziunea straniului în real, participarea lui la eveniment se face cu discontinuitate, punând în evidenţă marile forţe care unesc planurile cosmic şi teluric. Lumea aşteaptă înfrigurată sosirea făpturii cereşti, undeva la graniţa dintre real şi ireal. Zburătorul este astfel un premergător al hyper-eon-ului din „Luceafărul" lui Eminescu.


Tag-uri: poezie



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 16 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :