Egiptul Antic se află sub lupa specialiştilor de mai bine de două secole. În toată această perioadă interesul tuturor s-a dezvoltat fantastic faţă de această lume a piramidelor care nu încetează să ne uimească şi să ne fascineze. Mai mult, datele Egiptului Antic sunt considerate ca fiind printre cele mai certe din istoria lumii vechi, marja de eroare fiind foarte mică.
Istoria acestui popor a fost împărţită în mai multe perioade, fiecare având propriile dinastii. Imperiul vechi începe aproximativ în anul 3200 înainte de Hristos, terminându-se în anul 2263 înainte de Hristos. Acestei perioade îi urmează prima perioadă intermediară care durează până în anul 2000 înainte de Hristos. Înainte de perioada Imperiului Nou, avem o secundă perioadă interme
diară.
Ultimii regi din dinastia a XVII-a tebană au reuşit să-i alunge pe suveranii străini din Egipt aproximativ în 1550 înainte de Hristos. Ahmosis a ocupat Avaris şi a întemeiat dinastia a XVIII-a şi totodată Regatul Nou. Regii acestei dinastii au transformat Egiptul într-o mare putere a Orientului Apropiat. Tutmes I a pătruns în Nubia până în dreptul cataractei a V-a, iar în Asia trupele sale au ajuns până la Eufrat. Sub domnia reginei se relatează despre o mare expediţie comercială în Ţara Punt, situată în Eritreea, pe ţărmul sudic al Mării Roşii.
Imperiul Nou debutează în anul 1580 înainte de Hristos, întinzându-se până în anul 1085 înainte de Hristos, fiindu-i corespunzătoare dinastiile a XVIII-a, a XIX-a şi a XX-a. Dinastia a XVIII-a are ca faraoni pe celebrii Ahmosis, Amenofis I, Thutmosis I, Thutmosis al II-lea, regina Hatşepsut, Thutmosis al III-lea, Amenofis al II-lea, Thutmosis al IV-lea, Amenofis al III-lea, Amenofis al IV-lea, Tutankamon, Ai şi Horemheb. În această perioadă se construieşte templul de la Karnak.
Regele Ahmosis cucereşte Delta şi izgoneşte pe hicsoşi din Egipt, reunificând tot regatul. Zeul fundamental al statului era Amon. Amon-Ra este cea mai renumita zeitate din pleiada de zei a Egiptului. La inceput zeu al aerului, al vantului si al luntrasilor, Amon devine zeu de stat la Teba si este asimilat cu Ra, zeul Soarelui la Heliopolis. Amon este zeul local al Tebei, considerat divinitate a aerului sau a fecunditatii. Este adesea reprezentat ca un om infasurat cu o bucata de panza in jurul coapselor, avand pe cap o toca cu doua pene sau uneori are cap de berbec.
Thutmosis sau Tutmes al III-lea a fost cel mai mare cuceritor al dinastiei. El a consolidat dominaţia egipteană in Palestina si Siria. El a trecut Eufratul la Karkemiş, obţinând o mare victorie asupra statului Mitanni. In această perioadă de putere maximă a Egiptului s-a desfăşurat un comerţ intens cu statele învecinate, iar din Nubia, regiune bogată în aur, se aduceau mari cantităţi din acest metal preţios în Egipt. Nubia devine provincie egipteană şi are loc marea reformă religioasă a lui Akhnaton.
In 1350 î.Hr., a început domnia lui Akhnaton, care a însemnat pentru Egipt o serie de schimbări majore. Faraonul a renunţat la reşedinţele din Theba şi Memphis şi a întemeiat o nouă capitală la Amarna. Venerarea zeului Amon şi a majorităţii celorlalţi zei a fost interzisă. Akhnaton a introdus cultul zeului Aton, care, în postura de disc al Soarelui, aducea lumina şi viaţa. Oameni apropiaţi faraonului, inclusiv străini, au fost plasaţi în posturi-cheie. Sculptorii şi pictorii egipteni au dezvoltat forme artistice noi. Motivul pentru care Akhnaton a efectuat această reformă a fost acela că urmărea să reducă puterea templelor şi a preoţilor zeului Amon, deoarece aceasta sporise continuu, subminând-o pe cea a regelui. Pe de altă parte, trebuie să ţinem seama de personalitatea şi educaţia lui Akhnaton. Acum se formează limba neo-egipteană şi se scriu mai multe opere importante precum „Imnul către Amon-Ra”, „Imnul către Aton a lui Akhnaton”, „Cartea Morţilor” aflată în prima sa formă, „Stela poetică a lui Thutmosis al III-lea”, „Stela Sfinxului a lui Thutmosis al IV-lea”, „Învăţătura lui Ani”, „Învăţătura lui Amenemhat”.
La scurt timp după moartea lui Akhnaton, sub domnia lui Tutan-khamon, templele şi preoţii şi-au redobândit vechile lor drepturi. în perioada următoare, numele lui a fost şters din toate inscripţiile. Un text îl numeşte pe Akhnaton „criminalul de la Amarna".
Dinastia a XIX-a debutează în anul 1314 înainte de Hristos. Faraonii acestei dinastii sunt Ramses I, Sethi I, Ramses al II-lea, Mineptah, Mineptah-Siptah, Sethi al II-lea, Ramses al II-lea.
Ramses al ll-lea a fost unul dintre cei mai importanţi suverani ai ei. A construit o nouă reşedinţă, „oraşul lui Ramses", în Delta Răsăriteană, şi a ridicat o mulţime de temple în întreaga ţară. Războaiele sale cu hitiţii, în cursul cărora a susţinut vestita bătălie de la Kadesh, s-au încheiat printr-un tratat de pace. În perioada acestei dinastii, Palestina este recucerită şi au loc campanii împotriva hitiţilor. Mineptah respinge invazia Popoarelor Mării. Se scriu în timpul dinastiei „Poemul bătăliei de la Quadeş”, „Stela lui Mineptah”, „Învăţăturile din papirusul Anastasi II”, „Satira meseriilor”, „Adevărul şi minciuna”, „Imnuri către faraoni”, „Cearta dintre Horus şi Seth”, „Poezia de dragoste egipteană”
A XX-a dinastie şi ultima din timpul Imperiului Nou egiptean este cea care începe în anul 1200 înainte de Hristos şi se termină în jurul anului 1085 înainte de Hristos. Regii perioadei sunt Sethnakht, Ramses al III-lea, Ramses al IV-lea, Ramses al V-lea. Nici în timpul acestei dinastii, Egiptul nu scapă de ameninţări, din contră, ele intensificându-se şi devenind mai periculoase. În anul 1200 înainte de Hristos, Ramses al III-lea, cel mai important rege al dinastiei a XX-a, a învins popoarele mării şi pe libieni, care năvăliseră în Egipt. Sub urmaşii slabi ai lui Ramses al III-lea, Egiptul şi-a pierdut din nou puterea. În ţară s-a instaurat haosul. Economia şi comerţul au decăzut, iar hoţii au prădat până şi mormintele faraonilor. Astfel a început A treia perioadă interimară. Egiptul de Sus şi de Jos s-au separat din nou. La Theba conduceau marii preoţi ai zeului Amon, iar în oraşul Tanis din Deltă domneau suveranii dinastiei a XXI-a. Dinastiile următoare nu au reuşit să stopeze decăderea Egiptului.
În Regatul Târziu, Egiptul era condus cu precădere de regi străini. Pe la 700 înainte de Hristos. Guvernau regii nubieni din dinastia a XXV-a, al căror imperiu se întindea de la cataracta a Vl-a până la Marea Mediterană. Au urmat alte dominaţii: asiriană, saită (libieni), persană şi, după trei dinastii autohtone, din nou persană.
Epoca Târzie debutează aproximativ în anul 1085 înainte de Hristos, terminându-se în anul 525 înainte de Hristos. Se împarte în cinci dinastii. Dinastia a XXI-a durează până în anul 950 înainte de Hristos, avându-i ca faraoni pe Smendes, Herihor, Psusenes I, Siamon. Are loc fărămiţarea puterii regale cu dinastii paralele la Tanis, în nord, şi la Theba, în sud.dinastia a XXv-a se mai numeşte şi etiopiană, regii fiind kuşiţi şi venind din Etiopia care este Sudanul actual. Capitala este la Meroe şi la Napata. Ultima dinastie a acestui imperiu este numită şi dinastia saită.
Egiptul Antic se află sub lupa specialiştilor de mai bine de două secole. În toată această perioadă interesul tuturor s-a dezvoltat fantastic faţă de această lume a piramidelor care nu încetează să ne uimească şi să ne fascineze. Mai mult, datele Egiptului Antic sunt considerate ca fiind printre cele mai certe din istoria lumii vechi, marja de eroare fiind foarte mică.
