FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,789
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Comentariu: Sonetul CLXXXIII de Vasile Voiculescu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   drama   opera literara   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   personaje   gramatica   istorie   comunicare   caracterizare   filozofie   prozator   opera   balada   genul epic   naratiune   genul epic in proza   roman subiectiv   procedeu stilistic   autor   pastel   dramaturg   genul dramatic   povestire  

All Tags

Famous Forum

 

Comentariu: Sonetul CLXXXIII de Vasile Voiculescu

 Q:   Intreaba despre Comentariu: Sonetul CLXXXIII de Vasile Voiculescu       
Comentariu: Sonetul CLXXXIII de Vasile Voiculescu Incadrare

Sonetul CLXXXIII, ca mai toate sonetele lui Vasile Voiculescu, are ca tema "Dragostea", pusa aici in relatie cu "Timpul" - ambii termeni fiind evidentiati in text prin majuscula (utilizam varianta textuala reprodusa in Vasile Voiculescu, Poezii, EPL, Bucuresti, 1968, vol. II, p.281). Alaturarea iubirii timpului nu este intamplatoare, ci ea se bazeaza pe o constanta a ultimelor sale creatii poetice, asa cum o afirma si sonetul CLXXXIII: "Sunt psalmii mei de taina, o ruga necurmata?/ in ei am pus Iubirea langa eternitate".

Daca multe sonete pledeaza pentru eternizarea iubirii prin arta, "Sonetul CLXXIII" este o pledoare pentru eternizarea vietii prin iubire. Se poate inscrie asadar in ceea ce Vladimir Streinu numea "erozofie", ca tema adesea reluata de intregul ciclu al "Ultimelor sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de Vasile Voiculescu", aparut postum in 1964 ("Prefata" semnata de Vladimir Streinu la volumul Vasile Voiculescu, Povestiri, EPL, Bucuresti, 1966, vol. I, p. XXV).

Structura

Din punct de vedere formal, sonetul respecta formula structurala a sonetului shakespearian, constituit din trei catrene si un distih final. Ca principiu ordonator al ideii poetice se evidentiaza opozitia.

Pe axa ideatica fundamentala iubire-timp, umanul ipostaziaza doua atitudini diferite, marcate prin cele doua instante discursive: "noi"/ "eu". Se genereaza astfel un sistem complex de opozitii, reperabil la toate nivelele textului, opozitii menite sa puna in valoare ideea poetica esentiala.

La nivel compozitional (macrostructural) se pot distinge doua parti: prima, delimitata de versurile 1-8; a doua delimitata de versurile 9-14, parti cu o relativa unitate ideatica. Intre cele doua parti, opozitia este sustinuta de conjunctia adversativa "ci". Continutul primei secvente configureaza o stare, o teza, o regula generala: atitudinea oamenilor fata de viata, intr-un limbaj "discursiv si didactic" (Eugen Simion, Scriitori romani comentati, Nr. 1, Editura Recif, Bucuresti, 1993, p.41; Scriitori romani de azi, Ed. Cartea Romaneasca, 1976, vol. II, p.294-318). Cea de-a doua, dimpotriva, propune o situatie particulara, o abatere prin care eul liric se delimiteaza de legea generala printr-o atitudine care o contrazice. Limbajul castiga acum in "poeticitate" (chiar daca am retine doar suava alaturare de termeni "duioasele porunci").

Ramanand la nivelul textului ca intreg, se mai poate observa ca cele doua versuri mediane (8 si 9), despartite prin adversativa "ci", constituie linia de demarcatie a celor doua secvente, precum si axa ideatica a intregii poezii. Versul 8 incheie secventa intai, iar versul 9 o deschide pe cea de-a doua, dupa acelasi model compozitional, utilizat si de Camil Petrescu in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi": "Cand Dragostea-i unica vecie data noua/ Ci-n van te manii pe mine si m-arunci".

La nivelul instantelor discursive continua acelasi joc al opozitiilor. Cele doua instante discursive reprezinta marcile textuale ale atitudinilor opuse fata de iubire si timp.

a) Genericul "noi" (cu sensul de noi, oamenii) ofera iubirii un taram ostil - "gheata"/ "cremeni" - in care ea nu poate eterniza; eul poetic se defineste prin opozitie, "intelegand" si cultivand "minunile iubirii". Eul se delimiteaza si fata de atitudinea acelui "tu" existent in subtext ("te mani pe mine si m-arunci"). Cele doua atitudini opuse, confruntate in a doua secventa (tu/ eu) se coreleaza semantic ultimele doua versuri ale primeia: "Noi il primim cu gheata si-l rasadim in cremeni/ Cand Dragostea-i unica vecie data noua". Ca atitudine fata de iubire, subiectul liric se delimiteaza fata de genericul "noi" si fata de particularul "tu". Dragostea - ca "unica vecie" e "data noua" numai ca sansa, ca posibilitate de a conferi vietii trecatoare dimensiunea absolutului si nu ca lege. De aceea sunt posibile cele doua atitudini fata de iubire: una (respinsa) prin care "altoiul subred" al eternitatii este primit "cu gheata" "rasadit in cremeni", ridicand "stavile" in calea iubirii; iar cealalta, a increderii in puterile nelimitate ale iubirii: "Minunile iubirii n-ai stavile pe lume".

b) Cele doua instante discursive marcheaza si doua atitudini opuse fata de timp. Poli semantici ai primei secvente le sintetizeaza in primul si ultimul vers al ei: viata umana, ca timp biologic limitat, este resimtita ca insuficienta (cantitativ). Noi, oamenii, "cersim vietii ani multi", "ne plangem de piericiunea noastra", fiindca nu intelegem ceva esential. Timpul vietii noastre efemere (timpul-devenire) este "rupt din eternitate", si, prin urmare, el cauta in planul umanului un "taram asemenea". Acest "asemeni", care corespunde eternitatii timpului, este dragostea. Fara ea, timpul se vestejeste ca "floarea in glastra". Ideea ar putea fi rezumata printr-un sistem de echivalente - traduse poetic printr-o alegorie - in calitatea "etern", atribuita "Timpului", este echivalenta cu calitatea "iubire", atribuita vietii. Astfel, dimensiunea eternitatii in plan uman o poate da doar iubirea.

intelegand acest lucru, eul poetic poate decreta sententios: "Ci-n van acum te manii pe mine si m-arunci/ Minunile iubirii n-au stavile pe lume". Acest "acum", tinand de clipa trecatoare, are ca opus un timp viitor, deschis spre eternitate (nelimitat): "Oricand si oriunde ma vei striga pe nume/ Tot m-as scula din moarte ca sa alerg spre tine". Am putea spune parafrazand un text sacru: "cu iubirea pre moarte calcand". In acest sens, comparatia finala pune semnul echivalentei intre minunile cristice si minunile iubirii. Astfel, iubirea se insereaza divinului, invingand limitele temporale (moartea) sau spatiale ("groapa", "lespedea"). Comparatia cu invierea lui Lazar are doar o valoare expresiva, masurand intensitatea sentimentului si conferindu-i dimensiunea superlativului.

Daca, in aceasta comparatie dezvoltata, subiectul liric este echivalat cu Lazar, in nici un caz "ea" (fiinta iubita) nu se poate identifica cu Crist, deci nu putem afirma ca "ea este Iubita Crist" (asa cum se afirma in Limba si literatura romana, manual pentru clasa a XII-a, EDP, Bucuresti, 1993, p. 43). In sprijinul acestei opinii se pot aduce mai multe argumente. In primul rand, poezia retine numai "gestul" (ridicarea din mormant) al lui Lazar, nu si motivatia lui. In mitul biblic, Lazar este obiectul (pasiv) al invierii, nu subiectul (activ) al minunii, care apartine lui Isus. Comparatia pune in valoare tocmai puterea absoluta a iubirii, caci oricat de "duioase" ar fi poruncile, nu chemarea (ei) face minunea, ci puterea iubirii (lui).

Referindu-se la un model constructiv al sonetelor lui Vasile Voiculescu, Eugen Simion vorbeste despre "un epic de referinta", despre "un cadru narativ" sau "un mic scenariu" (Cf. Eugen Simion, Scriitori romani comentati, Ed. Recif, Bucuresti, 1993, p. 42). Daca prin "epic de referinta" intelegem un eveniment preexistent, in afara textului, in cazul sonetului comentat, acesta ar putea fi mitul biblic asupra invierii lui Lazar, la care finalul poeziei face intr-adevar referinta. Daca insa asertiunile criticului vizeaza constructia referentiala a textului insusi, ele pot fi valabile pentru o parte a sonetelor, dar nu si pentru cel in discutie. Sonetul comentat nu este organizat dupa un principiu narativ, dupa "un mic scenariu care concretizeaza emotia" (Ibidem, p. 42). Referinta la personajul biblic Lazar se face nu la nivelul intregului text, ci la cel al imaginii, ca un al doilea termen al unei comparatii. Discursul poetic ramane, in esenta sa, liric.

Semnificatii

Sonetul CLXXXIII, ca moment in "romanul erotic" al volumului de sonete, ipostaziaza iubirea ca sansa de eternizare a umanului, ce poate atinge astfel conditia divinului, a absolutului. In cuvintele lui stefan Augustin Doinas, aceeasi idee ar prinde expresia astfel:
"Golul cel vesnic din inima plinului/ invata greul naturii sa zboare./ O clipa, toate ating pragul divinului,/ toate uita de sine, tremuratoare" (st. Augustin Doinas, Versuri, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1972, p. 265).


Tag-uri: comentariu, vasile voiculescu, poezie, bac, literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 06 December '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :