"Dacă o democraţie nu creşte generaţiile noi în aşa fel încât să le facă destoinice, să gândească, să judece, să observe şi mai ales să aibă interes pentru treburile publice, este ameninţată în însăşi existenţa ei"
(Virgil Madgearu, economist şi om de stat român)

În general, educaţia civică abordează/formează relaţia dintre individ şi guvernare, ne învaţă cum să controlăm puterea, în acelaşi timp contribuind la creşterea puterii locale.

La noi, cel puţin în primii ani de şcoală, programa este bazată pe reflexie – copilul este învăţat să gândească corect, folosind valori, argumentând, comparându-se cu ceil alţi. Se porneşte de la descrierea propriei persoane, la relaţia cu lumea din jur (obiecte, plante, animale), grupuri (de joacă, familie, comunitate) urmând ca în clasele mari să se integreze conceptul de relaţionare cu guvernarea.

Educaţia civică înseamnă :

a. Cunoştinţe – noţiuni ce trebuie transmise, concepte, valori, idei (drepturi, responsabilităţi, egalitate, diversitate, dreptate, putere, autoritate, reguli, cooperare, democraţie, conflict etc.);
b. Deprinderi – cele care pot face ca o persoană să joace un rol activ într-o societate democratică (a-şi exprima opiniile, s-şi argumenta punctele de vedere, a identifica problemele, a gândi critic, a lua decizii, a negocia etc.);
c. Experienţe - exersarea/formarea deprinderilor într-un context (şcolar) prin asumarea de responsabilităţi, stabilirea regulilor, consiliul elevilor, crearea unor oportunităţi de colaborare (lucrul în grup, de exemplu), activităţi de comunitate (strângere de fonduri, ajutorarea bătrânilor şi orfanilor);
d. Atitudini – cele bazate pe valori care să dea individului putere ca cetăţean şi posibilitatea să joace un rol activ în societate (respect pentru semeni şi drepturile acestora, interes pentru viaţa comunităţii, sens al rensponsabilităţii, preocupare pentru cinste, adevăr, dreptate etc.);

Un demers educativ reuşit şi complet trebuie să cuprindă toate aceste aspecte, o abordare a lor separată şi unilaterală ar diminua considerabil efectul/impactul educaţiei civice.

Pentru a face acest lucru posibil este nevoie de o anumită politică/strategie care să elimine actualele blocaje. Acţiunea trebuie să vizeze schimbări la nivelul :

• Profesorului – democratizarea mai amplă a stilului de predare, folosirea metodelor active, un comportament empatic în sala de clasă, implicarea în viaţa şcolii şi a comunităţii locale.

Unul dintre obiectivele prevalente urmărit de către dascălul de liceu este transferarea demersului didactic de pe latura informativă, cu consecinţa sa, dovedită păguboasă – perpetuarea unui tip de învăţământ reproductiv, golit de elementul motivaţional, participativ, afectiv – pe latura sa formativă.
Pe dobândirea nu de o cantitate impresionantă de cunoştinţe aride, perisabile inoperante adesea, cât mai ales pe educarea şi modelarea personalităţii adolescentului prin formarea de convingeri şi concepţii corespunzătoare cerinţelor unei societăţi democratice. Este motivul pentru care o educaţie moral-civică se cere făcută printr-un parteneriat activ, printr-o cooperare şi conlucrare benefică (şcoală-familie-comunitate).

În legătură cu factorii care ţin de dezoltarea ontogenetică a copilului se consideră că formarea moralităţii este condiţionată şi de unele particularităţi psihosomatice corespunzătoare diverselor studii de evoluţie. Ocupându-se de această problemă J. Piaget distinge în perioada copilăriei, stadiul realismului moral (7-8 ani – morala ascultării, eteronomă, bazată pe supunere şi alimentată de sentimentul inegalităţii pe care copilul îl recunoaşte faţă de adult, valorile şi normele morale apar ca ceva exterior şi nu ca rezultat al unei interpretări personale) şi stadiul cooperării (al autonomiei morale) corespunde vârstei între 7 – 12 ani. Caracteristic este faptul că respectul nu mai este unilateral ci reciproc (sau mutual).

Din această cauză regulile şi normele morale se vor interioriza şi vor deveni mobiluri interne ale conduitei.

Astfel o regulă oarecare va avea un efect pe planul conduitei numai în măsura în care devine şi o expresie a conştiinţei, acţionând deci, nu numai ca forţă externă ci şi ca una internă.

Pe măsură ce copilul se dezvoltă, rolul acestei “conştiinţe”, ca factor intern, mijlocitor se amplifică, libertatea de acţiune fiind din ce în ce mai mare.

“Autonomia nu apare decât ca o reciprocitate, când respectul mutual este atât de puternic încât individul simte din interior nevoia de a trata pe altul aşa cum el ar dori să fie tratat de altcineva” (J. Piaget)

Adolescenţa (care include şi preadolescenţa) se plasează în continuare între 12 – 18 ani. Din punct de vedere moral-civic, mecanismul autonomiei se îmbogăţeşte cu aspecte noi, ca urmare a socializării şi integrării în societatea adulţilor. Semnificativă este aprecierea potrivit căreia adolescenţa este “vârsta marilor idealuri”, încorporate în mecanismul autonomiei, aceste idealuri amplifică independenţa elevului, el acţionează nu numai în funcţie de realitatea prezentă, ci şi de cerinţele unui viitor anticipat.

Totodată, elevul posedă capacitatea de a opera în plan moral cu diverse valori morale pe care le presupune idealul moral. Constituirea lor este posibilă datorită dezvoltării gândirii formale. O dată conturate, ele devin mobiluri interne care îşi vor pune amprenta asupra tuturor faptelor şi relaţiilor practic-morale în care elevul este angrenat.

Adolescentul acţionează şi în numele idealului de care este animat, interpretând imperativele şi comandamentele sociale prin prisma acestuia.

Cele de mai sus circumscriu doar în esenţă din perspectivă ontogenetică, în ce constă suportul psihologic al educaţiei moral-civice. Dar, profesorul trebuie să ţină cont de faptul că toate aceste particularităţi generale, proprii evoluţiei copilului, se manifestă diferit de la unul la altul, datorită unor trăsături individuale specifice fiecărui elev.

Rezultă că educaţia moral-civică trebuie să se desfăşoare întotdeauna pe fondul unităţii dintre social şi psihologic, ponderea şi relaţia dintre ele modificându-se atât în funcţie de contextul în care se manifestă, cât şi în funcţie de nivelul dezvoltării ontogenetice a copilului.

Procesul de învăţământ constituie forma fundamentală în care se realizează obiectivul fundamental al educaţiei moral-civice. Prin conţinutul diferitelor obiecte de învăţământ din cadrul liceului se înfăptuieşte instruirea moral civică a elevilor. Nu există obiect de învăţământ al cărui conţinut să nu poată fi valorificat pe linia formării conştinţei şi conduitei moral-civice.

Aceasta înseamnă că fiecare profesor trebuie să se ocupe de această valorificare în cadrul lecţiilor.

Educaţia moral-civică nu se realizează numai prin conţinutul procesului de învăţământ, ci şi prin celelalte componente ale sale, prin metodele şi procedeele folosite (explicaţia morală, convorbire morală, conferinţele şi referatele cu tematică morală, dezbaterile morale, exemplu, analiza de caz şi decizia în grup, exerciţiul moral), prin relaţiile ce se stabilesc între profesor şi elevi, prin controlul şi aprecierea îndeplinirii obligaţiilor pe care le au (aprobarea, acordul, recompensa, dezacordul, observaţia, reproşul etc.).

Ora de dirigenţie. Ocupă un loc aparte întrucât multe din aceste ore sunt consacrate în exclusivitate realizării unor finalităţi de ordin moral-civic, tematica lor vizând analiza şi dezbaterea diverselor probleme cu implicaţii morale, concomitent cu sintetizarea şi coordonarea influenţelor exercitate de către ceilalţi factori educativi.

Dirigintele trebuie să informeze şi să educe pe adolescenţi în domeniile juridic şi civic pentru a-i învăţa să-şi exercite drepturi şi să-şi asume responsabilităţi într-o societate democratică; să le dezvolte un comportament civic şi să faciliteze formarea unui sistem de valori bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială; să atragă, să perfecţioneze şi să integreze într-o mişcare asociativă de minori, lideri informali în colectivităţile din care provin; să formeze la minori o concepţie comunitară de prevenire şi combatere a drogurilor, criminalităţii etc.

Jocul este o activitate socială nu numai pentru că la desfăşurarea lui participă elevi, ca fiinţe sociale ci şi pentru că realitatea socială oferă subiectul şi conţinutul jocului. Cele mai multe jocuri presupun şi stimulează procesul de interacţiune socială dintre parteneri. Această interacţiune are o coloratură moral-civică, elevii fiind puşi în situaţia de a adopta un comportament în funcţie de ceea ce fac alţii, fie în calitate de parteneri, fie în calitate de adversari. Jocul este, deci o formă organizată de exersare şi formare a conduitei moral-civice.

Activităţile extradidactice.Sunt acele activităţi ce se desfăşoară în afara procesului de învăţământ sub îndrumarea şi conducerea profesorului. Gama lor este deosebit de extinsă, ea poate fi pusă atât pe seama iniţiativei personale, cât şi a condiţiilor economice, geografice şi etnografice în care se află liceul. Enumerăm pe cele mai importante : excursii şi drumeţii, vizite, activităţi cultural-artistice, vizionări de spectacole, lectură particulară, activităţi în cercuri, activităţi din tabele şcolare, şcoli de vară pentru tineri etc..

Colaborarea cu familia. Cunoaşterea cât mai detaliată a condiţiilor familiale şi a climatului educativ din familie, orientarea şi îndrumarea activităţilor educative a părinţilor.

Şcolii – participarea elevilor la viaţa şcolii prin încurajarea opiniilor şi acordarea de responsabilităţi, stabilirea unor regulamente create în colaborare cu elevii, democratizarea conducerii şcolii, o politică clară în ceea ce priveşte “curriculumul ascuns” şi deschiderea către comunitate.

Principiile drepturilor omului au fost create de către adulţi pentru a reglementa relaţiile care trebuie să existe în societatea adulţilor. Cu alte cuvinte, documentele internaţionale referitoare la Drepturile Omului au fost create de către cetăţeni maturi şi se adresează cu precădere acestora.

Cum trebuie să procedăm însă în cazul copiilor, care sunt doar cetăţeni în devenire?

Cum trebuie predată educaţia moral-civică în şcoală?Aceste întrebări ne aduc aminte de dilema bine cunoscută a lui Montesquieu : “Trebuie să formăm persoane sau cetăţeni?”

Cadrul juridic legislativ al liceului oferă un răspuns posibil la această întrebare. El trebuie să ofere condiţiile necesare pentru ca educaţia civică să fie eşalonată şi adecvată specificului vârstei.

Ea trebuie să înceapă cu formarea personalităţii scriitorilor cetăţeni care să fie capabili de exprimare liberă, de exercitare a spiritului critic, de înţelegere a drepturilor şi îndatoririlor, de asemenea a responsabilităţilor în grupurile sau comunităţile de referinţă. Cum aceste comunităţi au devenit din ce în ce mai complexe, fiecare copil trebuie să-şi formeze identităţi multiple : locale, regionale, naţionale, europene, internaţionale.

Elevului – învăţat cum să gândească independent, să se vadă ca om individual, cum să trăiască într-o societate democratică, ca participant activ şi nu pasiv (care să primească doar ordine), să pună întrebări critice (să găsească şi răspunsuri), să se formeze ca “ un om căruia îi pasă” .

Democraţiile sănătoase au nevoie de cetăţeni bine informaţi care să participe intens la viaţa comunităţii lor. Ele au nevoie de oameni care să se preţuiască pe ei însuşi şi pe ceilalţi şi care să fie conştienţi de contribuţia pe care o pot aduce societăţii.

Elevul trebuie să devină mai atent la problemele celor din jur şi în acelaşi timp mai discret, mai deschis la înţelegerea altor opinii, dar şi mai critic, mai sigur pe el şi mai calm. Astfel, adolescentul trebuie să fie capabil să rezolve cu promptitudine şi eficienţă sporită problemele din familie sau şcoală,comunitate.

El trebuie să-şi întărescă convingerea că cel mai mare câştig în educaţie este acela dobândit prin propriile acţiuni, că situaţiile pentru care trebuie să fie pregătit în şcoală sunt cele de viaţă (luarea deciziilor, rezolvarea conflictelor în avantajul unei categorii mai largi de oameni).

Reforma în educaţie şi democratizarea învăţământului înseamnă şi schimbări la nivelul relaţiilor profesor – elev, în direcţia utilizării unui parteneriat viabil care să optimizeze activitatea şcolii.

Un Consiliu al elevilor format din reprezentanţi ai claselor aleşi în mod democratic, un membru al personalului didactic având rolul de moderator al întâlnirilor (profesor flexibil, corect în care să aibă încredere atât elevii cât şi colegii de cancelarie), poate fi un pas important în această direcţie.

Unele din ideile membrilor Cosiliului despre activitatea liceului (amenajarea curţii şcolii, activităţi extraclasă, înfiinţarea unui grup ECO4 junior la ciclul primar, lipsa de varietate a produselor la chioşcul alimentar, strângerea de fonduri pentru copii de la şcoala ajutătoare “Floare De Colţ”), pot ajunge la domnul director care să le găsească utile şi să le înscrie pe lista de activităţi ale şcolii.

Realizarea unui curs “Şcoala de vara-educaţia pentru civism” ar juca un rol important în pregătirea elevilor pentru rolul de viitori membri ai unei societăţi democratice. Cursul va aborda o serie de aspecte ale educaţiei pentru civism şi va include o serie de ateliere, posibilităţi de dezbateri şi folosirea intensă a metodelor interactive. Acolo li se va da ocazia să înveţe despre noi experienţe în domeniul educaţiei mono-civice şi să aplice aceste experienţe în cadrul comunităţii din care fac parte.

Părinţii să desfăşoare activităţi în cadrul structurilor de mediere (asociaţii unde oamenii se conduc singuri) pentru a constitui modele demne de urmat de către copii lor (servicii comunitare unde se cultivă virtuţile civice). Astfel accentul va cădea pe drepturi nu pe obligaţii. Drepturile constituie un subiect atrăgător pentru toată lumea, obligaţiile apărând implicit. În felul acesta copilul ajunge un adult cu simţul răspunderii “când iei o decizie, creşti moral”. Voluntariatul ducând la dezvoltarea mândriei în propria comunitate locală.

Familia are un rol important în identificarea şi eliminarea factorilor de risc existenţi în familie care pot afecta dezvoltarea minorilor.

Ca urmare este necesară reconsiderarea locului familiei în societate, dezvoltarea educaţiei familiale şi a serviciilor pentru susţinerea familiilor aflate în dificultate; promovarea cercetării abuzului şi neglijării copilului, inclusiv în familie, iniţierea de măsuri eficiente de intervenţie; creşterea rolului autorităţilor publice locale în protecţia familiei şi a copilului.

În cadrul familiei copilul are şansa de a-şi forma caracterul, dezvoltând trăsături cum ar fi corectitudinea, răbdarea, loialitatea, iertarea, bunătatea,puntualitatea, mărinimia, etc.

Atunci când decizile zilnice au la bază asemenea trăsături, copiii vor avea parte de recompense practice şi durabile :
“Seamănă un gând, vei culege o faptă; seamănă o faptă, vei culege un obicei; seamănă un obicei, vei culege un caracter; seamănă un caracter, vei culege un destin”. (Samuel Smiles).

Pentru că în familie se ivesc tensiuni, probleme, lucruri care deranjază, a apărut ideea “familia de caracter”,-un instrument pe care familiile îl pot folosi pentru a-şi centra vieţile in jurul trăsăturilor de caracter care atrag după ele reuşita. Este o modalitate de a vedea viaţa dintr-o perspectivă pozitivă şi de a consolida familia.
Astfel “familia de caracter” devine modelul în jurul căruia se construieşte “oraşul de caracter”.

Dacă virtutea se învaţă practicând-o, şi democraţia ca stare a grupului social, trebuie exersată încă din familie şi şcoală, pentru a se manifesta corect la vârsta adultă.

Schimbând centrul de acţiune al actului didactic, de la profesor la elev, îi construim copilului cadrul de viaţă reală, îi dovedim că avem încredere în potenţialul lui, îl motivăm să înveţe mecanismele complicate care fac posibilă viaţa în în comun, în lumea contemporană, îl recunoaştem drept partenerul nostru egal, într-un dialog perpetuu şi neîngrădit.
_{Referinte :
Doina Ştefănescu, Elena Nedelcu, Mihaela Miroiu, Vasile Morar,-Cultură civică, democraţie, drepturile omului, toleranţă, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.;Bucureşti 1995.
Emil Verzea, Ursula Şchiopu,-Psihologia vârstelor( Ciclurile vieţii ), Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.
Pantelimon Gelu, Emil Verzea, Mielu Zlate,-Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, 1993.
David McQnoid-Mason, Mandla Mehunu, Karthy Govender, Edward L.Q’Brien, Mary Curd Lavan,-Democracy For All, Juta and Co Ltd-Street Law-NICEL,1994.
Matthew Lipman, Ann Gazzard-Să gândim împreună, CEDE, 1993.
Ztarhach Zt.-Altmismus und Moral, Westdeutscher Verlag, Opladen, 1992.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: referat, educatie, moral-civica, democratie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---