In anul 64 d.Hr. un incendiu deosebit de violent devastează, timp de mai bine de o săptămână, cea mai mare parte a oraşului Roma. Amploarea sinistrului dă naştere la speculaţii: împăratul Nero este arătat ca instigatorul focului. Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus a fost al cincilea împărat roman al dinastiei iulio-claudiene. El s-a născut la data de 15 decembrie 37 şi a murit la data de 9 iunie 68.

O adevărată dramă naţională se naşte în anul 64, când metropola romană este distrusă de flăcări. Dacă dezastrul provocat justifică notorietatea acestui sinistru, renumele său postum se datorează şi acuzaţiilor formulate împotriva împăratului, a cărui piromanie devine de atu nci legendară.


În noaptea de 18 spre 19 iulie 64, antrepozitele situate în apropierea Circului Mare iau foc dintr-un motiv necunoscut. Aţâţate de un vânt violent, flăcările urcă cu iuţeală spre Palatin, apoi coboară în cartierele aşezate de-a lungul colinelor Quirinal, Viminal şi Esquilin. Incendii catastrofale avuseseră loc nu rareori în Roma antică, dar nici unul din cele din trecut nu a avut repercusiuni mai mari asupra politicii. Se spune că, cu câteva luni înainte, Nero tot bombănea că oraşul fusese rău construit şi că ar trebui refăcut în întregime după un plan urbanistic mai bine gândit. Treziţi din somn, locuitorii înnebuniţi se împrăştie prin oraş într-o înghesuială de nedescris, fiecare încercând să-şi salveze viaţa, familia sau bunurile. Gărzile de noapte, soldaţi ce aveau sarcina prevenirii şi stingerii incendiilor, nu pot opri dezastrul, într-atât bezna nopţii şi dezordinea mulţimii constituie obstacole în calea acţiunii lor. Departe de a se potoli, incendiul se dezlănţuie vreme de şapte nopţi. Apoi, tocmai când autorităţile cred că au reuşit să-l stăvilească, el renaşte într-un alt cartier. într-a noua zi, în sfârşit, focul se stinge efectiv. însă Roma nu mai este decât ruine, într-adevăr, doar patru zone, din cele paisprezece cât numără Roma, au fost cruţate. Celelalte zece sunt în întregime sau parţial distruse. Nu se cunoaşte numărul victimelor. 200 000 de romani, lipsiţi neîndoielnic de locuinţă, se pomenesc în stradă. Cartierele populare, având mari imobile locative, sunt printre cele mai atinse. Un mare număr de clădiri, venerate de romani datorită vechimii lor, nu mai sunt decât grămezi de moloz. Operele de artă, aduse din Grecia şi Orient pentru a împodobi locurile publice, sunt iremediabil pierdute, ca şi toate manuscrisele aflate în bibliotecile publice.

Încă de la începutul catastrofei, opinia publică este în căutare de vinovaţi: focul s-a răspândit cu o asemenea iuţeală încât, pentru mulţi, el nu poate fi pus doar pe seama întâmplării. Dar faptul că, imediat după aceea, glasuri din popor îl acuzau, arată că, chiar dacă n-a făcut-o, lumea îl socotea în stare să o facă. Lucru destul de curios, el nu a reacţionat de data aceasta la asemenea acuzaţii, nu i-a persecutat nici măcar pe autorii fluturaşilor şi ai pamfletelor care îl arătau cu degetul în faţa furiei poporului.

Însă, ca un adevărat şef de regim totalitar, s-a gândit că, având în vedere dezastrul, mai înainte de a drege totul, trebuia procedat la găsirea unui vinovat. Lipsa de popularitate de la acea vreme a lui Nero a facut să fie învinuit pe nedrept pentru Marele Incendiu care a mistuit Roma în anul 64 înainte de Hristos. Nero a dat vina pe creştini, pe atunci o sectă religioasă neînsemnată si lipsită de popularitate. A pus ca mii de creştini sa fie ucisi, fie in Colosseum, fie ungându-i cu smoală si arzându-i de vii, ca pe niste torţe umane. Unii povestesc că au văzut oameni aruncând torţe peste case. însă, foarte curând, poporul roman îl indică drept maestru al acestui spectaculos dezastru pe Nero însuşi. Pentru unii, împăratul, dornic să-şi reconstruiască oraşul-capitală din temelii, pare să fi descoperit acest mijloc expeditiv pentru a nimici vechile cartiere; pentru alţii, el ar fi dat ordin să fie incendiat oraşul spre a găsi inspiraţia necesară compunerii epopeii sale, „Cucerirea Troiei!”. Când i se aduc la cunoştinţă zvonurile care circulau pe seama lui, Nero se sperie. Gloata are nevoie de un ţap ispăşitor ? E nevoie să fie arătat cu degetul un vinovat, care să infirme în întregime presupusa iresponsabilitate a suveranului. Agitaţia populară se potoleşte într-adevăr rapid atunci când este lansată o acuzaţie oficială împotriva unei mici secte religioase, creştinii, ale căror rituri misterioase i-au putut nemulţumi pe zeii tutelari ai Romei. Aproximativ 200 dintre ei sunt arestaţi şi executaţi. Martiriul lor se transformă în spectacol deoarece, preschimbaţi în torte vii, iluminează serbările oferite de Nero poporului său...

Nimeni, la ora actuală, nu poate dovedi cu certitudine vinovăţia împăratului. Există unele afirmaţii cum că în momentul izbucnirii incendiului, Nero se afla la Anzio şi a alergat repede la Roma, unde a făcut dovada unei energii de nebănuit în acţiunile întreprinse pentru stăvilirea dezastrului. Însă mai există şi unele povestiri care ne relatează că Nero a privit incendiul din turnul lui Maecenas, bucurandu-se, cum spunea, de frumusetea flacarilor. Decât să desemnăm o anumită categorie de indivizi, să revenim mai curând la explicaţia cea mai verosimilă şi cea mai puţin spectaculoasă: focul a izbucnit în magaziile cu ulei şi grâu din docuri şi s-a răspândit foarte repede din pricina vântului. Cum accidentul s-a întâmplat în plină de vară, paznicii de noapte s-au dovedit aproape neputincioşi, căci ei nu puteau dispune decât de rezerve foarte reduse de apă.

La fel ca toate incendiile care au distrus o mare metropolă, cel al Romei a avut nenumărate consecinţe economice, însă imaginaţiile au fost stârnite, de-a lungul veacurilor, mai ales de ipoteza neliniştitoare a unui împărat piroman şi de victimele nevinovate care au pierit într-o reprezentaţie spectaculoasă.

sursa imaginii - ro.wikipedia.org

---

Tag-uri: crestini, foc, nero

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---