Dacă motivul pastoral al baladei Mioriţa este strâns legat de teritoriul şi de specificul vieţii româneşti, motivul dramatic al jertfei artistului creator pentru realizarea unei opere durabile are o intensă circulaţie, mai ales la popoarele balcanice.

Nici una dintre creaţiile descoperite până acum pe tema mitului jertfei pentru creaţie nu se poate compara cu legenda Meşterului Manole din literatura noastră, care se remarcă prin armonie şi rafinament estetic.

Nu e nimic neverosimil ÅŸi nimic de prisos în această compoziÅ£ie perfect echilibrată. ÃŽn raport cu ea, variantele sud-dunărene nu reuÅŸesc să implice dramaticul, sunt lipsite de suflu epic, păstrându-se încă în perimetrul vechii superstiÅ £ii pe care, de altfel, o ilustrează superficial.
În balada românească, creatorul anonim, nu se opreşte la ideea emoţionantului sacrificiu şi împinge dramaticul până la la ultimele sale consecinţe. Creaţia cere jertfă - este concluzia evoluţiei culturii populare, iar durabilitatea ei este rodul suferinţei.

Balada românească are, în contextul în care s-a născut, specificul ei propriu: evocă solidaritatea dintre om şi natură, are o muzicalitate deosebită şi este realizată impecabil din punct de vedere artistic.

Structura motivică a acestei capodopere folclorice se sprijină pe un număr constant de motive, dezvoltate diferit de către anonimii ei creatori.
Varianta publicată de Alecsandri conţine toate cele opt motive: motivul zidului părăsit, motivul surpării zidului, motivul visului, motivul femeii destinate zidirii, motivul zidirii treptate, motivul conflictului feudal, motivul lui Icar şi motivul fântânii.
Vodă şi cei zece meşteri mari caută „Un zid părăsit / Şi neisprăvit", ceea ce poate semnifica tenacitatea cu care omul se consacră ideii constructive într-o succesiune de generaţii.
Isprăvind zidirea mănăstirii, meşterii vor răspunde, la rândul lor, lui Vodă: „Află că noi ştim / Oricând să zidim/ Altă mănăstire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai luminoasă,/ Şi mult frumoasă". Prin răspunsul lor, meşterii demonstrează că au preluat, au dus mai departe şi proiectează în viitor idealul constructiv, creator, al omului în general. Sub rapott compoziţional, motivul zidului părăsit funcţionează ca o expoziţiune.

Motivul surpării zidului reprezintă intriga conflictului principal al baladei. Variantele româneşti ale temei merg în direcţia conflictului psihologic: nu atât asupra faptelor cade accentul, cât mai ales asupra suferinţelor sufleteşti ale iui Manole, care, pentru a zidi, e constrâns, să jertfească şi să se jertfească.
Visul este motivul care aduce, în potenţarea şi evoluţia conflictului, remediul eşecului, impunând condiţia zidirii în temelii a unei fiinţe omeneşti.
Motivul femeii destinate zidirii este cel cu cele mai profunde implicaţii estetice. Prin el sunt puse în faţă două personaje a căror evoluţie în baladă dinamizează întreaga mişcare emoţie sufletească a cititorului: versurile se opresc îndelung asupra vieţii interioare a marelui meşter, rezistenţa lui bărbătească fiind pusă la grea încercare; faptele pun însă în relief două personaje puternic conturate, cu trăsături omeneşti de mare forţă generalizatoare.

Procedeele artistice simple (două invocaţii patetice, două tablouri care zugrăvesc dezlănţuirea uşor hiperbolizată a „stihiilor", în care enumeraţia, ca procedeu compoziţional, ocupă locul central, o metaforă - „floarea câmpului", ici-colo câte un epitet) transmit în modul cel mai firesc toată această bogăţie de fapte, de însuşiri, de sensuri.

Motivul zidirii treptate dezvăluie întregul zbucium sufletesc al lui Manole şi al Anei. În timpul zidirii - nu întâmplător treptate - profilurile morale ale celor doi se desăvârşesc: delicateţea sufletească a Anei, o oarecare naivitate izvorâtă din dragostea ei pentru Manole şi pentru idealul artistic al acestuia; tăria de caracter şi stăpânirea de sine a lui Manole. Zidirea treptată urcă gradat suferinţa pe culmile tragicului.

Toate acestea sunt susţinute în text de o versificaţie în care diminutivul şi interjecţia cu încărcătură afectivă de compasiune au rol precumpănitor. Tragicul este transmis şi de invocaţia Anei către Manole, reluată de trei ori în alternanţă cu pasajele care marchează dispariţia treptată sub zid a femeii.
Conflictul feudal are, în structura baladei, două funcţii: una compoziţională, pentru că leagă motivul zidului părăsit, care marchează începutul construcţiei, de finalul baladei, când opera este desăvârşită. Funcţia etică motivează opoziţia dintre idealul artistic al creatorului de frumos şi egoismul îngust al conducătorului feudal. La nivel estetic, motivul păstrează emoţia artistică.

Motivul lui Icar nu trebuie interpretat ca un motiv oarecare, pentru că el are înţelesuri proprii derivate din desfăşurarea generală a întâmplărilor; măreşte coeficientul de sacrificiu suprem cerut de orice capodoperă, prin moartea tuturor meşterilor, dă o rezolvare mistică dragostei celor doi soţi, care prin moarte trec împreună în eternitate.

Faţă de variantele sud-dunărene, creatorul anonim al baladei adaugă un final original care pune în evidenţă o trăsătură specifică poporului român ca şi marelui creator de artă: o autonemulţumire care duce la aspiraţia realizării unei opere şi mai frumoase şi mai valoroase. Motivul fântânii subliniază la modul simbolic personalitatea marelui meşter, fântâna (izvorul) putând fi interpretată ca simbol al creaţiei eterne, inepuizabile.

Indiferent dacă e vorba sau nu de Mănăstirea Argeşului şi de domnitorul Neagoe Basarab, în baladă aceasta este doar un pretext pentru a prezenta motivul jertfei artistului şi tragedia meşterului Manole.

---

Tag-uri: balada populara

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---