In literatura universală şi în literatura română se pot identifica teme fundamentale cum sunt: istoria, viaţa, moartea, dragostea, ura, parvenitismul, copilăria, natura, războiul, meditaţia asupra timpului etc Unele teme se regăsesc în majoritatea literaturilor, altele se conturează după tipul eroilor, cum ar fi: Prometeu, avarul, geniul nefericit etc Tema diferă în funcţie de capacitatea de creaţie a scriitorului, de genuri şi de specii literare, de curentele literare etc.

Motivul: (lat. motivus, de la movere - care înseamnă ceva mobil, a mişca) reprezintă o situaţie cu caracter de generalitate, un personaj, un obiect sau un număr simbolic ori o maximă sau o formulă care se repetă în momente variate ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite.

Motivul poate fi considerat un pretext în alcătuirea unei opere literare. într-o operă literară pot exista mai multe motive (a se vedea Mioriţa, Monastirea Argeşului) Motivele circulă în diferite literaturi, de la cea populară la literatura cultă, de la epocă la epocă sau de la un curent literar la altul.

In ceea ce priveşte creaţia eminesciană, se reţin ca fiind semnifica tive următoarele motive: codrul, teiul, trestia, salcâmul, plopul, floarea albastră, izvorul, lacul, marea, luna, soarele, luceafărul etc.

In muzică termenul semnifică cel mai mic element constitutiv al unei compoziţii muzicale.

Laitmotiv (germ Icilmotiv, care înseamnă motiv conducător): denumeşte motivul sau tema care revine pentru caracterizarea personajelor, a situaţiilor Laitmotivul poate fi o idee, o sintagmă (construcţie), cuvinte, formule ce revin în opere literare (sau situaţii colocviale). Exemple: floarea albastră în poezia Floare-albastră de M. Eminescu: plumbul în poezia Plumb, de G. Bacovia.

Idee: atitudinea scriitorului faţă de tema abordată, semnificaţiile operei.
Subiect (lat. subjectus, care înseamnă ceea ce este de spus, subor donat): este o succesiune de evenimente reflectate artistic; cuprinde faptele şi întâmplările dintr-o operă epică sau dramatică cu ajutorul cărora sunt caracterizate personajele şi se explică raporturile dintre ele Subiectul are în structura sa: (prologul), expoziţiunea, intriga (conflictul), desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul, (epilogul).
Existenţa intrigii este obligatorie; prin intrigă se declanşează acţiunea.

Ordinea momentelor subiectului, precum şi existenţa tuturor nu este obligatorie. Pentru subiect se mai foloseşte şi denumirea de fabulaţie.

Subiectul presupune deci existenţa unei acţiuni sau a mai multora paralele, care trezesc interesul cititorului.

Operele literare ce aparţin genului liric nu au acţiune deci nici subiect. Chiar şi în unele opere epice în versuri nu se vorbeşte de acţiune, ci de tablouri, de simboluri (în loc de personaje) – Mioriţa, Monastirca Argeşului, Luceafărul de M.Eminescu, Noapte de decemvrie de Al. Macedonski.

Unele opere epice sau dramatice au acţiuni paralele ceea ce face să se discute de planuri paralele, în creaţia lui Balzac, de pildă; în literatura română, operele lui I.iviu Rebreanu (Ion, Răscoala), M Sadoveanu (Fraţii Jderi), G. Călinescu (Enigma Otiliei) etc

---

Tag-uri: opera literara, literatura, teme fundamentale

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---