Termenul defineşte felul în care se exprimă un om în general, cum îşi alege mijloacele de comunicare în funcţie de scopul urmărit.

Din punct de vedere literar, întâlnim mai multe moduri de expunere:

a) Naraţiunea - este relatarea faptelor în ordinea desfăşurării lor sau a importanţei pe care le-o acordă autorul. Caracterizată prin temporalitate, naraţiunea este specifică genului epic şi desprindem: planul istoriei, al relatării şi planul discursului, al povestirii. Deşi naraţiunea este specifică prozei (schiţă, nuvelă, povestire, roman), ea poate fi întâlnită şi în operele în versuri (legendă, baladă, poemul eroic, epopeea).

b) Descrierea - presupune înfăţişarea unor amănunte caracteristice naturii (în versuri) = pastel; în proză = tab lou (la fel: un interior); înfăţişarea chipului unei persoane = portret.

În opoziţie cu naraţiunea, care constă în succesiune şi temporalitate, descrierea este statică şi vizează dimensiuni spaţiale. Ca figură stilistică frecventă, în descriere întâlnim enumeratia. În unele texte narative, descrierea constituie o pauză necesară, pentru relaxare, după o succesiune de fapte. În descriere, se folosesc cu predilecţie timpurile verbale continue, prezentul sau imperfectul, spre deosebire de naraţiune, căreia îi sunt specifice timpurile verbale momentane, perfectul simplu şi perfectul compus (vezi concordanţa timpurilor). Deşi, în general, descrierea este statică, întâlnim şi descrierea unei bătălii (cea de la Vaslui, din Oamenii Măriei Sale, romanul Fraţii Jderi, de M. Sadoveanu), în care sunt incluse şi elemente dinamice.

c) Dialogul - redă convorbirea dintre două sau mai multe personaje. în operele dramatice, dialogul este preponderent; în diferitele naraţiuni, întâlnim o îmbinare între descriere, naraţiune şi dialog, elementele de dialog putând fi uneori decupate ca segmente dramatice. (Gândeşte-te la schiţele lui I.L. Caragiale, care par nişte scenete, la povestirile şi nuvelele sale, asemănătoare unor tablouri, Încearcă o argumentaţie a interferenţei, asemănărilor şi diferenţelor dintre modurile de expunere.)

d) Monologul - înseamnă un dialog al personajului cu el însuşi, presupune o intensă trăire sufletească, marchează o răscruce de atitudini în pragul unei hotărâri. Monologul poate fi întâlnit în diferitele naraţiuni, dar şi/uneori în operele dramatice, deşi nu este deplin justificat, fiindcă acestea se bazează, preponderent, pe dialog. Eseul este opera literară care utilizează cu predilecţie monologul.

---

Tag-uri: mijloace de comunicare

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---