Statistics:
Visits: 1,312 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
De ce Traian dorea sa cucereasca Dacia
Q: | Intreaba despre De ce Traian dorea sa cucereasca Dacia |
Intărirea considerabilă, în ultimul deceniu, a Daciei o transformase în cel mai puternic stat european după Roma al vremii, sub sceptrul energicului rege Decebal. Acest lucru făcuse ca Dunărea să fie un front aproape în continuu „fierbinte".
Pe de altă parte, aurul şi celelalte bogăţii ale Daciei, fabuloase şi datorită exagerărilor legendare care circulau cu mare frecvenţă în Roma, ofereau salvarea finanţelor romane secătuite. Faptul a fost suficient pentru a determina ca prima călătorie a lui Traian, în calitate de împărat, să nu fie spre Roma, ci spre Dacia; la sfarşitul anului 98, Traian începe o lungă inspecţie, mai întai pe Rin şi apoi pe malul drept al Dunării, luand măs uri pentru întărirea şi îndesirea fortificaţiilor, dar şi in vederea deschiderii unei politici active la graniţa cu Dacia.
Principala măsură în acest sens a fost grăbirea lucrărilor drumului început de Tiberius, de pe malul drept al fluviului, drum anevoie de construit. în ultima sa porţiune, care se încheia în stramtoarea de la Cazane, drumul a fost săpat în stancă (terminat în anul 100). De asemenea, a pus să se sape un canal lung de trei kilometri, lot pe malul drept al Dunării, care urma să realizeze siguranţa navigaţiei pe porţiunea frămantată de stanci a fluviului. Asigurat în această direcţie, Traian îşi putea face apoi intrarea in Roma, după mai mult de un an de la „urcarea" sa pe tronul imperiului.

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati |
- Care au fost factorii si etapele romanizarii Daciei (8310 visits)
- Zeita Atena (7428 visits)
- Spartanii si modelul lor de educatie (5904 visits)
- Legenda regelui Arthur (5397 visits)
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor (5222 visits)
- Politica externa a lui Vlad Tepes (5134 visits)
- Personalitatile culturale ale perioadei interbelice (4812 visits)
- Cauzele revolutiei de la 1848-1849 (4710 visits)
- Tutankhamon, cel mai celebru faraon egiptean (4604 visits)
- Politica interna a lui Stefan cel Mare (4501 visits)
- Politica interna a lui Vlad Tepes (4460 visits)
- Ghilgames (4381 visits)
- Zeul Hermes (4375 visits)
- Familia in perioada medievala (4314 visits)
- Importanta Revolutiei Franceze (4054 visits)
- Mestesugurile si comertul intern in lumea romaneasca in secolele XIV si XV
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor
- Anahita
- Castigarea independentei Tarii Romanesti de catre Mihai Viteazul
- Problema nationala in Transilvania si Banatul aflate sub stapanire straina
- Problema nationala in Bucovina, Dobrogea si Basarabia aflate sub stapanire straina
- Activitatea " monstruoasei coalitii " si declinul domniei lui Cuza
- Rolul istoric al lui Alexandru loan Cuza
- Raporturile dintre Atena, Persia si Sparta in perioada posterioara pacii lui Antalcidas
- Marea Piramida, apogeul arhitecturii ehiptene
- Emanciparea Moldovei lui Stefan cel Mare de sub suzeranitatea Poloniei
- O caracterizare generala a secolului al XVI-lea
- Care era situatia internationala inainte de izbucnirea rascoalei conduse de Gheorghe Doja
- Mestesugurile si comertul intern in lumea romaneasca in secolele XIV si XV
- Razboaiele ruso-austro-turce pe teritoriul Tarilor Romane si consecintele lor
- Razboiul impotriva samnitilor purtat de romanii condusi de generalul Dentatus-partea 2
- Razboiul impotriva samnitilor purtat de romanii condusi de generalul Dentatus
- Sistemul tetarhic antic de conducere
- Constantinopol, capitala lui Constantin cel Mare
Categorie: Istorie si Civilizatie - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)
Data Adaugarii: 15 November '10
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :