După războaiele dacice, Traian se ocupă mai temeinic de treburile interne ale imperiului, continuand acţiunea de integrare a provinciilor, supraveghind justiţia şi încurajînd comerţul, întărind concordia cu senatul. Nici problemele religioase nu-i răman străine, manifestand spirit tolerant în acest domeniu atat de tulburat în vremea sa5. Este faimos, în context, răspunsul (Rescriptul lui Traian) pe care-l dă lui Plinius cei Tanăr, guvernatorul Bithyniei, în care, menţinand interdicţia faţă de creştinism, nu este de acord cu organizarea descoperirii şi persecuţiei comunităţilor creştine. Manifestand în continuare grijă pentru fruntariile imperiului, menţinand ofensivă politica externă ce -o inaugurase, Traian concepe, încă din vremea cand se afla în Dacia, cea mai lungă şi ar fi urmat a fi si cea mai de răsunet campanie militară romană - războiul cu părţii.

Pregătirea campaniei a început încă din 106, cand Traian se mai afla în Dacia; în acel an Imperiul roman anexează Nabateea (Arabia Petrea). încheind pregătirile în 113, avand furnizat şi pretextul intervenţiei (noul suveran part, Chosroes, alungă de pe tronul armean pe aliatul Romei), Traian pleacă, la 27 octombrie 113, din Roma şi, la 7 ianuarie 114, soseşte la Antiohia (in Siria), unde fusese fixat sediul comandamentului roman. Pentru a evita orice neplăcere, îsi dirijează legiunile pe cea mai lungă cale, prin Armenia, unde se putea aproviziona si dispunea de apă (Crassus suferise înfrangerea dezastruoasă de la Carhae tocmai pentru că se grăbise, alegand drumul cel mai scurt, prin deşert). Armenia cade fără luptă. Prima ciocnire mai însemnată cu oştirea partă este, de fapt, o incursiune curajoasă, luată pe cont propriu, de excelentul comandant al călărimii Lusius Quietus, care pătrunde adanc în teritoriul part, cucerind Media Artropatene şi nordul Mesopotamiei, menţi-nandu-se departe de grosul forţelor lui Traian, rămas la Edessa, pană în 115.

Traian reia operaţiunile în primăvara anului 115, ocupă în întregime Mesopotamia şi Asiria, restabilind contactul cu luptătorii lui Lusius Quietus şi-şi repauzează armata, în iarna 115-116, în jurul Antiohiei. Anul 116 se anunţa hotărator pentru soarta acestui război, aşa încat Traian concepe un plan de operaţiuni ingenios, care elimina orice surpriză. Punctul „forte" îl constituia construirea unei flote de război care, lansată pe Tigru şi Eufrat, a asigurat trupelor o mare mobilitate şi perfectă siguranţă logistică. Astfel sprijinită, ofensiva romană din 116 face să cadă Adia-bene, Babilonul, capitala partă - Ctesifonul, Seleucia (pe Tigru), în mod practic, Parţia era cucerită, iar Traian, căruia i se decernează titlul de „Parthicus", ajuns în Golful Persic plănuieşte prelungirea pană în India a campaniei. în acel moment Imperiul roman avea cea mai mare întindere din istoria sa.

Mari răscoale în teritoriile abia cucerite (evreii, din Egipt, Cyrenaica şi Siria, oraşele Edessa, Seleucia pe Tigru, Nisibis), distanţele imense între garnizoanele instalate, nesiguranţa drumurilor, rezistenţa lui Chosroes (care nu fusese capturat) împreună cu a unor cetăţi din vechiul stat part (Hâtra, de pildă), bolile ce măcinau oastea romană îl conving, însă, pe Traian de instabilitatea prezenţei romane în noile provincii. Şi, în ciuda înăbuşirii răscoalelor (în cea mai mare parte), de către extrem de mobilele trupe ale lui Lusius Quietus, Traian decide reducerea teritoriului imperial, prin constituirea unui mic regat partie, „aliat" al Romei, în fruntea căruia îl unge ca rege la Ctesiphon pe Parthamaspates, ce-i era devotat.

Din cauza agravării bolii, Traian părăseşte frontul, lăsand la comanda Asiei romane pe Hadrianus, dar în drumul spre Roma, la Selinus (devenit ulterior Traianopolis), pe coasta Ciliciei, destinul îl loveşte la 9 august 117. Sfîrşilul său fulgerător, neaşteptat lăsa un imens şi periculos gol în dinastie. Intervenţia Plotinei salvă, însă, continuitatea imperială: ea expédie două scrisori, una senatului, în care declară că Traian îl adoptase, pe patul de moarte, pe Hadrianus şi o a doua chiar lui Hadrianus, aflat în Antiohia, sfătuindu-l să-şi însuşească cu hotarire honul imperial. Avea o misiune grea. deoarece îi urma unui împărat al cărui prestigiu imens ii va supravieţui intr-atit, incat după aproape cinci secole creştinii (papa Grigore cel Mare), a căror intoleranţă faţă de celelalte religii opera fără indulgenţă, „au permis" transmigraţia sufletului lui Traian din iad în rai, caz singular în întreaga istorie creştină. în galeria împăraţilor Romei el a fost unicul pe care nimeni, nici înaintea sa, nici după trecerea sa în nefiinţă, nu i-a egalat meritele. Şi a fost unicul roman ale cărui rămăşiţe au fost depuse, contrar legislaţiei romane, în incinta sacră a Romei.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---