Apăruta din neant, doar în câteva decenii, strălucitoarea cultură etruscă îi intrigă mereu pe cercetători. Originea acestui popor este necunoscută. Limba acestuia, încă neînţeleasă, nu se înrudeşte cu nici un dialect cunoscut, antic sau actual. Etruscii rămân pentru noi acel popor căruia romanii îi atribuiau puteri magice şi profetice.

Când autorii latini, ca Titus Livius, îi evocă pe etrusci, ei ne descriu de fapt o civilizaţie crudă şi amorală: etruscii sunt duşmanul lor ereditar. Singurul roman care a încercat o abordare aparent serioasă şi obiectivă a istoriei etrusce este, după istoricul Suetoniu, Claudiu, viitorul împărat. Textul lui s-a pierdut în Evul Mediu, dar avem idee de conţinutul lui din inscripţiile Tablei claudiene de la Lyon în care împăratul, într-un discurs în Senat, îl evocă pe etruscul Servius Tullius.

Originea etruscilor a stârnit numeroase controverse, cuvântul etrusc provenind din: Trusci, Etruri sau Etrusci, dupa cum le spuneau romanii, Tyrsanoi sau Tyrrkenoi, dupa cum ii denumeau vechii greci. Conform lui Herodot , etruscii sunt o populaţie de origine asiaticã ce s-a instalat în Italia centralã în cursul secolului VIII î.Hr, într-o zonã locuitã de un conglomerat de triburi paleoitalice care vorbeau o limbã indo-europeanã (latini,umbri,sabini) şi trãiau în prima epocã a fierului .Etruscii înşişi se numeau RASNA sau RASENA, iar grecii îi numeau tirenieni. Etruscii cad, de fapt, în uitare de la sfârşitul epocii romane până în secolul al XV-lea. în 1498, călugărul dominican Annio din Viterbo publică o lucrare în care încearcă să descifreze limba lor, dar rezultatele sunt puţin concludente. De-abia începând din secolul al XlX-lea, arheologia care ia naştere permite să se descopere situri de necropole e-trusce şi să se strângă comori de obiecte, sculpturi, fresce, bijuterii, arme şi monede.


În 1857, arheologul francez Noel des Vergers descoperă un mormânt etrusc: „Totul era încă în aceeaşi stare ca în ziua în care i-a fost zidită intrarea, iar antica Etrurie ne apărea ca în timpul splendorii ei. Pe paturile lor funerare, războinici, acoperiţi cu armurile lor, păreau să se odihnească după luptele pe care le dăduseră cu romanii sau cu strămoşii noştri, galii. Forme, veşminte, stofe, culori au fost vizibile timp de câteva minute, apoi totul se nărui pe măsură ce aerul exterior pătrundea în criptă, în care făcliile noastre pâlpâitoare ameninţau să se stingă. A fost o evocare a trecutului care nu a avut nici măcar durata unui vis şi a dispărut ca pentru a ne pedepsi pentru temerara noastră curiozitate. în timp ce aceste fragile rămăşiţe se prefăceau în pulbere în contact cu aerul, atmosfera devenea mai transparentă. Ne văzurăm atunci înconjuraţi de o altă populaţie războinică datorată artiştilor Etruriei. Picturi murale împodobeau cripta pe tot perimetrul ei şi păreau să se însufleţească în reflexele torţelor noastre. [...] Două uşi, aflate faţă în faţă, uşa de intrare şi cea din spate, împărţeau sala funerară în două părţi egale. De o parte, picturile se raportau la miturile Greciei, iar numele greceşti înscrise cu caractere etrusce nu lăsau nici un dubiu în acest sens: fuseseră inspirate de poemele lui Homer. Aveam sub ochi una din dramele cele mai sângeroase din lliada: sacrificarea prizonierilor troieni de către Ahile pe mormântul lui Patroclu".

Etruscii au trait in mileniul I inainte de Hristos, indeosebi in tinutul cunoscut astazi sub numele de Toscana. Civilizatia lor a precedat-o pe cea romana si a insotit-o pentru o vreme in istorie. Cercetarile mai noi considera ca etruscii trebuie intelesi drept populatie autohtona, iar nu niste venetici in Italia. Atunci când etruscii apar în Italia în secolul al Vlll-lea Î.Hr., strălucitoarea lor civilizaţie este net în avans faţă de cea a popoarelor italice. Ei sunt artişti, excelenţi navigatori: fac comerţ cu fenicienii, cu egiptenii şi cu grecii, stăpânesc tehnica fierului, pe când vecinii lor abia ies din epoca bronzului. De unde vin ei? Multă vreme, tradiţia a acceptat versiunea Istoriilor lui Herodot, redactate în secolul al V-lea î.Hr.: cartea explică imigrarea lor datorită unei foamete care le-ar fi pustiit regiunea de origine, Lidia, din Asia Mică: „Aceia dintre lidieni care fură sortiţi să-şi părăsească ţara coborâră la Smirna, construiră corăbii, încărcară pe ele tot ceea ce mai aveau ca obiecte de valoare şi se depărtară pe mare, în căutarea unui teritoriu şi a mijloacelor de trai, până ce, după ce au cunoscut multe popoare, ajunseră la umbri; acolo ei întemeiară oraşe, pe care le locuiesc până astăzi".

Religia etruscilor cultiva credinta in numeroase divinitati celeste. Astfel, pe un ficat de bronz descoperit la Piacenza si care inchipuie cerul impartit in saisprezece regiuni, se afla inscrise numele a patruzeci de divinitati. Dupa atitudinea lor fata de oameni, divinitatile etrusce erau benefice sau malefice. Divinitatile recunoscute drept propriu-etrusce erau: Tinia (Jupiter), Sethlans (Vulcan), T(u)rms (Mercur), Fufluns (Bacchus), Turan (Venus), Thesan (Aurora), Ca(u)tha, Cilens, Cvlalp, Letham, Mantrns, Thufltha, Tecum, Tluscv, Laram, Arninth, Svutaf. La acestea adaugam numele unor divinitati comune etrusce si italice : Uni (Junona), Menerva (Minerva), Maris (Marte), Ani (Janus), Satre (Saturn), Mae (Maius), Vesuna.

Pentru antici, deci, nici un mister: etruscii ar fi originari din Asia Mică. Exact înaintea erei creştine, totuşi, un istoric care trăia la Roma, Denis din Halicarnas, redactează o Arheologie romană în care pune pentru prima oară la îndoială originea orientală a etruscilor. El enumera diferenţele fundamentale care există între etrusci şi lidieni, mai ales în ceea ce priveşte limba.


sursa imaginii - ro.wikipedia.org

---

Tag-uri: toscana, latini, rasna

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 27 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---