Termenul glossa apare in dictionar cu doua semnificatii: comentariu pe marginea unui text, explicare a sensului unui pasaj dintr-o scriere - din cuvantul latin care inseamna cuvant ce necesita explicatii - sau denumire a unei poezii cu forma fixa, specie literata alaturi de sonet, rondel ÅŸi gazel.

Glossa este o forma metrica de origine spaniola, conceputa la sfarÅŸitul secolului al XIX -lea de poetii curteni. Este o constructie poetica organizata in jurul unei strofe-nucleu, care introduce tema poeziei dezvoltate ulterior intr-un numar de strofe egal cu numarul" versurilor din strofa-nucleu. Fiecare strofa explica, glosseaza in succesiune cate un vers pe care il ÅŸi repeta in final, iar ultima strofa reproduce forma inversa a strofei I.

Calinescu include clasicismul gnomic (af orism) ÅŸi este un model de perfectiune tehnica ÅŸi coerenta tematica. Grafia este preluata prin intermediul german, iar titlul pe care il da Eminescu nu este fara legatura cu semnificatia initiala a termenului, pentru ca poezia are forma metrica a glossei, dar este ÅŸi un comentariu asupra conditiei umane in general. Comentariul se infatiÅŸeaza ca o succesiune de reflectii cu caracter moral ÅŸi filozofic. Gnomic este derivat de la gnome (pareri, sentinte).
Poezia gnomica este o specie literara a poeziei greceÅŸti din secolul VII-V i.Hr. (Solon), pe care o gasim apoi la romani (Horatius). Reflectii gnomice apar ÅŸi in vechea poezie indiana, in Biblie, la clasici - Boilleau, la romantici - Victor Hugo, iar la noi -Eminescu ÅŸi Nichita Stanescu.

Lirismul Glossei este rezultatul unul tip de rostire rimata a unor adevaruri tulburatoare, ce infuzeaza o melancolie purificatoare. Poetul işi organizeaza discursul liric pe o tehnica a perechilor de cuvinte, propozitii, idei antinomice (antitetice). Relevanta sub acest aspect e strofa-nucleu alcatuita din astfel de perechi, cu exceptia ultimului vers care reprezinta şi cheia codului moral promovat de poezie “tu ramai la toate rece." Ceea ce Glossa prezinta gnomic Luceafarul reda alegoric. Ideea fundamentala e pregatita printr-o enumerare de gnome despre timp - vreme trece, vreme vine, despre relatia dintre vechi şi nou - toate-s vechi şi noua toate, dintre bine şi rau - ce e rau şi ce e bine, dintre speranta şi temeri - nu spera şi nu ai teama, despre caracterul trecator al lucrurilor - ce e val ca valul trece, despre tendinta omului de a se lasa tarat de tentatiile vietii - de te-ndeamna, de te cheama. Pentru cel intelept, care judeca şi nu cade in capcana spectacolului amagitor al vietii, al lumii, singura optiune valabila este atitudinea detaşata, contemplativa, apolinica “tu ramai la toate rece."

Dupa parerea lui Vianu, poezia publicata in 1883 este inspirata din cugetarea unui om de stat suedez, Oxenstierna.

Poemul este construit pe ideea asemanarii vietii cu scena unui teatru, idee preluata de la Schopenhauer.

Poezia exprima adevaruri ale cunoaÅŸterii ÅŸi moralei cu mare forta generalizatoare, intr-o forma poetica lapidara (concentrata), sententioasa.
Atitudinea sa intr-o lume lipsita de valoare, fara aspiratii e ideea ca pentru un geniu nu ramane decat o singura solutie: aceea a detaÅŸarii, a ipostazei de privitori ca la teatru. O idee de baza e principiul din Ecleziast: deÅŸertaciunea, deÅŸertaciunilor ÅŸi toate sunt deÅŸarte (vanitas vanitatum, et omnia sunt vanae).

Tendinta de obiectivizare, de detaÅŸare de propria suferinta, prin folosirea pronumelui impersonal tu implica o generalizare a concluziilor sale etice ÅŸi mentine treaza luciditatea omului. Se remarca o patetica amaraciune din cauza absolutizarii raului. Stand sub semnul ataraxiei (nirvana) schopenhaueriene, pare o profesiune de credinta a pesimismului, dar e de fapt o satira acoperita.

Verbele la prezentul etern, gnomic dau o serie de maxime cu caracter general. Impresia este de decalog, un cod al conditiei morale caruia trebuie sa te conformezi daca eÅŸti intelept. Lumea inchipuita ca teatru pe scena caruia se inghesuie intr-un spectacol trist ÅŸi se lovesc intre ei oamenii impinÅŸi de iluzii, de amagiri deÅŸarte. Este o idee caruia Eminescu ii da straluciri inedite. Dispretuind faptele marunte ale comediantilor ramane de o parte, ca simplu privitor la jocul de pe marea scena a lumii, inteleptul va izbuti sa se crute de dureri absurde ÅŸi vane iluzii.

Strofa-nucleu introduce tema. Omul trebuie sa aiba o atitudine contemplativa fata de spectacolul amagitor al vietii. Glosarea, detalierea explicativa amplifica raportul dintre om ÅŸi univers.

A doua strofa reia explicativ primul vers: “vreme trece, vreme vine." Timpul este o supratema la Eminescu “tu aşaza-te deoparte / regasindu-te pe tine" - recomandare pe care o facea şi Socrate.

A treia strofa explica versul al doilea “toate-s vechi şi noua toate, "apelul fiind sa nu inclini balanta gandirii in favoarea clipei trecatoare. Epitetul in inversiune şi metafora, recea cumpana a gandirii, masca fericirii au caracter de generalizare.
Strofa a patra reia ideea lumii ca teatru, un spectacol al maÅŸtilor ÅŸi in aceasta arta a disimularii, tu retras in tine poti deose' ce e rau ÅŸi ce e bine prin analizarea actorilor.
Strofa a cincea arata ca lumea e neschimbata: se joaca aceeaşi piesa, cu alte maşti, triste sau vesele. Viitorul şi trecutul sunt doua fete ale aceleiaşi file, doua ipostaze ale prezentului. Astfel meditezi asupra zadarniciei timpului “te intreaba şi socoate."

A şasea strofa reda adanca amaraciune ca in frunte stau nemerituoşi facand punte la izbanda. Nu trebuie sa te prinzi in hora lor, caci victoria e de scurta durata “nu spera şi nu ai teama."

In strofa a şaptea este sugerata ritmicitatea iluziilor deşarte de care oamenii se lasa tarati. Denuntarea injustitiei lumii se contopeşte cu apelul la luciditate şi la refuzul oricarei complicatii, deoarece toate trec intr-un final “ce e val ca valul trece."

Strofa a opta arata ca lumea ii momeşte pe cei naivi şi simpli intr-un joc al sortii, implacabil, fatal. inteleptul trebuie sa ramana indiferent, sa evite tentatiile, sa se strecoae pastrandu-şi calea cea dreapta cu orice pret “de te-ndeamna, de te cheama."

Trebuie sa te fereÅŸti de atingerea celor mediocrii, sa nu te implici, sa-ti pastrezi judecata dreapta "tu ramai la toate rece" -versul-cheie din strofa a noua.
Satira se sublimeaza in ataraxie, liniÅŸtea absoluta a spiritului. Renuntarea e recomandata pentru a uita deÅŸertaciunea vietii ÅŸi iluziile sfaramate. Ideea sehopenhaueriana e ÅŸi lumea ca structura satirica, in care nimic nu se schimba, ca ÅŸi aceea a prezentului etern, o amiaza eterna in care se manifesta vointa de a trai - clasicism gnomic.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---