Desi Christina Lehemann oferise bomboana otravita batranei doamne, ea fusese exclusa de pe lista uspectilor dupa intervievarea sa de catre politie. Cu toate acestea, nu părea exclusă ipoteza că un toxic oarecare se strecurase în bomboane cu prilejul fabricării lor, din neglijenţă. Aceasta s-ar fi putut datora unei pure întamplări, dar putea fi tot atat de bine şi opera unui psihopat, care participase la prepararea pralinelor.

Comisarul Dahmen merse la cofetăria Wortman. Fu informat că aceasta primise, de la întreprinderea care fabrică dulciuri, 140 praline de ciocolată, din care ea van-duse deja 133. Comisarul confiscă restul de 7 bomboane rămase şi le expedie Institutului de medicină legală din Mayenţa. în seara aceleiaşi zile, aparatele de radio făceau cunoscut publicului primejdia ce plana eventual asupra celor care cumpărase praline de la cofetăria Wortman. în micul orăşel, psihoza şi tensiunea creşteau din oră în oră, profilandu-se ameninţător prezenţa unui asasin care nu-şi alegea victimele.
Cercetările băteau pasul pe loc şi pentru moment poliţia aştepta ivirea de noi indicii care să-i orienteze cercetările. Se aştepta cu nerăbdare rezultatele analizei pralinelor ridicate de la cofetărie.

Două posibilităţi puteau fi discutate : prima, dacă pralinele conţineau otravă, cercetările trebuiau îndreptate spre personalul care le preparase, le transportase sau le distribuise ; a doua, dacă atunci nu erau toxice, trebuia admisă ipoteza că otrava a fost introdusă după vanzarea acestora şi numai într-o singură bomboană, în oraş nemaifiind semnalate şi alte cazuri de îmbolnăviri.

Afacerea lua proporţii şi atenţia se îndrepta acum spre institutul din Mayenţa, unde profesorul Kurt Wagner depunea eforturi disperate, epuizand procedeu după procedeu, pentru a identifica otrava în corpul victimei. Singurul indiciu era că otrava provoca spasme. Brusc îşi aminti că au fost sintetizate, la o dată relativ recentă, produse pe bază de fosfor, ale căror efecte coincideau cu cele prezentate de Annie Hamann. Nerăbdător, efectua de îndată cateva probe asupra conţinutului stomacal al decedatei şi surpriza îi fu mare constatind că materialul examinat conţinea un compus extrem de toxic pe bază de fosfor, denumit „E 605".

Profesorul Wagner refuza să creadă că se comisese o crimă cu „E 605". Efectua analiza celor şapte praline confiscate, dar nu găsi nici cea mai mică urmă de insecticid şi nici de altă otravă cunoscută, în corpul victimei, el persistă în a căuta alte toxice, dar cercetările au rămas infructuoase ; numai testul pentru „E 605" era pozitiv, indiferent de porţiunea prelevată. Profesorul ezita însă să se pronunţe. Cunoscand faptul că toxicologia făcuse progrese lente în ceea ce priveşte identificarea toxicului, se întreba dacă aceste reacţii erau în măsură să acuze pe cineva de crimă. Cand în sfarşit se decise să informeze pe procuror şi poliţia judiciară asupra concluziilor sale, evită să folosească o formulare categorică. După părerea sa, în cel mai bun caz, prezenţa insecticidului nu era decat probabilă. Prin urmare, acuzarea nu avea dreptul să se servească de descoperirea sa decat cu condiţia ca ea să fie confirmată în prealabil de rezultatele anchetei poliţieneşti sau de mărturisirea criminalului.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 26 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---