În conţinutul său intim de analiză şi interpretare, fenomenul de comunicare, a devenit obiect al preocupărilor ştiinţei şi cercetării ştiinţifice abia în ultimele decenii ale secolului nostru. Comunicarea, după cum s-a arătat, reprezintă un aspect esenţial, o trebuinţă fundamentală iar lipsa ei aduce în mod practic, la desfiinţarea colectivelor umane. Fenomenul ca atare, este deosebit de complex şi se supune greu analizelor. Prin urmare, când ne referim la comunicare, semnificaţia foarte generală ne trimite la o relaţie posibilă sau reală între două sau mai multe individualităţi (elemente, unităţi, sisteme) între care se produce un schimb, fie ele de substanţă, energie sau semnificaţie şi un sens care presupune implicit, modificarea unor parametrii sub acţiunea intrisecă a schimbului însuşi. Pe linia caracterizării de mai sus, conceptul de schimb apare ca un nucleu de bază în definirea fenomenului comunicare. Plecând de la acest concept de schimb, au apărut două direcţii de abordare a comunicării: prima este de natura psihologiei sociale, iar a doua specifică orizonturilor lingvisticii, psiholingvisticii şi semanticii. Având în vedere a doua direcţie a cercetărilor precum şi domeniile de acţiune ale comunicării vor fi prezentate în continuare diversele dimensiuni ale fenomenului de comunicare în perspectiva ştiinţelor care îl cercetează astfel:

a.Comunicarea interpersonală, reprezintă dimensiunea de cercetare a psihologiei şi în mod deosebit, a psihologiei sociale. în această abordare se studiază schimburile de mesaje dintre doi sau mai mulţi parteneri, ca proces continuu formal- informai de legătură.

b.Comunicare de grup sau microgrupa. este o dimensiune de analiză a psihologiei sociale; în ansamblu, ea poate fi considerată ca formă de comunicare interpersonală;

c.Comunicarea de masă, studiază modalităţile şi efectele comunicărilor cu ajutorul mass-media (radio, tv., presă, cartea de mic sau mare tiraj, teatrul, filmul, ş.a.);

d.Comunicarea culturală, este dimensiunea cea mai cuprinzătoare, de studiu a comunicării umane. Ea cuprinde studiul interacţiunii omului cu cultura sau cu diferite culturi, efectele culturii asupra omului şi condiţiile de comunicare culturală;

e. Comunicarea în sisteme informational-decizionale. asociază la nivelul
unor structuri socio-profesionale, sistemele de circulaţie a informaţiei precum şi manierele de geneză şi pregătire a unei decizii în sistemul luat spre analiză;

f.Comunicarea prin mijloace tehnice, este dimensiunea de studiu şi analiza comunicării ce se realizează cu ajutorul diferitelor instrumente tehnice, îndeosebi electronice. Aceasta este dimensiunea de studiu a telecomunicaţiilor;

g.Comunicarea orală, studiază în ansamblu "vorbirea", din următoarele puncte de vedere:
-al modalităţilor de adresare publică şi de convingere a auditoriului, fiind obiectul de studiu al retoricii;
-al proceselor "intime de codificare" şi de "decodificare" a mesajelor, reprezentând obiectul de studiu al psihologisticii;
-al realizării schimbului oral de informaţii în condiţii de subnormalitate, ceea ce cuprinde studiul vorbirii patologice.

h.Comunicarea prin mijloace scrise, ale limbilor naturale, de care se ocupă lingvistica şi gramatica.

j.Comunicarea pedagogică, (cu necesităţile de transmitere-însuşire a informaţiilor) este proprie studiului ştiinţelor educaţiei şi urmăreşte diferitele modalităţi de comunicare şi interacţiune umană în perspectiva transformării fiinţei umane, în conformitate cu anumite obiective şi scopuri instructiv-educative. în orice structură organizaţională, se folosesc diferite tipuri de comunicări, categorisite în funcţie de o serie de criterii, astfel:
- după scopul urmărit;
- după direcţia transmiterii;
- după cum au suferit sau nu transformări;
- după frecvenţa transmiterii;
- după tehnica folosită;
- după timpul suportului informatic.
Astfel după scopul urmărit comunicările pot fi:
-cu caracter de obligativitate, cum sunt ordinele şi dispoziţiunile;
-cu caracter informativ;
-de coordonare, cooperare şi îndrumare;
-de control.
După direcţia transmiterii, comunicările se împart în:
-ascendente;
-descendente;
-laterale (pe orizontală); oblice.
De asemenea, după cum au suferit sau nu transformări, comunicările pot
fi:
-originale;
-derivate.
-în funcţie de tehnica folosită, comunicările se împart în:
-directe (schimbul de mesaje se face în cadrul contactului personal direct);
-indirecte (intermediate prin diferite mijloace telefonice, corespondentă, etc).
După tipul suportului informaţional, comunicările se împart în: orale, scrise, grafice. în procesul managerial se utilizează o multitudine de variante de transmitere a comunicării. Ele se completează reciproc, ordinea lor de selecţie este dictată de rapiditatea şi precizia impusă de situaţia respectivă.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 16 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---