Calităţile vocale ale vorbitorului, exprimă ceea ce este natural, specific modului de exprimare vocală a fiecărui individ.

Modul de a vorbi, este amprenta vocală a fiecărei persoane, iar de-a lungul vieţii aceasta suferă foarte puţine modificări şi numai după un exerciţiu constant şi îndelungat. în diferite situaţii vocea poate fi utilizată în mod variat, mărind sau micşorând volumul, ajustând tonul în funcţie de circumstanţele particulare ale situaţiilor.

Calitatea vocii poate fi îmbunătăţită, după o exersare îndelungată. Factorii care influenţează calitatea vocii şi implicit a comunicării sunt:
-înălţimea şi intensitatea vocii;
-Volumul vocii;
-Dicà …£ia ÅŸi accentul;
-Viteza de vorbire;
-Timbrul vocii;
-Folosirea pauzei în vorbire.

înălţimea şi intensitatea vocii, exprimă gradul de evoluţie al vocii unei persoane de la tonalităţi joase la tonalităţi înalte.

Vocea unei persoane care vorbeşte pe tonalităţi înalte este ascuţită, ţipătoare sau stridentă. Vocea unei persoane care vorbeşte pe tonalităţi joase va fi groasă, aspră. Pe timpul comunicării, tonalitatea vocii poate evolua, funcţie de obiectivul comunicării, de conjunctura în care aceasta poate avea loc.

Volumul vocii, este mult mai uşor de controlat decât tonalitatea vocii. Pe timpul comunicării este necesar ca vorbitorul să-şi regleze permanent volumul vocii, pentru a fi clară, fără stridenţe, ţipete, ori gâfâieli.

Volumul vocii depinde de anumiţi factori şi trebuie avute în vedere următoarele condiţionări:
- locul unde se vorbeşte (într-o cameră mică sau într-o sală de conferinţe, în aer liber ori într-un spaţiu semideschis) pentru că acesta influenţează audibilitatea cuvintelor;
- mărimea grupului cu care comunică (care receptează mesajele);
- existenţa sau absenţa zgomotului de fond;
- existenţa sau absenţa tehnicilor de amplificare a vocii.

Dicţia şi accentul. Dicţia constă în modul în care se spun sau se pronunţă cuvintele. Aceasta se face prin educaţie şi exerciţiu.

într-o oarecare măsură ea este influenţată şi de accent. Oricare ar fi accentul persoanei care comunică, important este să pronunţe cuvintele clar.

Dicţia este influenţată de: corectitudinea pronunţiei, facilitatea pronunţiei, variaţia pronunţiei, expresivitatea pronunţiei.

Corectitudinea pronunţiei, presupune pronunţarea corectă a literelor, silabelor şi cuvintelor. Este de reţinut că de pronunţia corectă a vocalelor depinde sonoritatea cuvintelor, iar de pronunţia consoanelor, claritatea şi forţa vorbirii. Se va evita "înghiţirea" ultimelor silabe ori a celor neaccentuate.

Facilitatea pronunţiei, este condiţia de bază a cursivităţii vorbirii. Punctuaţia de la scris presupune pauze în vorbire iar virgula o modulare, număr mai mare puncte o pauză mai îndelungată, semnul exclamării presupune ridicarea vocii iar semnul întrebării o ridicare lentă urmată de o coborâre bruscă. Dicţia este strâns legată de corelarea optimă dintre vorbire şi respiraţie. De regulă, la semnele ortografice şi de punctuaţie se respiră pe jumătate ori un sfert dintr-o respiraţie normală. Nu se respiră chiar la o frază mai lungă, dacă dinamica discursului solicită o exprimare scurtă şi rapidă. Nu se va respira între cuvinte, care impreuna au un înţeles unic, nici între două propoziţii-dacă una o explică pe cealaltă.

Variaţia pronunţiei, presupune evitarea monotoniei. Monotonia este lipsa de variaţie a tonului iar isotonia este lipsa de variaţie a modulării.

Expresivitatea pronunţiei, presupune ca vorbirea să redea toate înţelesurile mesajului ce se intenţionaeză a se transmite. Ca mijloace ale expresivităţii se folosesc accentele, pauzele, tăcerile şi varietatea tonului. Pe lângă pauzele legate de punctuaţie mai sunt pauzele retorice: când dorim să spunem ceva grav, ori să atragem atenţia.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---