Celebrul templu egiptean de la Karnak este considerat cea mai mare clădire cu destinaţie religioasă construită vreodată. Situat la limita deşertului, pe malul drept al Nilului, Karnak-ul este o lume uriaşă de piatră, în care se disting trei mari ansambluri într-un haos milenar de coloane, de coloşi sau de obeliscuri, sparte sau nu, de suprafeţe de zid în formă de trapez şi de blocuri minunate gravate cu hieroglife sau cu personaje misterioase.

Motivul principal pentru care acest complex fusese construit acum mii de ani era acela de a slăvi pe zeul-zeilor, Amon, exercitând în acelaşi timp şi o influenţă fantastică asupra oamenilor de rând care rămâneau consternaţi în faţa acelei magnifice construcţii, simbol al dominaţiei divine.

Pentru a înţelege Ka rnak-ul, trebuie să ne referim la vremurile de demult ale Egiptului, sau mai precis la Imperiul Nou (1580-1085 î.Hr.), ultima perioadă a prestigioasei sale istorii ca putere independentă din antichitate.

În acelaşi timp, Teba, în sudul ţării, a devenit capitală: în mod normal, zeul oraşului, Amon, pe atunci identificat cu Ra, a fost ridicat la rangul de rege al zeilor. La inceput zeu al aerului, al vantului si al luntrasilor, Amon devine zeu de stat la Teba si este asimilat cu Ra, zeul Soarelui la Heliopolis. Amon este zeul local al Tebei, considerat divinitate a aerului sau a fecunditatii. Regele Egiptului, numit faraon, este considerat fiul său, trimis de acesta pe Pământ pentru a menţine echilibrul lumii. Templele, care se înmulţesc atunci, ca şi locuinţele terestre pe care regii le oferă tatălui lor, exprimă comuniunea intimă care există între legea cerească şi cea pământeană. Dar ele dovedesc deopotrivă că pe malurile Nilului domneşte ordinea, şi simbolizează bogăţia şi autoritatea celor ce le înalţă.

Karnak-ul, aşa cum îl descoperim astăzi, este legat de puterea faraonilor care l-au construit şi care sunt cei mai prestigioşi pe care i-a cunoscut Egiptul: Tutmes al lll-lea (1505/1484-1450 Î.Hr.), Amenofis al lll-lea (1408-1372 î.Hr.) şi Ramses al ll-lea (1301-1235 Î.Hr.), printre alţi suverani. Regi cuceritori care îşi trimit ostile până la Eufrat şi până în Armenia, ei oferă la întoarcerea din campaniile victorioase zeului care Ie-a dăruit victoria atât partea cea mai importantă din pradă, cât şi tributurile pe care le plătesc prinţii supuşi. Astfel, ei îmbogăţesc neîncetat Karnak-ul cu noi construcţii

Istoria Karnak-ului este greu de descifrat, deoarece ea este alcătuită din tot atâtea distrugeri cât şi construcţii. Karnak este numele egiptean modern dat complexului de temple aflat in inima Tebei, fosta capitala a Egiptului antic, numită de egipteni in vechime Ipetisut "cel mai ales dintre locuri" Pentru a face loc operelor care trebuie să eternizeze propria lor glorie, faraonii nu ezită, într-adevăr, niciodată să le sacrifice pe cele ale înaintaşilor lor. Din fericire, pietrele care au aparţinut odată zeilor nu pot părăsi incinta sacră; de aceea fragmentele monumentelor distruse sunt refolosite: la Karnak chiar, în ramblee, în fundaţii, în pereţii edificiilor noi. Ele reapar astăzi pe măsură ce se continuă săpăturile. Karnak-ul nu este deci numai un templu, ci un imens puzzle milenar, în care arheologii, din surpriză în surpriză, regăsesc rămăşiţele unui trecut pe care se străduiesc să-l reconstituie.

Templul de la Karnak reprezintă a doua cea mai vizitată locaţie istorică din întreg Egiptul, pe locul întâi situându-se bineînţeles piramidele de la Ghiza, de lângă Cairo. Templele înălţate de către egiptenii mileniului al ll-lea Î.Hr. sunt construcţii gigantice. Or, muncitorii nu cunosc încă roata şi nu pot folosi nici un aparat de ridicare. Pentru a decupa din cariere blocurile enorme de care au nevoie, înfig în marginile lor cu lovituri de mai (ciocan de lemn) pene de lemn care, stropite cu apă, se umflă. Pentru a transporta aceste pietre, cărora le-au dat în prealabil forma pătrată, ei le fac mai întâi să alunece pe mâlul umed până în apropierea fluviului şi le instalează pe plute.

Creşterea apelor fluviului, la momentul respectiv, duce la destinaţie precarele ambarcaţiuni. Pentru a urca blocurile de la debarcader la locul dorit, muncitorii le trag din nou pe mâl, până la rampele de cărămizi crude pregătite în acest scop, de-a lungul cărora sunt deplasate prin manevre cu corzi, până la coloană, la perete sau la tavan, unde le este fixat locul. Puţine din particularităţile templului sunt unice, însă mărimea şi numărul lor sunt impresionante, copleşitoare. Construcţia acestui templu a început în perioada Imperiului Mijlociu şi a continuat până în vremea celebrilor Ptolemei. Templul avea un rol important in viata sociala, economica si administrativa a tarii. Detinea domenii importante, avea un mare numar de angajati - administratori, scribi, mestesugari, fermieri si gradinari, precum si clerici, muzicieni si cantareti. In timpul domniei lui Ramses al III-lea (1187-1156 i. Hr.) templul controla cel putin 7 procente din populatie, avea 81 de mii de sclavi, 421 de mii de vite, 433 de gradini, 46 de terenuri de constructie si 83 de ambarcatiuni.

Cea mai mare diferenţă care există între templul de la Karnak şi majoritatea templelor şi siturilor din Egipt este întinderea în timp în care templul a fost construit şi folosit. Construcţiile templului Karnak au început în secolul 16 înainte de hristos. Aproximativ treizeci de faraoni au construit la ridicarea templului, ridicându-l să ajungă la o mărime, complexitate şi diversitate nemaivăzută în nicio altă parte din lume. Nisipul deşertului are şi el un rol: acela de a umple vastele silozuri în care sunt depozitate iniţial obeliscurile ce sosesc culcate din carieră; apoi, scurgându-se din aceste silozuri, nisipul permite obeliscurilor să se ridice din nou.

---

Tag-uri: egipt, amon, teba

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 26 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---