Tutmes al III-lea a moştenit un regat a cărui administraţie era cristalizată de multă vreme. Gospodăriile sclavagiste ale persoanelor particulare înfloriseră considerabil (sclavajul devine dominant, sclavi posedand pană şi oamenii cu situaţie socială modestă, cum ar fi păstorii, meseriaşii, grădinarii, portarii templelor, căruţaşii şi oştenii de rand), prelucrarea fierului, încă considerat metal preţios, se extinde, apare războiul do ţesut vertical (care înlocuieşte greoiul război orizontal), se introduce folosirea foale-lor de picior, iar confecţionarea obiectelor din sticlă (inclusiv colorată) devine o importantă ramură de producţie. In ştiinţă şi construcţii, cunoşt inţele egiptene depăşeau cu mult pe cele ale popoarelor din epocă, mumificarea (chimie aplicată) atinsese un grad care n-a mai fost întrecut.

Mumiile faraonilor n-au mai fost închise în construcţii monumentale, fastul, însă, n-a lipsit. Hypogeele din Valea Regilor (la Biban el-Moluk de astăzi), inaugurate de Tutmes I, cu totul 60 de morminte subterane cu mumiile faraonilor Regatului Nou (dinastiile XVIII, XIX şi XX), erau împodobite bogat şi înzestrate din belşug cu aur şi pietre preţioase. Comerţul egiptean îşi cristalizase structurile, schimbul în natură fusese înlocuit cu cel în valoare (în special argintul, mai puţin arama şi aurul), dar nu se bătea monedă, ci se folosea unitatea de greutate numită deben (91 grame), divizat iniţial în 12 shati (7,5 grame) apoi în 10 kedeti (9,1 grame).


Agricultura, bazată pe fertIIIzarea cu depunerile aluvionare ale Nilului dirijate de un perfecţionat sistem de irigare format din lacuri de retenţie şi o reţea de canale judicios întocmită, atinsese randamentul maxim, acoperind în întregime consumul intern şi dand mari prisosuri pentru export. Primul război de recucerire a Palestinei şi Siriei, pe care Manethon îl socoteşte ca avand loc în anii 22-23 de domnie a lui Tutmes al III-lea4, a avut o desfăşurare care-1 arată pe faraon ca fiind gata să rişte chiar nesăbuit. Astfel, fiindu-i barat drumul de armatele coaliţiei principilor siriano-palestinieni, în număr de 330, conduşi de carmuitorul oraşului Kadesh, Tutmes al III-lea, în ciuda sfaturilor primite, intră în defileul extrem de îngust (caii, carele, ostaşii au putut trece numai în flanc) ce preceda oraşul Megiddo (nordul Palestinei), riscand zdrobirea completă a armatei sale.

Norocul său a constat în lipsa de coeziune a armatelor duşmane ai căror principi, animaţi de ambiţia de a conduce, nu se înţelegeau. Nici la ieşirea din defileu armata egipteană nu a fost atacată, avand răgazul să se regrupeze şi, astfel, coaliţia siriano-palestiniană a fost învinsă. Dar nici Tutmes al III-lea nu exploatează imediat victoria, fiindu-i necesare, apoi, şapte luni de asediu pentru cucerirea cetăţii Megiddo. Campaniile egiptene din Asia Anterioară (în număr de 17 din care numai 5 războinice, restul fiind demonstraţii de forţă) s-au succedat victorios timp de mai bine de 20 de ani.

Cele mai importante au fost: cucerirea Kadeshului, care a permis Egiptului să atingă în nord Eufratul, pană la Karkemish; campania peste Eufrat, cand mitannienii au fost obligaţi să cedeze cea mai mare parte a Siriei Superioare. Această campanie, în mod deosebii, pune în lumină talentul de strateg al faraonului; după ce a construit la Bvblos (Fenieia) corăbiile necesare, Tutmes al III-lea a uimit antichitatea prinţr-o manevră insolită, transportindu-le peste deşert, pană la apele Eufratului, unde, în apropiere de Alep, a infrant pe mitan-nieni. Dotate cu această puternică flotă, apărută surprinzător, peste noapte, pe Eufrat, trupele lui Tutmes al III-lea au putut dezvolta în aval o fulgerătoare campanie de pradă. Mitanni este silit să semneze cu Egiptul un tratat de pace, primii) tratat de acest fel cunoscut (în 1450 î.e.n.). Tutmes al III-lea nu a neglijat nici graniţele sudice ale imperiului.

Egiptul nu se putea lipsi de aurul, fildeşul, lemnul pentru construcţii din Etiopia. Campaniile sudice ale lui Tutmes al III-lea au lărgit hotarele Egiptului pană dincolo do cataracta a V-a a Nilului, pană aproape de oraşul Kharlum de astăzi. Aceste cuceriri, care cuprindeau Etiopia, Siria, Libia, Palestina, Fenieia şi care n-au fost niciodată depăşite de urmaşii săi, au consemnat apogeul Egiptului în perioada Regatului Nou. Chiar Babilonul şi regatele hitit şi Mitanni recunoscusem suzeranitatea Egiptului. Numai Ramses al II-lea, din dinastia următoare şi-a mai putut cuceri o celebritate asemănătoare.

Tutmes al III-lea n-a fost numai un cuceritor eficient, ci şi un priceput administrator. In teritoriile cucerite a dus o politică suplă, consolidand cu fortificaţii şi stabilirea de garnizoane permanente ceea ce luase cu sabia. Neputand ocupa în întregime imensa parte cucerită din Asia Anterioară, Tutmes al III-lea îşi asigură supunerea prinţilor locali luandu-le copiii la Theba, ca ostatici, edueîndu-i în credinţa egipteană, astfel încat, la retrimiterea în ţările lor, aceştia erau, în cea mai mare parte, agenţi ai politicii egiptene. Pe de altă parte, supuse ţările vasale unei intense colonizări economice, astfel încat acestea au ajuns să depindă în bună măsură de exporturile de produse meşteşugăreşti şi agricole egiptene. A domnit în bună înţelegere cu puternicii preoţi thebani ni lui Amon-Râ, zeul patron al furaonului, pentru care a reconslmit, într-o splendidă concepţie monumentală, templul de la Karnak (langă Theba). Din timpul domniei sale, ale cărei principale evenimente slnt consemnate în aşa-zisele anale" ale lui Tutmes al III-lea, scrise pe pereţii templului de la Karnak.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---