La Maleventum, în 275 î.e.n., cele două tabere aflate faţă-n faţă aveau de apărat: unii, ostaşii lui Pyrrhos, şansa, ultima, a dominaţiei cel puţin în sudul italian, ceilalţi, romanii lui Dentatus, şansa, una dintre ele, de a-şi rotunji la întreaga Italie teritoriul stăpanit.

Din punct de vedere militar se înfruntau două tactici, una îndelung verificată, pe un imens teritoriu, de Alexandru cel Mare capabilii săi generali, cealaltă cristalizată numai pe campurile de luptă italice. Un handicap suplimentar al romanilor care într-o bună măsură determinase dealtfel cele două înfrangeri anterioare, era detaşamentul de elefanţi de luptă al oştirii lui Pyrrhos. Dar tocmai contra elefanţilor, Dentatus perfecţiona şi folosi cu ingeniozitate una din valoril e atacului legionarilor: izbirea duşmanului mai întii de la distanţă, cu armele de aruncat: săgeţi, lăncii.

Atacul legiunii se desfăşura, de obicei, în mai multe faze, numărul acestora depinzand de tăria inamicului. Astfel, infanteriştii cu armament greu alcătuiau cele trei linii de bază: prima, formată din hastati, era împărţită în zece segmente a cate un manipul; a doua, de asemenea din zece manipuli, dispuşi pe intervalele dintre manipulii primei linii, cuprindea ostaşii de varstă medie, principes; a treia, avand, de obicei, mai puţini ostaşi, cei mai în varstă - triarii, era alcătuită din manipuli ce ocupau intervalele liniei a doua şi care angajau foarte rar lupta, numai cand legiunea se clătina serios. Veliţii, infanteriştii uşori, erau folosiţi în mai multe feluri, cel mai adesea, însă, în faţa liniei întii, de unde, după ce aruncau suliţele sau săgeţile, evoluau spre flancurile duşmane.

Din acest moment se angajau luptătorii de bază ai primei linii, care, în vreme ce înaintau, aruncau lănciile, încercand să deschidă frontul duşman pentru a-l aborda în lupta corp la corp (cu sabia scurtă). In cazul insuccesului hastatilor, la prima izbire, manipulii de principes avansau pe intervale, atacul legiunii prezentand, în această fază, un front compact, a cărui izbitură era deosebit de puternică. Dentatus folosi la maximum virtuţile atacului combinat, de la distanţă şi corp la corp, după ce îi reuşi stratagema prin care sperie elefanţii lui Pyrrhos (asupra lor se concentra iniţial tirul arcaşilor romani). In acest fel elefanţii fură întorşi şi, goniţi din urmă de valul săgeţilor romane, clătinară pedestrimea epirotului, care nu mai reuşi să-şi refacă rindurile înaintea atacului dat de manipulii de infanterie grea ai lui Dentatus.

Legionarii Romei izbutiră o victorie categorică, iar Maleventum se dovedi a fi Beneventum, cum, dealtfel, fu numit de atunci. In 272 î.e.n., an în care Pyrrhos, fugit în Grecia după bătălia de la Maleventum. îşi găsi moartea în luptele din Argos, garnizoana epirotă din Tarent predă Romei oraşul. Era anul cenzurii lui Dentatus, coincidenţa dintre alegerea sa în vreo înaltă magistratură republicană şi succesele Romei uimind. Pentru că predarea Tarentului, dc la faptul în sine, în nici un caz epocal, căpătă imediat o Semnificaţie epocală: Roma de la o modestă cetate, formată pun unirea a două triburi aflate pe două coline neştiute decat de localnici, ajunge a fi stăpana întregii Italii, de la Arno şi Rubicon în nord, la stramtoarea Messina în sud.

Forta ei devenise impresionantă, din moment ce numai numărul cetăţenilor mobiiizabili, la doi ani după moartea, în 270 i.e.n., a lui Dentatus, se apropia de trei sute de mii. în fruntea destinelor republicii, Dentatus îi comandase ostile în cateva niimiente esenţiale ale acestui demers, între care victoria de la Maleventum, de un remarcabil răsunet extern, consacrase „Cetatea eternă" ca mare putere în Mediterana.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---