Vitaminele sunt substanţe organice care intră în compoziţia chimică a unor enzime în calitate de coenzime. Vitaminele cu care organismul îşi satisface necesităţile au o provenienţă alimentară sau bacterigenă, unele fiind sintetizate în tubul digestiv de către flora microbiană. Vitaminele se împart în două categorii : liposolubile şi hidrosolubile. în categoria celor liposolubile intră vitaminele A (Ai şi A2), D (D2, D3, D4, D5 şi D6), E (şapte tocoferoli) şi K (Ki şi K2), iar în categoria celor hidrosolubile intră vitaminele complexului B (Bi, B2, B6, B12, PP, acidul pantotenic, acidul paraaminobenzoic, acizii pteroilglutamici sau foliei, biotina, mezoinozitolul, colina), vitamina C şi vitaminele P (hesperidina, eritrodictina, cvercitrina, rutinul şi esculozidul).

Vitamina A (antixeroftalmică, Ai = retinol şi A2 = dehidro-3-retinol) favorizează creşterea oaselor şi a dinţilor şi astfel creşterea somatică, condiţionează funcţia normală a epiteliilor, contribuind astfel la menţinerea imunităţii naturale, face posibilă vederea crepusculară intrand în compoziţia purpurului retinian şi are o acţiune antagonistă tiroxinei inhiband metabolismul. Organismul îşi satisface în mod obişnuit necesităţile de vitamină A sub formă de vitamină şi provitamină din alimentele de origine animală (ficat, unt, smantană, branză, ouă, rinichi, peşte, lapte) şi sub formă de provitamină (caroten) din alimentele de origine vegetală (legume, fructe), încat carenţa acestei vitamine este rar de origine alimentară (de pildă, în cazul alimentaţiei artificiale a sugacilor exclusiv cu lapte degresaţ şi cu făinoase).

Avitaminoza A se produce, în special, ca urmare a absorbţiei intestinale defectuoase a acestei vitamine datorită unor tulburări digestive, sau prin inhibarea procesului de transformare a provitaminei (caroten) în vitamină în cursul insuficienţei hepatice şi a unor tulburări endocrine. Avitaminoza şi hipovitaminoza A se manifestă prin tulburări de vedere, modificări ale epiteliilor şi scăderea rezistenţei la infecţii.

Tulburările de vedere sunt reprezentate prin hemeralopie. La aceasta se adaugă xeroftalmia (cheratinizarea conjunctivei ochiului), cheratomalacia (focare de necroză pe cornee) şi scăderea secreţiei lacrimale. între modificările epiteliale cauzate de avitaminoza A sunt cunoscute : cheratinizarea mucoasei respiratorii cu bronşită consecutivă, a mucoasei digestive cu stomatită şi diaree consecutivă şi îngroşarea pielei cu reducerea secreţiilor sebacee şi sudoripare şi atrofia foliculilor piloşi. Scăderea rezistenţei la infecţii se datoreşte modificărilor epiteliale (ale pielei şi mucoaselor).

Vitamina D (vitamina antirahitică) cuprinde vitaminele : D2 (calciferol, ergocalciferol, ergosterol iradiat), D3 (colecalciferol, dimetilhidrocalciferol, 7-dehidrocolesterol iradiat), D4, D5 şi D6. Aceste vitamine favorizează resorbţia intestinală a calciului şi mineralizarea oaselor.

Sunt mai bogate în vitamină D : peştele, ouăle, untul, ficatul şi produsele lactate. Mai sărace sunt carnea şi laptele, iar alimentele de origine vegetală sunt lipsite de această vitamină. Alimentaţia uzuală nu satisface trebuinţele în vitamină D ale copiilor , de unde necesitatea acoperirii nevoilor lor prin băi de soare, raze ultraviolete sub influenţa cărora provitamina D din piele este transformată în vitamină D sau cu untură de peşte şi alte preparate care conţin această vitamină.

Carenţa de vitamină D poate fi cauzată de alimentaţie (în cazul alimentaţiei obişnuite a copiilor, mai ales în cazul unui regim lacto-făinos prelungit sau a prelungirii alimentaţiei sugacilor exclusiv cu lapte, peste varsta de 3—4 luni) de absorbţia sa defectuoasă la nivelul tubului digestiv în cazul unor tulburări digestive şi de imposibilitatea transformării provitaminei din piele în vitamină D în lipsa expunerii corpului la soare.

Carenţa de vitamină D duce la inhibarea resorbţiei intestinale a calciului şi a fosforului, astfel la carenţa acestor elemente şi mineralizarea deficitară şi deci întîrziată a oaselor şi a dinţilor, adică la rahitism şi la carii dentare, şi la scăderea concentraţiei calciului în sînge favorizînd în acest mod spasmofilia. în cazul rahitismului, fontanelele se închid tîrziu, astfel încît capul creşte mare cu aspect caracteristic, oasele, rămîn mult timp moi, sunt deformate de greutatea corpului, membrele inferioare capătă o formă de paranteză sau X, se deformează bazinul şi toracele, la nivelul articulaţiilor condro-sternale apar umflături numite mătănii costale, dinţii apar tîrziu, se cariază etc.

Profilaxia rahitismului se face printr-o alimentaţie bogată în vitamină D şi în calciu şi fosfor (produse lactate, unt, ouă, carne, peşte, pîine intermediară), prin tratarea tulburărilor gastrointestinale care influenţează în mod negativ absorbţia intestinală şi prin completarea nevoilor de vitamină D cu băi de soare sau expunerea corpului copiilor la raze ultraviolete şi cu untură de peşte sau alte preparate farmaceutice bogate în vitamină D în lipsa băilor de soare şi a radiaţiilor ultraviolete.

Vitamina E (tocoferol, vitamina antisterilică) favorizează dezvoltarea întregului organism, spermatogeneza şi activitatea neuromusculară intervenind, în special, în metabolismul glucidelor, lipidelor şi apei în sens antagonist tiroxinei. Se găseşte, în special, în produsele din cereale şi, în general, în vegetale.

Vitamina K (vitamina antihemoragică) cuprinde vitamina Ki (filochi-nona) din plante şi K2 (farnochinona) sintetizată de către microorganisme. Vitamina K favorizează coagularea sîngelui catalizînd sinteza protrombinei la nivelul ficatului (v. sangele). Această vitamină se găseşte în legumele verzi (varză, spanac etc), în ficat şi este totodată sintetizată de flora bacteriană intestinală.

Carenţa de vitamină K nu este de natură alimentară, ci se produce ca o consecinţă a sterilizării florei microbiene din intestin în urma tratamentelor îndelungate cu antibiotice şi datorită tulburărilor de absorbţie intestinală cauzate, în special, de imposibilitatea ajungerii bilei în intestin (de pildă, în icter sau gălbinare). Avitaminoza K şi hipovitaminoza K cauzează prelungirea timpului de coagulare a sangelui şi a celui de sangerare, fapt care se manifestă prin prelungirea diferitelor hemoragii. Profilaxia avitamizonei K se face prin asocierea vitaminei K şi a iaurtului (pentru refacerea florei intestinale) la tratamentele îndelungate cu antibiotice şi prin tratarea cauzelor care duc la inhibarea resorbţiei intestinale a vitaminei respective.

Vitamina Bi (tiamina, aneurina, vitamina antinevritică, vitamina anti-beriberică) favorizează, în special, activitatea sistemului nervos în calitate de coenzimă a carboxilazei cu acţiune asupra acidului piruvic rezultat în cursul metabolismului. Organismul îşi satisface, în general, necesităţile de vitamină Bi pe seama alimentelor de origine vegetală şi animală. Alimente bogate în vitamina Bi sunt : fructele oleaginoase, carnea, produsele din cereale, leguminoasele uscate, legumele şi ouăle. Laptele şi derivatele sale şi orezul decorticat sunt sărace în vitamina Bi.

Avitaminoza B de origine alimentară este rară şi se manifestă sub forma bolii numită beri-beri, observată din vechime la populaţia săracă din China, a cărei alimentaţie de bază era orezul decorticat (prin decorticare se înlătură din alimentaţie şi vitamina Bi). Mai frecventă este hipovitaminoza Bi prin aport alimentar insuficient în cazul unui regim prelungit cu lapte, făinoase purificate şi orez şi aceea datorită tulburărilor de absorbţie intestinală sau sporirii necesităţilor în cazul accelerării metabolismului în cursul unor boli febrile, hipertiroidiei sau unor eforturi îndelungate. Ea se manifestă prin scăderea forţei musculare, deci a capacităţii de muncă, prin furnicături şi amorţeli ale degeteior care fac scrierea dificilă, în special, la elevii mici, nevralgii şi stări de hipertensiune care favorizează lipotimiile (leşinurile). Scade randamentul în însuşirea noţiunilor predate în şcoală.

Vitamina B2 (riboflavinele : lactoflavina în lapte, ovoflavina în ouă, hepatoflavina în ficat şi verdoflavina în iarbă) favorizează, în special, funcţiile epiteliilor de trecere (zona de trecere de la un tip de epiteliu la altul), corneea, probabil şi retina, intervenind în respiraţia celulară în calitate de coenzimă a fermentului galben. Necesităţile de vitamină B2 ale organismului sunt acoperite în cazul unei alimentaţii obişnuite, deoarece această vitamină se găseşte în mari cantităţi aproape în toate alimentele (mai sărace sunt fructele).

Vitamina Bs (piridoxina, adermina, vitamina antidermatozică, vitamina antipe-lagroasă a şobolanului) influenţează metabolismul protidelor şi probabil are un rol în sinteza hemoglobinei. Omul îşi satisface necesităţile de vitamină B din alimentele vegetale fi animale. Sursele cele mai importante sunt : gălbenuşul de ou, drojdia de bere uscată şi ficatul de bou. Această vitamină este sintetizată şi de flora intestinală.

Avitaminoza B6 este rară la om şi a fost descrisă la sugari alimentaţi cu lapte praf supus unei încălziri excesive care a determinat distrugerea vitaminei.

Vitamina B12 (cobalamina, cianocobalamina, vitamina antianemică) favorizează creşterea, regenerarea ţesuturilor şi în special eritropoeza prin favorizarea metabolismului protidic. Vitamina B12 se găseşte în cantităţi suficiente în alimente (în ficat, carne, rinichi, ouă, pîine etc).

Avitaminoza B2 nu se datoreşte unei carenţe alimentare, ci dificultăţii de absorţie în cazul insuficienţei secretori a glandelor fundice din stomac. In lipsa factorului intrinsec al lui Castle, secretat de aceste glande, nu poate _fi absorbită vitamina B12. Avitaminoza B12 se manifestă prin anemie pernicioasă, prin încărcarea grăspasă a ficatului şi prin tulburări în dezvoltarea organismului. Anemia pernicioasă este o anemie hipereromă însoţită de tulburări digestive şi nervoase în stadii mai avansate. Prin anemie hipereromă se înţelege scăderea numărului de hematii în măsură mai mare decât a cantităţii de hemoglobina, astfel că în mod compensator hematiile sunt supraîncărcate cu hemoglobina, iar în circulaţie sunt puse în libertate elemente imature din seria globulelor roşii.

Vitamina PP (vitamina antipelagroasă) include niacina (acidul nicotinic) şi niacinamida (amida acidului nicotinic) şi catalizează reacţiile respiratorii celulare în calitate de coenzimă a dehidrazelor I şi II. Pe această cale, vitamina PP favorizează activitatea sistemului nervos şi funcţia normală a pielei şi mucoaselor şi condiţionează integritatea lor funcţională şi morfologică. Organismul îşi satisface necesităţile de vitamină PP , în special, pe seama alimentelor de origine animală. Sunt bogate în vitamină PP : ciupercile, ficatul, carnea şi făina de grîu integrală. Un conţinut mai redus îl au celelalte produse din cereale şi leguminoasele uscate. Sunt sărace în această vitamină : legumele, fructele, ouăle, laptele, derivatele sale şi mămăliga.

Alimentaţia săracă în vitamina PP şi neechilibrată în aminoacizi esenţiali (lipsa cărnii şi a pîinii, folosirea cu preponderenţă a mămăligii şi legumelor în alimentaţie) produce după un oarecare timp boala pluricarenţială numită pelagră. Pelagra se manifestă prin trei categorii de simptome : digestive (diaree), cutanate (dermită, în special, pe părţile pielei expuse la soare) şi nervoase (demenţă). Profilaxia ei se face prin alimentaţie echilibrată în privinţa proporţiei de aminoacizi esenţiali şi cu suficientă vitamină PP (carne, ficat, ouă, lapte etc).

Acizii pteroilglutamici sau foliei au o acţiune hematoformatoare comună şi unitară cu vitamina B12. Necesităţile zilnice sunt probabil între 0,1 mg şi 1 mg. Acestea sunt satisfăcute pe seama acizilor foliei existenţi în cantităţi suficiente în alimentele animale (în special, în ficat şi în carne) şi vegetale şi pe seama celor sintetizate de flora intestinală. Avitaminoza respectivă nu se datoreşte deci lipsei de acizi foliei, ci apare în cazul carenţei de vitamină B12, cînd acizii foliei nu pot fi eliberaţi din conjugaţi şi deci nu pot fi utilizaţi de organism. Avitamitoza se manifestă prin anemie macrocitară hipereromă şi alte tulburări mai puţin importante.

Vitamina C (acidul ascorbic, vitamină antiscorbutică) favorizează respiraţia celulară şi astfel calcificarea dinţilor, osificarea, încărcarea cu hemoglobina a hematiilor şi activitatea fagocitelor. Reduce permeabilitatea capilară prin favorizarea formării substanţei intercelulare. Organismul îşi satisface, în general, necesităţile de vitamină C pe seama legumelor şi fructelor. Laptele, produsele sale şi carnea conţin puţină vitamină C, iar ouăle, derivatele din cereale şi leguminoasele uscate nu conţin de loc. Este o vitamina solubila in apa. Ca si celelalte vitamine de acest fel, excesul nu este asimilat in organism, ci este eliminat. Ca antioxidant, vitamina C protejeaza corpul prin distrugerea radicalilor din fluidele corpului. Este sensibila la caldura si oxigen, pierzandu-si calitatile prin gatire. Doza recomandata pentru adulti este de 60 de mg zilnic (70 in cazul femeilor insarcinate). Fumatorii au nevoie de o doza dubla de vitamina C, cel putin 100 mg zilnic.


în cazul unei alimentaţii prelungite fără vitamina C, adică lipsite de legume şi de fructe, alcătuite cu exclusivitate din alimente de origine animală (şi mai ales dacă şi acestea sunt conservate) şi din derivate de cereale sau din legume şi fructe în care vitamina C a fost distrusă prin conservare, apare scorbutul.

Această boală se semnala în trecut, în special, la marinarii care făceau călătorii lungi în cursul cărora se hrăneau doar cu peşte şi acesta în majoritate conservat, în lipsa vitaminei C nu poate fi elaborat cimentul intercelular al endo-teliilor capilare şi creşte astfel permeabilitatea capilară. Este importanta pentru sanatatea dintilor, gingiilor, pielii, sangelui si oaselor - ajuta la vindecarea ranilor, fracturilor - ajuta in asimilarea fierului din alimentatie - creste rezistenta la infectii si mentine numarul globulelor albe din sange - ofera protectia antioxidanta, prevenind transformarea nitratilor (din tigari, fum, grasimi, unele legume) in substante cancerigene - ajuta in tratamentul racelii si gripei. Lipsa de vitamina C poate provoca- scorbut, boala care cauzeaza hemoragii, pierderea dintilor si umflarea gingiilor ,- vindecarea lenta a ranilor si fracturilor, - incheieturi umflate sau dureroase, - aparitia de umflaturi si vanatai pe suprafata pielii, - sangerari nazale, - probleme digestive,- lipsa poftei de mancare,- articulatii dureroase


Datorită creşterii permeabilităţii pereţilor vaselor capilare scorbutul se manifestă prin hemoragii ale gingiilor, prin purpură hemoragică a pielei şi epistaxis (hemoragie nazală), prin hemoragii diferite cu anemie consecutivă, insuficenţe glandulare, oboseală şi scăderea rezistenţei la infecţie. La copii, scorbutul se întîlneşte câteodată la vîrsta de 8—9 luni, în cazul hrănirii artificiale neraţionale.

Hipovitaminoza C este mai frecventă. Ea se produce prin carenţă alimentară (regim lipsit de legume şi de fructe), prin absorbţie deficitară, datorită gastroenteritelor sau prin supraconsum (în boala lui Basedow, în graviditate etc). Hipovitaminoza apare, în special, iarna şi primăvara, manifestată prin dureri articulare, stare de oboseală şi scăderea- rezistenţei la infecţii. Avitaminoza şi hipovitaminoza C sunt întovărăşite şi de insuficienţa sau lipsa vitaminei P, fapt ce contribuie la creşterea permeabilităţii vasculare.

Vitamina P (citrina) include mai multe flavonoide (hesperidina, eriodictina, cverci-trina, rutinul şi esculozidul). Acţionează în acelaşi sens cu vitamina C în privinţa reducerii permeabilităţii capilare. Această vitamină se găseşte, în special, în fructe, iar carenţa ei se produce în acelaşi mod ca a vitaminei C pe care o şi însoţeşte.


sursa imaginii freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: vitamina c, minerale, energie

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 28 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---