Coşbuc îşi înzestrează eroii cu o mare naturaleţe. Gândurile, gesturile, mişcările exprimă puritate. Dacă în poezia anterioară fata era cea care-şi exprima năduful, aici flăcăul e chinuit de capriciile iubitei; el resimte o ciudată suferinţă amestecată cu nedumerire şi ciudă, provocată de atitudinea fetei.

Rememorarea clipelor de iubire („Am să merg mai înspre seară / Prin dumbrăvi ca mai demult, / În privighetori să-mi pară / Glasul Linei că-l ascult") alternează secvenţial cu nedumerirea („Şi, când trec, Lina s-ascunde, / Îi vorbesc, şi nu-mi răspunde. / Nu-mi răspunde! / Şi-o întreb, şi nu-mi răspunde! / şi mă mir - ce i-am făcut!"). Acest joc al alternanţelor exprimată o derutantă labilitate a stărilor sufleteşti. Chipul fetei, păstrat în sufletul tânărului, aduce cu sine imaginea candorii, a frumuseţii pure: „Vântul îi sălta-n cosiţă / Şi-i făcea floare-n obraz" (...) Ochii unui înger scump au albastrul de cicoare (...) Ochii ei frumoşi şi dragi".

Exclamaţiile şi interogaţiile retorice au rezonanţa unor ecouri care frâng inima îndrăgostitului. Mânia fetei, inexplicabilă pentru flăcău, este ilustrată printr-o comparaţie de sorginte populară, extrem de sugestivă: „Şi vedeam că-i umblă ochii, / Umblă ochii! / Ca la şerpi, îi umblă ochii, / Şi mă mir ce i-am făcut!". Dorul, iubirea sunt exprimate tot prin sintagme metaforice şi comparaţii aparţinând limbajului poetic popular: „Azi ard hainele pe mine, / Mi-e greu capul ca de lut, / Stau în prag - şi ea nu vine".

În întregul ei, poezia este cântecul unei vârste ingenue.

---

Tag-uri: poezie, literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---