Intensitatea - este definită adeseori ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat în unitatea de timp şi reprezintă, în fapt, gradul de solicitare a organismului în raport cu posibilităţile proprii evidenţiat prin valorile marilor funcţii organice şi exprimat cel mai adesea de valorile frecvenţei cardiace.

Intensitatea este condiţionată de consumul de energie din timpul efortului şi de nivelul solicitărilor funcţionale impuse de acoperirea acestuia. Cu alte cuvinte, intensitatea efortului este puternic influenţată de mecanismele cardiorespiratorii ale organismului.

Intensitatea reprezintă cel mai important indicator al programării antrenamentului sportiv, întrucât exprimă volumul efortului depus, cu maximă eficienţă, o anumită durată de timp, în interi orul unei lecţii de antrenament [unitatea funcţională de bază a antrenamentului sportiv). în timp ce volumul şi durata efortului reprezintă latura sa cantitativă, intensitatea reliefează aspectele calitative ale dozării efortului.

În practica sportivă, intensitatea se exprimă prin:

- viteza de deplasare - în cazul sporturilor ciclice (alergări, patinaj viteză, înot, ciclism, schi fond etc;

- tempou de lucru:

- număr de acţiuni în unitatea de timp în cazul sporturilor de luptă (box, scrimă, lupte etc);

- număr de procedee tehnico-tactice pe unitatea de timp în jocurile sportive;

- număr de exerciţii pe unitatea de timp în gimnastica artistică sportivă, gimnastică ritmică, patinaj artistic etc.

Cunoaşterea valorii intensităţii efortului din antrenamente şi competiţii este de o deosebită importanţă teoretică şi practică deoarece ea condiţionează consumul de energie depus în efort şi nivelul solicitărilor funcţionale necesare acoperirii acestuia. Intensitatea efortului (puterea) şi intensitatea solicitării organismului sunt două noţiuni distincte: intensitatea efortului este o caracteristică a travaliului prestat de individ, independent de posibilităţile sale, în timp ce intensitatea solicitării este o caracteristică a organismului individului - dată de nivelul funcţional atins în efort - şi exprimă preţul plătit de acesta pentru a face faţă cerinţelor impuse de efort.

Deci, intensitatea solicitării este strict individuală, fiind condiţionată de capacitatea de efort a sportivului. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a organismului este diferit şi se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea sa de efort este mai scăzută.

Cercetări numeroase au conclus la concluzia că, între mărirea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2 este o relaţie corelativă, întrucât preţul energetic, consumul de O2 plătit pentru o intensitate a efortului este aproximativ acelaşi pentru toţi subiecţii, indiferent de sex, vârstă, grad de antrenament, dat fiind că randamentul fibrei musculare depinde prea puţin de particularităţile individuale.

Ceea ce deosebeşte un antrenat de un neantrenat este faptul că antrenatul, având o capacitate de efort mult mai mare, atinge trepte de efort cu o intensitate superioară celei a neantrenatului.

O astfel de cercetare a evidenţiat următoarele: la un nivel al intensităţii efortului de 1OOW intensitatea solicitării cardiace se prezenţa astfel: 148 p/min. la femei neantrenate, 124p/min. la bărbaţi neantrenaţi şi doar 84 p/min. la sportivii antrenaţi (maraton].

De aici, concluzia: intensitatea efortului din antrenament trebuie strict individualizată, întrucât intensitatea solicitării, la acelaşi efort, diferă de la un subiect la altul şi chiar la acelaşi sportiv, de la o lecţie la alta, în funcţie de gradul de antrenament şi starea sa momentană de oboseală.

Intensitatea solicitării se determină prin măsurarea valorilor funcţionale: TA, frecvenţă cardiacă, frecvenţă respiratorie, modificări biochimice etc. în practică, cel mai adesea se foloseşte frecvenţa cardiacă care permite nu numai stabilirea gradului de solicitare a inimii, ci şi raportarea solicitării respective la posibilităţile maxime ale subiectului. Astfel, după Astrand şi Rodhal, când FC atinge 128 p/min. la bărbaţi şi 138 p/min. la femei, efortul reprezintă 50% din V02max al subiecţilor, iar valorile de 154 p/min. la bărbaţi şi 168 p/min. la femei indică un consum de 02 echivalent cu 70% din cel maxim.

Cei mai mulţi autori consideră că valorile cuprinse între 160-180 p/min. la bărbaţi şi 170-190 p/min. la femei, reprezintă limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de aerobioză (prag aerob-anaerob sau stare stabilă aparentă ( steady-state) şi corespunde unei concentraţii de 4 nmol/l a nivelului de lactat în sânge.

În unele sporturi (atletism - alergări, haltere) intensitatea solicitării se poate determina prin raportarea la posibilităţile maxime ale subiectului, exprimate în procente sau fracţii (80%, 90% etc. sau 4/4, 3/4, 2/4) etc.
Este absolut necesară distincţia dintre intensitatea efortului şi intensitatea solicitării deoarece, o viteză de alergare de 7,5 m/s [spre exemplu] poate reprezenta o solicitare maximă la un semifondist şi de doar 75% la un sprinter.


sursa imaginii - .freeschoolclipart.com/

---

Tag-uri: viteza, tempo, forta

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 29 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---