Acest principiu s-a impus tot mai mult pe măsură ce competiţiile sportive s-au extins, şi s-au eşalonat pe întregul an calendaristic. Pregătirea a urmat calea concursului care o determină şi o condiţionează.

Caracterul sistemic al concursurilor oficiale, naţionale şi internaţionale, promovarea, calificarea sportivului, echipei, echipajului într-o fază superioară şi chiar pentru o altă competiţie a legat calendarul unui an cu al celuilalt an. Aceasta a diminuat caracterul ciclic al pregătirii (principiul ciclicităţii fiind înlocuit cu cel al continuităţii ).

Legăturile reflex-condiţionate, teze de bază ale fiziologiei pavloviene,*au un caracter temporar. Aceste reflexe se formează în anumite condiţii interne şi externe, ele se stabilizează şi se perfecţionează dacă aceste condiţii se repetă şi nu se diminuează. Regresează până la atenuare când condiţiile care le-au generat dispar sau se schimbă substanţial.

O altă argumentaţie, pur fiziologică, este şi aceea că activitatea muşchilor în efortul de repetare pe fondul continuităţii şi perfecţionării deprinderilor tehnice şi a dezvoltării calităţilor motrice, reclamate de concurs, determină apariţia unui număr imens de excitaţii care acţionează local şi de la distanţă, producând reacţii de adaptare ale organelor interesate (reacţii imediate sau tardive - de antrenament).

Reacţiile imediate de adaptare, care iau naştere înainte şi în timpul efortului fizic, au ca efect homeostazia - păstrarea echilibrului general funcţional al organismului, fără de care nu este posibilă supravieţuirea. Reacţiile imediate sunt vizibile uşor: creşterea frecvenţei cardiace, amplitudinile mişcărilor respiratorii, intensificarea aprovizionării cu 02 eliminarea de CO2, vasodilataţia în muşchii angrenaţi în efort, asociată cu vasoconstrucţia în zonele inactive.

Reacţiile tardive de adaptare sau de antrenament constau în schimb în perfecţionările funcţionale, structurale şi dimensionale ce apar în muşchi şi în celelalte organe datorită repetării eforturilor fizice.

Invocându-I pe G.V.Folbort ("Tabloul fiziologic al proceselor de epuizare şi restabilizare" - 1941) cel care a elaborat teoria suprarefacerii sau compensaţiei precizăm:

1. Dacă excitantul nu se repetă egal în timpul fazei de suprarefacere, capacitatea funcţională regresează.

2. întreruperea, chiar mică, a antrenamentului sportiv este "inamicul" principal al oricărui nivel de dezvoltare şi adaptare (perfecţionările dobândite se pierd într-un timp de 3 — 4 ori mai scurt decât cel necesar obţinerii lor).

3. Miochinaza şi fosfochinaza, enzime cu rol esenţial în elaborarea energiei necesare prestării eforturilor cu intensitate maximă, coboară după 10 — 15 zile de inactivitate la nivelul neantrenaţilor.

4- întreruperea bruscă a eforturilor face ca antrenamentul sportivilor de performanţă să treacă într-o situaţie complet nouă, care impune o solicitare atât de mare a mecanismelor de adaptare, încât foarte adesea pot surveni îmbolnăviri (cardiopatii, psihopatii, etc. care, la reluarea antrenamentelor, sub control, au dispărut) .

5. Fibrele roşii, solicitate în efortul aerob, se deteriorează rapid, făcând să scadă rezistenţa; fibrele albe sunt modificate în profunzime.

6. Marile şcoli ale lumii au renunţat la perioada de tranziţie şi efectuează o pregătire nonstop de-a lungul întregului an.

7. Nerespectarea acestui principiu poate aduce, uneori, prejudicii şi în plan social, întrucât copilul, elevul, juniorul, etc., obişnuit zilnic cu antrenamentul, cu plecatul de acasă, "văzându-se liber" îşi poate găsi uşor şi alte "ocupaţii" care duc la renunţări şi chiar la dezastre.

sursa imaginii - .freeschoolclipart.com/

---

Tag-uri: efort, diversitate, antrenament

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---