Pindar [521-441], poet liric elen, a cântat în "Epinicia" virtuţiile învingătorilor la marile jocuri, iar Homer, poet grec din sec. IX Î.Hr., autor al epopeelor "Iliada" şi "Odiseea", povesteşte cum femei frumoase făceau masaj eroilor pentru a-i "odihni şi întări".

În Sparta, stat agricol sclavagist, condus după orânduirile severe stabilite de Licurg, exerciţiile fizice erau un mijloc de pregătire cetăţenească şi militară.
Atena devine cel mai civilizat stat şi cel mai cult al antichităţii, în urma legislaţiei Iui Solon. în epoca lui Pericle, atenienii acordă o mare atenţie pregătirii tineretului. Idealul lor de viaţă este Kalos Kai Agatos (prescurtat Kalos Kagatos), care înseamnă frumuseţe trupească unită cu virtutea sufletească. La greci, gimna stica este un termen generic care cuprinde totalitatea exerciţiilor fizice: alergările, săriturile, aruncările, boxul, luptele, cursele de cai, înotul, călăria. Exerciţiile se practicau în gimnazii, palestre şi pe stadioane. "Pedotribii" se ocupau de pregătirea tehnică a atleţilor, iar "gimnaştii" de condiţiile de igienă, de regimul alimentar, de baia şi odihna sportivilor. Numele de gimnastică derivă din cuvântul grecesc gymnos care înseamnă gol, fără îmbrăcăminte. Termenul a fost folosit pentru prima dată în anul 721 î.Hr.) la Olimpiada XV-a când acedemonienii şi cretanii au fost admişi goi la întrecerile olimpice.

Exerciţiile fizice, după Hipocrat (460-377 Î.Hr.), se împart în: naturale şi de forţă, individuale şi în grup.

Democrit (aprox 460-375 Î.Hr.), filozof materialist, a formulat pentru prima oară maxima: "minte sănătoasă într-un corp sănătos", care a inspirat pe poetul roman Juvenal în "mens sana in corpo sano" şi care a străbătut secole inspirând şi astăzi pe toţi cei ce se ocupă de activităţile sportive.

Platon (468-399 Î.Hr.), discipolul lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, în lucrările sale "Republica" şi "Legile", scrie că educaţia fizică a copilului trebuie să înceapă de la naştere, ba chiar înainte, prin îngrijirea femeii însărcinate. Scria în cunoştinţă de cauză, pentru că în viaţă a fost un frecvent vizitator al palestrei, gimnaziului, xistelor şi exedrelor, practicând exerciţii fizice. Prezenţa aici, i-a adus tânărului Aristocle porecla sub care a intrat în enciclopediile lumii: Platon ("platos" însemnând în greceşte "lat în spete")!

Aristotel (384-322 Î.Hr.), profesorul lui Alexandru Macedon, în celebra sa scriere "Politica" recomandă ca gimnastica să se practice cu măsură, ţinându-se seama de constituţia şi nevoile fiecăruia.

Filostrat, medic din Lemnos (175-249 d.Hr.), a scris o carte despre gimnastică, socotită unul dintre cele mai importante izvoare documentare asupra istoricului, tehnicii şi concepţiilor despre gimnastică, igienă şi medicină.

Romanii. în perioada de formare a poporului roman, cât şi în perioadele regilor şi republicii, cetăţenii tineri şi adulţi se exercitau în artele războiului, duceau o viaţă aspră şi disciplinată, practicau exerciţiile fizice intense, ca mersul şi alergarea, scrima, lupta, călăria, înotul, aruncarea suliţei.

În timpul imperiului, după cucerirea Greciei, cultura greacă cucereşte la rândul ei Roma, medici şi gimnaşti, duşi în captivitate sau veniţi de bună voie atraşi de glorie şi bogăţie, aduc cu ei arta medicinii şi a gimnasticii. Jocurile atletice şi toate genurile de întreceri sunt primite cu entuziasm, în schimb gimnastica terapeutică sau igienică sunt ignorate sau desconsiderate. Gimnastica este socotită prea uşoară şi nu pot admite ca tinerii să se exercite sau să apară goi în faţa publicului. în locul palestrelor şi gimnaziilor, găsim la romani termele monumentale (cele mai măreţe au fost termele lui Caracalla, o minune a arhitectonicii). Aceste instituţii devin locul de întâlnire al aristocraţilor şi bogătaşilor imperiului. Pentru cetăţenii de rând jocurile şi întrecerile devin o pasiune, se construiesc arene şi circuri. Sub Cezar şi urmaşii săi, reprezentaţiile în circuri devin sângeroase, degenerează, devenind lupte sălbatice între gladiatori profesionişti. Celsius, medic roman, recomandă pentru întărirea sănătăţii, plimbări în ritm vioi, alergări şi jocuri.


Claudius Galenus [131-910], medic de origine greacă, născut în Asia Mică la Pergamon, a trăit la Roma, medic al gladiatorilor. în cea mai importantă operă a sa "De sanitate tuenda" spune că gimnastica este ştiinţa efectelor mişcării asupra organismului şi scopul adevărat al ei este starea bună a organismului şi buna folosire a puterilor lui în munca de toate zilele. Exerciţiile fizice sunt mai preţioase decât medicamentele, iar pentru copii şi tineret mai utile decât hrana.


Oribasius (sec. IV d. Hr.) medic grec din Sardinia, a trăit la Roma şi a fost medicul împăratului Iulian, a scris o adevărată enciclopedie medicală în care se ocupă printre- altele şi de gimnastică.

Observăm, aşadar, că în antichitate cei care s-au preocupat de propagarea exerciţiului fizic au fost medicii. Mişcarea, exerciţiul, gimnastica cu ramurile ei, alături de masaj, au constituit "motivele' unui organism sănătos, robust care să reziste "intemperiilor" vremii.

Apariţia şi răspândirea creştinismului, care a luat atitudine împotriva spectacolelor crude ce aveau loc în circuri, a făcut să scadă interesul pentru întreceri, pentru gimnastică etc. Subinfluenţa ideilor creştine, împăratul Teodosiu cel Mare convertit la creştinism, sfătuit de episcopul Ambrozie, a emis un edict prin care a ordonat în 393 (394) suprimarea Jocurilor Olimpice considerate cult păgân. Teodosiu, printr-un gest spectaculos, a curmat de fapt viaţa unui muribund, întrucât Jocurile Olimpice deveniseră petreceri sângeroase. Corupţia şi diversiunea sustrăgeau popoarele de la exprimarea nemulţumirilor lor. Aceasta este epoca pe care JUVENAL [47-127] a caracterizat-o cu dispreţ prin celebra expresie "panem et circenses" (mai mult circ decât pâine). Observăm că desfiinţarea jocurilor a avut şi un net conţinut politic.

În 395 imperiul s-a dezmembrat. Tulburările, nesiguranţa au frământat viaţa popoarelor, făcând să scadă interesul pentru sănătatea, armonia şi frumuseţea corpului, pentru exerciţiul fizic. După căderea Imperiului Roman de Apus, secole de-a rândul nu vom mai avea date certe despre existenţa şi practicarea organizată a exerciţiilor fizice.

În Imperiul Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin), cultura fizică nu a ajuns niciodată la dezvoltarea ei de altă dată.

Constantinopolul cade sub stăpânire turcească în 1453. Cultura fizică intră într-o lungă perioadă de decădere care începe odată cu sfârşitul Imperiului Roman şi ţine pe toată durata Evului Mediu, până la Renaştere.

În Evul Mediu este rândul sporturilor populare, spontane, simple, adesea primitive. Chiar şi majoritatea exerciţiilor nobilimii erau de provenienţă populară, iar turnirurile de domnişori erau o fandoseală, scrima şi duelul nu întotdeauna "sportive".

În timp ce Europa zăcea în evul mediu, un mare medic şi învăţat arab, Avicena (980-1037) (Avicena este numele latinizat al lui Abu-Ali Ibn-sin de origine tadjică, născut într-un sat de lângă Buchara în Uzbekistanul de azi) a devenit celebru prin operele sale filozofice şi medicale (peste 100 de lucrări). Pentru noi, importanţă are una din cărţi care fundamentează teoretic şi practic exerciţiile fizice la diferite vârste, subliniind rolul lor în menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbătrânirii. Se disting "exerciţiurh universale" ca alergările, săriturile, aruncările etc. şi "exerciţium particulare", exerciţii analitice.
Renaşterea, "măreaţa răsturnare progresistă" s-a manifestat în toate domeniile. Oamenii au căutat un remediu la "bolile timpului" şi mulţi l-au găsit în cultul armoniei fizice şi spirituale. Umaniştii, savanţii timpului, au cercetat şi au readus în actualitate arta şi pedagogia greacă.

Hieroninuis Cardanus (1501-1576) filozof şi medic italian în tratatul "Despre îngrijirea sănătăţii" publicat la Basel în 1530, face o nouă sistematizare a exerciţiilor fizice şi a efectelor lor.

Hieronimus Mercurialis, medic şi filozof italian, născut la Forli lângă Ravena, a trăit la Roma, Padova şi Viena ca medic al împăratului Maximilian al ll-lea a cunoscut bine gimnastica elenică pe care a descris-o în cartea sa "De arte gimnastica" tipărită în 1569 (1573) care cuprinde 6 "cărţi" (capitole).

Moralistul francez Michel de Montaigne (1533-1592), preciza: "Ce n'est pas une âme, ce n'est pas un corps qu'on dresse, c'est un homme" — "să creştem un om întreg, nu un trunchi neînsufleţit, nici un suflet trunchiat".

Poeţii englezi Milton şi Byron, poetul german Wieland scriu despre Olimpia.

Scriitorul francez J.J. Rousseau, în opera sa "Emil", ar fi dorit să-i transmită acestuia însuşirile şi experienţa atleţilor greci de la Olimpia, prin exerciţiile fizice de toate genurile, dar mai ales prin alergare. "Părinţii gimnasticii", Amoros (Franţa), Arnold (Anglia), Clias (Elveţia), Ling (Suedia), Jahn (Germania), Nachtegall (Danemarca), s-au străduit să clădească o nouă concepţie pedagogică despre educaţia fizică. în ţările lor, au reuşit să creeze adevărate sisteme de educaţie fizică. înaintaşul lor, pedagogul Johann Cristoph Guts Muts, profesor de gimnastică a prezentat omenirii, în 1793, ideea renaşterii Jocurilor Olimpice.

---

Tag-uri: aristotel, platon, democrit

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 28 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---