Categoriile de deprinderi motrice - sunt stabilite pe baza mai multor criterii de clasificare:

a) după gradul de automatizare:

- elementare - ce se pot automatiza complet, ele fiind totdeauna deprinderi ciclice, cu lanţuri de mişcări care se repetă fazic: mersul, alergarea, pedalarea pe bicicletă, înotul, vâslitul etc);

- complexe — ce nu se pot automatiza decât parţial, la nivelul unora dintre elementele componente: săriturile şi aruncările din atletism, alergarea de garduri, sporturile cu adeversar - scrimă, box, lupte etc. şi jocurile sportive.

b) în funcţie de finalitate, de scopul în care sunt folosite:
- generale — care la rândul lor se împart în deprinderi motrice de bază (mersul, al ergarea, săritura, prinderea-aruncarea) şi utilitar-aplicative (târârea, căţărarea, escaladarea, echilibrul, împingerea-tracţiunea, ridicarea şi transportul de greutăţi);
- specifice unor probe şi ramuri de sport, concretizate în procedee tehnice ale acestora.

c) după gradul de implicare a sistemului nervos central la formarea şi valorificarea lor:

- deprinderi motrice propriu-zise - în învăţarea şi consolidarea cărora nu intervin factorii de ambianţă, ci doar elementele proprioceptive care se structurează temporal şi energetic pe baza unei anumite "scheme" cerebrale; ele sunt sinteze chinestezice reglate pe baza aferentaţiei proprioceptive şi se consolidează prin repetări multiple stereotipe (elemente de acrobatică din gimnastică, sărituri în apă, înot, alergări, etc. dar şi cele aflate în curs de învăţare în condiţii simplificate din schi, aruncări — atletism etc.

- deprinderi perceptiv-motrice — care se efectuează prin reacţii motrice corespunzătoare caracteristicilor stimulilor externi, ambientali; ele prezintă grade diferite de complexitate şi cuprind procedeele tehnice din jocuri sportive şi sporturi din luptă în faza de consolidare, elemente din tir etc.

- deprinderi inteligent-motrice - procedeele tehnice din sporturile cu adversar (tenis, badminton, jocuri sportive, sporturi de luptă - box, arte marţiale, scrimă etc.) efectuate în condiţii de întrecere, de competiţie.

Transferul în învăţare reprezintă efectele pozitive sau negative ale rezultatelor învăţării unei sarcini oarecare asupra unei sarcini aflate în curs de învăţare. Ori de câte ori aceste influenţe au efecte pozitive, facilitând învăţarea unei noi sarcini avem de a face cu un transfer propriu-zis sau transfer pozitiv. Transferul (pozitiv] stă la baza progresului în învăţare, întrucât acesta nu ar fi posibil dacă nu ar exista influenţele pozitive ale unei prime învăţări asupra celor ulterioare. Atunci când învăţarea unei sarcini noi este influenţată negativ de rezultatele altei sarcini, anterioare, avem de a face cu un transfer negativ sau interferenţă.

În învăţarea motrică, transferul (în sens pozitiv) se manifestă ori de câte ori o deprindere motrică deja consolidată ajută la însuşirea altei deprinderi noi (ex: aruncarea mingii de oină ca deprindere consolidată favorizează învăţarea aruncării suliţei, dar şi aruncarea la poartă cu paşi încrucişaţi din handbal).
Interferenţa apare în situaţiile în care deprinderea consolidată are influenţe negative asupra deprinderii de învăţat (ex: aruncarea greutăţii — mişcare de tip împingere, asupra aruncării la poartă din handbal — mişcare de tip azvârlire).

Regulile metodice ale facilitării transferului şi ale reducerii interferenţei au un caracter general, concretizarea lor fiind aproape imposibil de realizat.

În orice situaţie, însă, antrenarea directă a unei aptitudini este mai eficientă decât exersarea altei aptitudini plus transferul la aptitudinea pe care vrea s-o amelioreze

sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: corp, psihic, exercitiu

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 28 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---