Datele medicale şi de fiziologia efortului din ultimii ani concordă cu aprecierea tehnicienilor în ceea ce priveşte posibilitatea şi chiar necesitatea dezvoltării rezistenţei generale la copii şi juniori.

Perioada dintre 10-18 anoste considerată azi ca cea mai favorabilă pentru rezistenţa generală, în schimb, dezvoltarea rezistenţei specifice este posibilă, dar reclamă precauţie şi metode speciale, având în vedere stadiul parametrilor dimensionali ai organelor şi aparatelor implicate în captarea, transportul şi utilizarea oxigenului.

RezistenÅ£a musculară locală fiind mai mică la copii ÅŸi juniori, se recomandă mai ales metoda efortului continuu de durată, în care, de la o và ¢rstă fragedă, copiii dau dovadă de o capacitate de rezistenţă aerobă uneori ieÅŸită din comun.

Metoda intervalelor trebuie să fie folosită cu precauţie pentru că organismul în creştere are posibilităţi mai reduse în privinţa menţinerii homeostazei) generale a sângelui şi de a lupta eficient împotriva acumulării rapide de acid lactic.

Astfel de exerciţii pot fi aplicate în mod gradat începând de la 15-16 ani, când maturizarea treptată a organelor şi aparatelor implicate în menţinerea pH-ului permit încărcături din ce în ce mai specifice metabolismului muscular anaerob lactacid.

Pentru fete, azi, nu sunt contraindicaţii cu privire la efortul de rezistenţă. S-a demonstrat că fetele antrenate se adaptează foarte bine la efortul de rezistenţă şi prezintă mult mai puţine tulburări menstruale decât fetele care nu participă sistematic la un program de educaţie fizică şi sport. Cercetări minuţioase efectuate în Italia, Ungaria, la noi în România au scos în evidenţă faptul că sportul contribuie la reglementarea dismenoreelor.

Planificarea exerciţiilor de dezvoltare a rezistenţei

În sporturile cu monociclu (canotaj, maraton, caiac-canoe) perioada pregătitoare durează 5-7 luni, un procent ridicat fiind afectat dezvoltării rezistenţei generale,suportul pregătirii speciale şi bază a pregătirii fizice aerobe. În sporturile cu biciclu, specific majorităţii ramurilor şi probelor ciclice şi aciclice (fotbal, volei, handbal etc.) perioadele se scurtează, însă se repeta. Periodizarea dublă [triplă] a ciclului anual prezintă o serie de avantaje [asigură alternanţa eforturilor utile, în deosebi a rezistenţei; se obţin informaţii, inclusiv de dezvoltare a rezistenţei, etc.].

Creşterea volumului de efort pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază pe întreg ciclul anual, în ramurile caracterizate prin rezistenţă de durată scurtă şi medie constituie o orientare metodologică confirmată de valoarea performanţelor din ultimii ani.

Pregătirea pentru rezistenţa generală începe din primele momente ale perioadei pregătitoare cu deplasare uniformă, incluzând în lecţii deplasarea combinată. După 1-2 săptămâni de antrenament cu deplasare combinată (când lentă, de tipul plimbării, când ceva mai rapid) se trece la alergarea uniformă a cărei durată creşte treptat .

În etapa a II-a (prima treaptă a fundamentului special) a dezvoltării rezistenţei efortului în ciclul săptămânal se programează astfel:

- în prima zi, viteza de deplasare este ceva mai ridicată, iar durata mai mică (cu 1/3) decât de obicei;

- a doua zi, viteza ÅŸi durata sunt cele obiÅŸnuite;

- a treia zi, intensitatea este mai redusă, iar durata mărită (cu 1/3);

- a patra zi, antrenament pentru menţinerea nivelului rezistenţei generale şi odihnă activă;

- celelalte zile ale săptămânii — la fel ca primele trei.

În etapa a treia — fundamentul special (treapta a doua) se urmăreşte perfecţionarea componentelor de forţă şi viteză ale rezistenţei şi durează 1 -2 luni. Cu ea se încheie perioada pregătitoare. În cazul ciclului săptămânal, în primele trei zile intensitatea este aceeaşi, iar volumul poate creşte de la lecţie la lecţie; în ziua a patra urmează lucrul de durată cu intensitate mică, pentru menţinerea rezistenţei generale şi odihnă activă; celelalte trei zile — la fel ca la începutul săptămânii. Se poate acorda şi odihnă.

Etapa a patra — educarea rezistenţei speciale, are o durată egală cu perioada competiţională când mijloacele (proprii ramurii de sport) se repetă cu o intensitate apropiată de cea de concurs, cu cea de concurs şi cu una superioară acesteia; creşterea numărului de repetări şi reducerea timpului de odihnă (pasivă sau activă) măresc dificultatea.


Indicatorii absoluţi şi relativi ai rezistenţei

În domeniul antrenamentului sportiv, rezistenţa se determină practic prin timpul realizat (indici absoluţi), ceea ce nu este întotdeauna satisfăcător, pentru că nu ia în consideraţie posibilităţile individuale ale subiectului, mai ales pentru determinarea rezistenţei cu forţa şi cu viteza (se folosesc indici relativi):

- viteza în regim de rezistenţă: 400 m, 800 m, 1500 m, 3000 m, etc;

- rezistenţe în regim de viteză: 100 m şi 200 m (sprinteri).

Un sportiv cu o forţă maximă bună efectuează mai multe ridicări de 30-40 % din posibilităţi, decât un altul cu o forţă mai redusă . Doi alergători parcurg alături 750 m, pe ultimii 50 m unul îl depăşeşte cu uşurinţă pe celălalt, concluzia este că primul posedă o rezistenţă mai bună. Primul aleargă 100 m în 11 s, iar al doilea în 14 s, ne dăm seama că cel de-al doilea este mai rezistent pentru că a menţinut o viteză proprie constantă, în timp ce primul a mers sub posibilităţile lui, deci are o rezistenţă mai slabă.

sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: antrenament, efort, muschi

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 07 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---