în Grecia antică, Xenofan abordează, în lucrarea Economistul, problema rolurilor conjugale, într-o societate care reducea „femeia legitimă" ia starea de obiect. Relaţia conjugală era bazată pe un raport de la stăpan la supus, ea excluzand orice conflict pe plan politic, pentru că, prin definiţie, autoritatea integrală era apanajul legal al soţului. Nepotrivirile între soţi nu se exprimau decat în planul incompatibilităţilor dispoziţionale, al agresivităţilor mai mult sau mai puţin deghizate, sau al bolii.

Platon, în Cartea a V-a din Republica, deşi preconizează o integrală egalitate a drepturilor celor două sexe, îşi reconsideră ideile în opera sa postumă Legile, admiţand că i femeia, chiar dacă îşi propune aceleaşi scopuri ca şi bărbatul, sfarşeşte prin a se afirma „în fiecare dintre sectoarele considerate inferioare bărbatului". Aristotel dezvoltă acelaşi principiu al inferiorităţii femeii, considerand că ea trebuie să manifeste dragoste şi supunere necondiţionată soţului. în această perspectivă, relaţia conjugală evoluează sub semnul ambiguităţii, ceea ce creează teren favorabil conflictelor conjugale, adesea transferate din plan politic în plan psihosomatic, sub forma nevrozelor caracteriale sau a agresiunilor afective.

Frustraţiile reciproce ale celor două sexe răzbat din creaţiile literare şi miturile acelor timpuri străvechi. Aşa cum ne sugerează miturile Pandorei şi Elenei, cea „răspunzătoare" de războiul troian, grecii antici au făcut din femeie „sursa" tuturor relelor umanităţii. Poetul Pallados afirma savuros, dar cinic : „Bărbatul căsătorit nu cunoaşte decat două zile de fericire : ziua în care îşi conduce soţia în patul nupţial şi ziua cand o conduce la mormant".

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---