Numele de familie vine din famulus („sevitor”), care înseamna potrivit „Dicţionarului etimologic al limbii latine”, „ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce traiau sub acelaşi acoperiş”. Familia ajunge sa cuprinda agnati, rudele pe cale paterna, cognati, rudele pe latura materna, devenind în cele din urma gens (comunitate formata din rudele de acelaşi sânge).

Familia, ca nucleu social, înregistreaza o evoluţie continua, existând în forme diferite de-a lungul istoriei.

Reglementarea situaţiei familiei, prin cutume sau prin legi scrise, este una dintre cele mai vechi preocupari ale comunitaţilor umane. La toate popoarele vechi se întâlnesc reguli privind împrejurari dintre cele mai diverse. Celţ ii, de pilda, aveau o situaţie aparte a familiei: femeia celta avea dreptul de a-şi alege singura soţul.
La gali, fiecare dintre soţi trebuia sa contribuie cu mijloace propii la formarea averii. În Galia, divorţul se obţinea daca barbatul comisese un adulter sau daca femeia savârşise acte de injurii de o gravitate extraordinara la adresa barbatului.
La romani, în vremea imperiului, are loc procesul de slabire a puterii paterne: patria potestas, puterea deplina a tatalui asupra copiilor lui, devine desueta şi la fel puterea asupra soţiei, care pâna atunci era tratata ca una dintre fiicele sale (loco filiae). Tatal familiei nu mai putea abandona copiii, prin vânzare ca sclavi, iar pe vremea lui Hadrian un tata este pedepsit cu deportarea pentru ca şi-ar fi ucis fiul în timpul unei vânatori. Contractul de casatorie avea loc dupa sacrificii de animale facute zeilor.

La germani, casatoria se desfaşura dupa reguli strict controlate: Tacitus afirma ca „la dânşii casatoriile sunt aspre şi în nici o alta privinţa n-ai putea sa lauzi mai mult naravurile lor”.

În cadrul civilizaţiei bizantine, baieţii se puteau casatori la vârsta de 14 ani, iar fetele la vârsta de 12 ani. Alegerea viitorului soţ sau a soţiei era stabilita de parinţi.
În vremea feudalismului, în majoritatea statelor europene se tinde sa se egalizeze drepturile celor doi membrii ai familie.

Epoca moderna, a societaţii industriale, dezvolta noi relaţii de familie şi de integrare a acesteia în societate. Egalitatea dintre soţi şi a drepturilor sociale şi politice ale familiei sunt realitaţi consfinţite de constituţiile statelor, iar integrarea şi afirmarea profesionala a femeii nu cunoaşte restricţii din punct de vedere legal. Alvin Toffler, în „Al treilea val”,consemneaza faptul ca în societatea postindustriala de astazi se trece de la familia largita, care locuieşte toata în acelaşi loc-rezidenţa, la familia de tip nuclear, alcatuita din soţ, soţie şi de regula doi copii.
Pentru a menţine familia nucleara, de obicei saraca, tinerii trebuie platiţi puţin, spune Alvin Toffler, spre a se menţine dependenţa de spaţiul familial.
Familia a constituit,în diversele epoci istorice, un motiv literar des întâlnit.
De-a lungul timpului, modul în care aceasta instituţie, familia, este privita, s-a modificat în mod substanţial. Epopeile homerice, “Iliada” şi "Odiseea", au ca sâmbure al intrigii rapirea Elenei de catre Paris, o rupere a echilibrului matrimonial ideal, acest eveniment determinând razboiul troian. Scriitorul polonez Sienkiewicz descrie, în romanul "Quo vadis", familia romana în timpul împaratului Nero, în epoca de afirmare a creştinismului. Nero era un personaj sangvinic, matricid, care va avea obiceiul sa ceara soldaţilor pretorieni, destinaţi securitaţii personale, sa fure tinerele dorite.

În epoca feudala, familia e privita în ipostaze diversificate, de cele mai multe ori în registru ironic sau comic.

În "Germinal", oamenii sarmani îşi gasesc de lucru în preajma unei mine falimentare. Balzac surprinde cu deosebita fervoare cazurile familiilor dezorganizate, având ca intriga moştenirea, în "Eugénie Grandet" sau în “Pére Goriot". În "Doamna Bovary", de Gustave Flaubert, asistam la tribulaţiile amoroase ale unei femei deziluzionate de mediocritatea mediului în care traieşte, oscilând între dragostea extraconjugala oferita de Léon şi aceea tentanta cu un Don Juan ocazional, Rodolphe Boulanger.

În "Anna Karenina", de Lev Tolstoi, Anna, deşi casatorita cu un înalt funcţionar, Alexei Alexandrovici, avand şi un copil, se îndragosteşte de un ofiţer ţarist, Vronski. În final, izolata social, traind tensionant şi cu Vronski, Anna se sinucide.
În literatura româna, tema familiei apare la numeroşi scriitori; în "Viaţa la ţara", “In vreme de razboi", de Duiliu Zamfirescu, apare familia Comaneştenilor. În "Ciocoii vechi şi noi”, de Nicolae Filimon, este descrisa dragostea interesata material dintre Dinu Paturica şi Chera Duduca. lonel Teodoreanu propune viziunea idilica a familiei din "La Medeleni".

“Enigma Otiliei" este un roman clasic, balzacian, al paternitaţii eşuate, al moştenirii, al orfanului, avându-i ca personaje principale pe Otilia Marculescu şi pe Felix Sima.

Familia Glanetaşilor din "Ion", de Liviu Rebreanu, este scindata între abulia tatalui şi dorinţa vulcanica a lui Ion de a dobândi pamânt, în timp ce familia învaţatorului Herdelea se supune meandrelor vieţii dintr-un Ardeal dominat de regimul austro-ungar.

"Moromeţii" lui Marin Preda, roman-fresca al câmpiei sud-dunarene, conţine şi imaginea familiei, ascunzând un conflict latent, manifestat prin criza fiilor, care vor fugi din satul natal la Bucuresti.

‘’Moromeţii" poate fi considerat ca un roman al destramarii relaţiilor familiale în sensul nuclear, tradiţional al cuvântului, o evoluţie spre familiile destramate ale ţaranilor refugiaţi la oraş, revenind însa la ţara, la sfârşit de saptamâna, pentru a munci pamântul.

Cu toate acestea, familia ramâne o instituţie sacra, în care îşi gasesc adapost şi fericire parinţii şi copii, un refugiu din faţa singurataţii şi un spaţiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii lor din generaţie în generaţie.

Chiar daca de-a lungul timpului relaţiile în familie au suferit unele modificari, determinate de contextul istoric, social, economic şi familia a receptat şi ea schimbarile de mentalitate, anumite aspecte au ramas constante, parca în afara timpului. Iubirea, voinţa zamislirii, ordinea şi conştiinţa datoriei fac parte dintre valorile eterne ale familiei, valori pe care Petre Ţuţea le considera imperatorii.

---

Tag-uri: familie, istorie, nume, nucleu social, evolutie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---