FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,967
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Eseu despre Dimitrie Cantemir

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Eseu despre Dimitrie Cantemir

 Q:   Intreaba despre Eseu despre Dimitrie Cantemir       
Eseu despre Dimitrie Cantemir „ Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de litere şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui, după care tânjeşte, şi aventurier, cântăreţ în tambură, ţarăgrădean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru ".

George Călinescu

În literatura română, există puţine personalităţi enciclopedice cu largi deschideri spre universalitate, între acestea amintind pe: Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade şi George Călinescu.

Poate că specificul de formare şi dezvoltare al culturii noastre nu a permis şi altora abordarea simultană şi cu succe s a mai multor genuri şi specii literare, ori a unor ştiinţe înrudite cu literatura - ca în cazul lui Dimitrie Cantemir: a romanului alegoric, a descrierii geografice, a istoriei religiei mahomedane, a filosofiei şi a literaturii propriu-zise; ori a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu: a poeziei, a teatrului, a povestirii, a unui dicţionar enciclopedic, a unor studii de istorie; şi, în sfârşit, a lui George Călinescu: istoric literar, eseist, critic literar, romancier, poet şi dramaturg -ori poate că dezvoltarea ştiinţei şi culturii române, în perioada apariţiei şi creaţiei multora dintre reprezentanţii ei, nu era suficientă pentru o abordare enciclopedică a unor teme culturale de-o largă deschidere spre universalitate.

Cert este faptul că, dacă am avut personalităţi enciclopedice în perioada în care acestea se manifestau deplin în alte ţâri europene avansate, ca Franţa, Italia, Germania, Anglia, înseamnă că apariţia lor era posibilă şi în România şi că, prin aceasta, noi ne putem înscrie în rândurile marilor contribuabili la dezvoltarea gândirii şi culturii universale.

Între aceştia, un loc aparte îi ocupă prinţul Dimitrie Cantemir, fiul domnitorului moldovean Constantin Cantemir, el însuşi domn al Moldovei pentru o scurtă perioadă, care face trecerea de la cronicarii propriu-zişi la adevăraţii istorici şi literaţi.

În vreme ce Principatele Române erau sub suzeranitatea otomană, pentru a fi siguri de sinceritatea şi credinţa domnitorilor autohtoni, sultanii turci aveau obiceiul să ţină la curtea lor câte un fiu ori câte un frate al domnitorului în funcţiune, sub denumirea de capuchehaie (cap de încredere) sau beizadea (un fel de ambasador). Dacă domnitorul nu era credincios sultanului, acesta îi tăia capul rudei care se afla la înalta poartă.

Un astfel de capuchehaie a fost şi Dimitrie Cantemir, dar capul lui luminat a preţuit pentru omenire mai mult decât capetele tuturor sultanilor din vremea aceea, care poate nici nu ar fi fost pomeniţi în istorie, dacă prinţul moldovean nu ar fi scris el însuşi, în latineşte - limbă, pe vremea aceea, de circulaţie universală - o istorie a Turciei sub denumirea de Creşterea şi descreşterea imperiului otoman.
Dimitrie Cantemir, elev al vestitului dascăl Ieremia Cacavelo preot grec din Creta, cu studii făcute la Lipca şi Viena, cunoscător al limbilor elină, latină, italiană şi germană, profesor la Şcoala Domnească din Iaşi, autor ai unor scrieri originale şi traduceri, el însuşi cunoscător mai apoi a unsprezece limbi de largă circulaţie, fire deschisă spre învăţătură de carte şi instrucţie, a petrecut în folosul său şi al ţării pe care o reprezenta timpul cât a locuit la Constantinopol, stabilind legături de prietenie şi culturale cu ambasadorii Franţei, Angliei, Germaniei şi ai altor state europene, popularizând astfel ţara din care venea, dar, mai ales, studiind temeinie în marile biblioteci din capitala Turciei, nu numai istoria imperiului otoman, ci şi filologia, muzica, filosofia - domenii în care a elaborat, mai târziu, studii temeinice. Faptul căruia s-a datorat o atât de largă răspândire în Europa a Istoriei Imperiului Otoman este că, încă din titlu, autorul obserVă şi insistă asupra unui fenomen necunoscut până atunci de alţi istorici, specialişti chiar în orientalistică, adică asupra „creşterii şi descreşterii puterii aliotmăneşti", ceea ce — în vremea aceea - dădea o mare speranţă popoarelor creştine, aflate sub suzeranitatea turcească, pentru viitoarea lor eliberare.

Ca om politic, Dimitrie Cantemir nu a făcut o carieră prea strălucită. Ambasador, numit apoi, în anul 1710, ca domnitor al Moldovei, el se aliază cu ţarul rus Petru I şi pornesc, în anul 1711, un război antiotoman, ideile lui istorice încercând acum să le scrie cu tăişul sabiei pe câmpul de luptă. Dar ruşii şi moldovenii sunt înfrânţi în bătălia de la Stănileşti, descrisă cu amănunţime de Ion Neculce, cronicar şi mare conducător de oşti pe lângă Dumitrie Cantemir.

Mândrul prinţ, care dovedise nu numai că nu e supus înalţilor sultani, dar şi că nu se teme de ei, punându-şi în pericol chiar capul (fostul capuchehaie), împreună cu o serie de boieri, care i-au rămas credincioşi, între care se afla şi cronicarul Ion Neculce, se refugiază în Rusia, unde primesc moşii, funcţii politice şi onoruri de la ţar. Cât de apreciai a fost domnitorul moldovean de către Petru I se desprinde din amănuntul că sultanul, victorios, l-a rugat pe ţar să-i predea pe prinţul necredincios, dar acesta i-a răspuns că mai bine îţi dau jumătate din împărăţie, fiindcă sper s-o recâştig în luptă, decât să trădez prietenia unui om ca Dimitrie Cantemir.

Prestigiul învăţatului prinţ era pe atunci atât de mare în Europa încât Academia din Berlin l-a rugat să scrie o carte despre ţara din care provine. Aşa a apărut Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), tipărită în anul 1716, în limba latină, care cuprindea trei părţi: descrierea geografică a Moldovei, a munţilor, apelor şi câmpiilor, prezentarea florei, faunei, târgurilor şi capitalei ţării de-a lungul timpului; partea a doua prezenta organizarea politică şi administrativă, cu referiri la forma de stat, alegerea ori scoaterea din scaun a domnitorului, obiceiurile folclorice la botezuri, nunţi, înmormântări. In partea a treia autorul vorbeşte despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care, la început, au fost latineşti, „după pilda tuturor celorlalte popoare, a căror limba încă e alcătuită din limba cea romană, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti".
Operă izvorâtă dintr-o vibrantă dragoste faţă de ţară, lucrarea prezintă interes nu numai pentru documentata descriere geografică (cuprinzând şi prima hartă a Moldovei), sau politică, ci şi pentru observaţiile etnografice şi de folclor. Fiind scrisă în limba latină, a cărei răspândire ca limbă de circulaţie mondială am subliniat-o, ea face înconjurul lumii, popularizând astfel Moldova.

Dintre operele lui Dimitrie Cantemir mai amintim: Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor (1717, în latină), Viaţa lui Constantin Cantemir (1716-l717, în latină), Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Bălenilor (1718, în limba rusă), Sistema religiilor mahomedane (1722), Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul (1698, text paralel românesc şi grecesc), Imaginea ştiinţei sacre, care nu se poate zugrăvi (1700, latină - un fel de Metafizică), Logica (1701), romanul alegoric, Istoria ieroglifică (1705) - lucrare de o valoare literară incontestabilă, prin concepţiile filosofice şi istorice pe care le afirmă, înscriindu-se pe linia umanismului românesc. Scrisă sub forma unei alegorii de mari proporţii, personajele Istoriei ieroglifice provin din animale şi păsări (inorog şi corb), simbolizând rivalitatea dintre familia Brâncovenilor şi cea a Cantemireştilor (respectiv dintre tronul Munteniei şi cel al Moldovei), putând fi socotită un roman social-filosofic, cu caracter politic „cel dintâi roman românesc pe temeiuri de realitate istorică" - după cum afirmă Nicolae Iorga. Prin toate acestea, Dimitrie Cantemir deschide calea iluminismului românesc în Europa, fiind primul scriitor român cunoscut pe plan mondial.

El face cu succes trecerea de la cronicari la istoricii propriu-zişi, de la începătorii de literatură (în operele lui Neculce ori Costin întâlnim numai fragmente literare propriu-zise: descrierea, portretul, naraţiunea) la romancierul de talent. Titlurile cărţilor sale ne înfăţişează preocupările multiple pe care le-a îmbrăţişat acest prinţ iluminat: artistice, filosofice, istorice, literare, muzicale, geografice, etnografice şi de folclor. Dimitrie Cantemir fiind, după cum afirmă criticul literar Dan Zamfirescu: „Personalitatea de excepţională complexitate, în stare să refacă în dezvoltarea sa individuală drumul de secole şi tipologia intelectuală a unei culturi întregi, ducându-le pe culmi".

DESCRIEREA MOLDOVEI

„ Dragostea ce avem pentru patria noastră ne îndeamnă, pe de o parte, să lăudăm neamul din care ne tragem, iar pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică,
într-aceeaşi măsură, să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, să osândim ".
Dimitrie Cantemir

Opera cea mai importantă a Prinţului enciclopedic Dimitrie Cantemir este Descrierea Moldovei (Descrierea Moldovei), redactată în limba latină, la cererea Academiei de Ştiinţe din Berlin, după ecoul european al Istoriei imperiului otoman, care îl făcuse mai cunoscut pe prinţul moldav decât ţara din care venea.
Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limba română abia în 1925. Ea cuprinde bogate informaţii de istorie, geografie, dând şi prima hartă a Moldovei, ştiinţele naturii, etnografie şi folclor, şi chiar elemente de psihologie socială şi vocabular.
Partea geografică arată aşezarea Moldovei, numele ei vechi şi nou, hotarele, apele şi condiţiile climaterice.

Partea politică se referă la organizarea statală, alegerea, numirea mazilirea domnitorilor, ceremonialul de înmormântare; rangurile boiereşti, obiceiurile la vânătoare, veniturile, datinile şi daliile ţării, obiceiurile şi ospitalitatea moldovenilor.
În partea finală, ne vorbeşte despre organizarea bisericească şi ritualurile creştine.
Importanţa acestei lucrări constă în bogata ei informare, caracterul ştiinţific al organizării materialului şi talentul artistic dovedit de autor, dublat de un sincer patriotism.


Tag-uri: cultura, voievod



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 07 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :