(1672 - 1745)
"Când citeşti cronica lui Neculce, un nume îti năvăleşte numaidecât în' minte: Creangă. In Neculce se înfăptuieşte cu un veac înainte acel amestec de mică cultură de târgoveţ şi de înţelepciune ţărănească."
G. Călinescu

Cronica lui Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, precedată de cele 42 de legende, intitulate. O samă de cuvinte, se întemeiază pe fapte trăite, de aceea are un caracter memorialistic (cei puţin jumătate de secol a fost martorul evenimentelor povestite).
Legendele lui Neculce se disting printr-un conÅ£inut anecdotic sau un epic cuminte, bătrânesc, cu sevă popularÄ ƒ. Ele au devenit sursă de inspiraÅ£ie, dar ÅŸi model scriitorilor (D. Bolintineanu, C Negruzzi, V. Alec-sandri, M. Sadoveanu ÅŸ.a.).

Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende, unde stilul are savoarea; limbii populare. Mai ales în fragmentele narative., atât în cronică cât şi în legende, Neculce îşi defineşte arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul, înviorând relatarea istorică prin ironie şi haz - ca la Creangă - (descrie mazilirea iui Dumitraşco Cantacuzino; evadarea spătarului Dedu Arbănaşul, în care intuim romanul de aventură; despre eclipsa de soare de la 1700, despre sosirea lui Petru cel Mare la Iaşi, bătălia de la Stănileşti ş.a.).

Dar Neculce are şi darul portretizării, creionând fizionomii vii, sugerând caracterul printr-un element particular: un gest, o acţiune simplă, un tic, un obicei sau conturând portrete complexe (Dimitrie Can-temir, vizirul Gin Ali-paşa; povestea prieteniei dintre Ghica-vodă şi un copil turc pune în lumină nu numai anecdoticul, ci şi arta portretului, individualizându-i şi căpătând valoare tipologică prietenul devotat şi respectarea cuvântului dat; Nicolae Milescu, spătarul devenit Nicolae Cârnul; Dumitraşco Cantacuzinul, "grec tălpiz şi fricos"; Constantin Cantemir "carte nu ştie ci numai iscălitura învăţasă de o face"; Constantin Mavrocordat "era un om mic de stat, şi făptură proastă şi căutătura încrucişată, şi vorba lui înecată" ş.a.

Exemplele sunt numeroase şi în cronică şi în legende, ilustrând cum Neculce intuieşte generalul în particular. El utilizează modul povestirii populare, stilul lui definindu-se prin oralitate: un număr mare de epitete, comparaţii, vorbirea în pilde, proverbe şi zicători. Prin aceasta, Neculce se deosebeşte de stilul lui Miron Costin sau Dimitrie Cantemir, limba lui Neculce este graiul moldovenesc al vremii sale • supusă elaborării, dar verosimilă.

înzestrat cu o simţire aleasă, dar mai ales cu harul cuvântului, devenit artă, Ion Neculce este "întâiul mare povestitor român" (G. Călinescu).

---

Tag-uri: cronicar, personalitate, cronica

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 18 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---