Statistics:
Visits: 3,430 Votes: 2 Fame Riser |
Fame Rank
1
Fame Riser
|
|||||||||||
Cronicari de Urmuz
Q: | Intreaba despre Cronicari de Urmuz |
încadrare în epoca literară.
Curente şi orientări literare. Receptări critice
Urmuz, cu numele său adevărat, Demetru Demetrescu-Buzău, a trăit între anii 1883-l923 ÅŸi este considerat părintele miÅŸcării de avangardă a literaturii noastre. Avangarda, una dintre cele mai radicale miÅŸcări literare, ce neagă tradiÅ£ia literară, îndreptându-se spre antiliteratură ÅŸi absurd se manifestă la noi după anul 1912. PoeÅ£ii care colaborează la revista avangardistă unu: Geo Bogza, Tudor Arghezi, Åžtefan Roii îl revendică pe Urmuz ca precursor. Åžtefan Roii scria despre el într-un articol omagial din aceeaÅŸi revistă că este „un poet neverosimil pentru înÅ£elegerea aparent ƒ", un „Jarry român", iar Eugen Ionescu îl considera „unul dintre profeÅ£ii dislocării formelor sociale ÅŸi de limbaj".
În 1930 Saşa Pană va edita la aceeaşi revistă unu scrierile urmuziene dintre 1908-l923, inclusiv Fucsiada, într-un volum intitulat Opera. Despre autointitulata fabulă Cronicari, criticul George Călinescu afirma: „Urmuz a făcut şi o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens". Lui Mircea Scarlat, tocmai lipsa sensului i se pare o semnificaţie: „în sens mai larg este sugerat unul dintre principiile poeziei pure: poezia adevărată nu are o morală , fiind un act spiritual gratuit , suficient sieşi". Modernitatea demersului artistic urmuzian anunţă revoluţia avangardistă propriu-zisă, condusă de Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Ion Vinea sau Gelu Naum.
Tema şi semnificaţia titlului
Cronicari este mai mult o parodie decât o fabulă, în care tema este pur şi simplu ridiculizarea modului tradiţional de a înţelege literatura, dar şi a convenţiilor şi cutumelor ei. Poemul produce, după Mircea Scarlat, o revoluţie la nivelul sensului, vizând raportul dintre semnificant şi semnificat. Fabula funcţionează ca o antiartă poetică, pentru că Urmuz sugerează falsitatea unei estetici, fără a indica posibilitatea alteia. Aparentul comic ascunde o tragedie - neîncrederea în posibilităţile unei comunicări reale prin actul artistic. Titlul poemului e o referire ironică la perceperea tradiţională a literaturii, transformată adesea în simpla consemnare a unor evenimente, precum letopiseţele şi cronicile de odinioară. Intitularea poemului drept fabulă vizează caracterul alegoric al textului, dar şi parodierea formelor epicului.
Elemente de structură şi compoziţie
Structura poemului este una perfect echilibrată şi simetrică, având două strofe a câte opt versuri şi o „morală". De fapt, poemul lui Urmuz parodiază şi la nivelul formei tipul tradiţional de literatură, o perfectă demonstraţie peste veacuri a teoriei maioresciene a „formelor fără fond". În consecinţă, poezia va arăta ca o fabulă, fără să fie cu adevărat aşa ceva.
Cele două strofe ilustrează cele două moduri cunoscute de vorbire: strofa întâi cuprinde vorbirea indirectă; iar strofa a doua conţine vorbirea directă şi ca mod de expunere, dialogul. Discursul poetic este lipsit de logică, iar absurditatea sa evidentă este generatoare de semnificaţii. Ceea ce prevalează asupra denotaţiei este conotaţia şi atunci lipsa de sens ajunge să transmită un mesaj.
Procedee ÅŸi mijloace artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.
Poemul începe sub semnul improbabilului, al neverosimilităţii literaturii tradiţionale, ilustrată prin formula narativă „cică". Lipsa „şalvarilor" traduce căderea în derizoriu a acestui tip de literatură.
Convenţionalismul genurilor tradiţionale este denunţat prin parodie şi amestecul intenţionat al epocilor şi sferelor semantice, care duce la absurd. De exemplu, cronicarii l-au rugat pe Rapaport, nume creat prin aliteraţie, să le dea un paşaport. Ca şi în autointitulatul roman- Pâlnia şi Stamate, Urmuz parodiază tehnici literare şi procedee „in vitro", golindu-le de sens, dezarticulându-le. Aşa se întâmplă cu prezenţa diminutivelor, care în lirica tradiţională aminteau de naturaleţea poeziei populare. Aici „drăgălaş", dar şi „carambolaş" sunt un simbol al parodiei şi clivajului de sens al poeziei. Prezenţa unor nume sonore, considerate poetice - Aristotel, Galileu -ridiculizează pretenţiile de nobleţe ale unor subiecte şi nume proprii. Demistificarea acestor pretenţii se face prin contextul în care sunt aşezate aceste nume, context în care căderea în derizoriu şi ridicol este flagrantă: „Neştiind că Aristotel/ Nu văzuse ostropel" sau „Galileu! O, Galileu!.../ Nu mai trage de urechi/ Ale tale ghete vechi".
Mircea Scarlat considera în Istoria poeziei româneşti că: „Denunţând caracterul literaturizant al literaturii, Urmuz a negat automat şi formele consacrate ale poetizării. Spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenţia clară de a discredita procedeul". Prezenţa unor termeni din sfera gastronomiei trimite la derizoriu. Toate pretenţiile de „artă poetică" ale unei literaturi învechite se vor acoperi de ridicol prin aerul de „bucătărie", demontând definitiv mitul literaturii. Asociaţiile de termeni sunt aleatorii, de o totală spontaneitate şi demonstrează lipsa de graniţe a fanteziei creatoare a eului poetic, dar şi înclinaţia sa spre ludic. Morala va consta, în sens larg, tocmai în lipsa unei morale tradiţionale, arta fiind motivată prin ea însăşi. Raportul disjunctiv în care se află termenii „moralei": „Pelicanul sau babiţa" înscrie poezia în aria probabilului, a alternativei bazată pe selecţie. Raportul disjunctiv nu e susţinut logic, ci simbolic.
Limbajul
Limbajul urmuzian stă în Cronicari sub semnul hibridului, al amestecului de epoci, de sfere semantice şi registre stilistice. Astfel, termeni denumind realităţi arhaice, precum „cronicari" sau „şalvari" se amestecă natural cu neologisme - „sinteză" sau „paşaport" şi termeni din gastronomie - „ostropel" şi „cartof.
Versificaţie
Versificaţia este şi ea expresia parodierii unui reflex tradiţional. Rima e simplă, împerecheată, iar măsura are 7-8 silabe. Ritmul este trohaic.
Modurile ÅŸi timpurile verbale
Prima strofă este dominată de relatarea la persoana a IH-a şi de timpuri ale evocării, ale trecutului, ca o referire la tradiţie: imperfectul — „duceau" sau Juca", perfectul compus - „au rugat" şi mai mult ca perfectul - „nu văzuse". Strofa a doua ilustrează în cheie parodică actualitatea literaturii tradiţionale prin folosirea prezentului - „exclamă" şi imperativului „nu trage" sau „serveşte-te".
Concluzii
Cronicari este fabula unui impas la care ajunsese literatura, o imagine răsturnată şi deformatoare. Salvarea nu se întrevede, ilustrând doar eşecul literaturii tradiţionale. Mircea Scarlat definea poemul lui Urmuz printr-o analogie interesantă: „Fabula lui urmuziană este echivalentul unui microb inoculat într-un corp, pe care îl va obliga, automat, la o reacţie de autoapărare."
Curente şi orientări literare. Receptări critice
Urmuz, cu numele său adevărat, Demetru Demetrescu-Buzău, a trăit între anii 1883-l923 ÅŸi este considerat părintele miÅŸcării de avangardă a literaturii noastre. Avangarda, una dintre cele mai radicale miÅŸcări literare, ce neagă tradiÅ£ia literară, îndreptându-se spre antiliteratură ÅŸi absurd se manifestă la noi după anul 1912. PoeÅ£ii care colaborează la revista avangardistă unu: Geo Bogza, Tudor Arghezi, Åžtefan Roii îl revendică pe Urmuz ca precursor. Åžtefan Roii scria despre el într-un articol omagial din aceeaÅŸi revistă că este „un poet neverosimil pentru înÅ£elegerea aparent ƒ", un „Jarry român", iar Eugen Ionescu îl considera „unul dintre profeÅ£ii dislocării formelor sociale ÅŸi de limbaj".
În 1930 Saşa Pană va edita la aceeaşi revistă unu scrierile urmuziene dintre 1908-l923, inclusiv Fucsiada, într-un volum intitulat Opera. Despre autointitulata fabulă Cronicari, criticul George Călinescu afirma: „Urmuz a făcut şi o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens". Lui Mircea Scarlat, tocmai lipsa sensului i se pare o semnificaţie: „în sens mai larg este sugerat unul dintre principiile poeziei pure: poezia adevărată nu are o morală , fiind un act spiritual gratuit , suficient sieşi". Modernitatea demersului artistic urmuzian anunţă revoluţia avangardistă propriu-zisă, condusă de Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Ion Vinea sau Gelu Naum.
Tema şi semnificaţia titlului
Cronicari este mai mult o parodie decât o fabulă, în care tema este pur şi simplu ridiculizarea modului tradiţional de a înţelege literatura, dar şi a convenţiilor şi cutumelor ei. Poemul produce, după Mircea Scarlat, o revoluţie la nivelul sensului, vizând raportul dintre semnificant şi semnificat. Fabula funcţionează ca o antiartă poetică, pentru că Urmuz sugerează falsitatea unei estetici, fără a indica posibilitatea alteia. Aparentul comic ascunde o tragedie - neîncrederea în posibilităţile unei comunicări reale prin actul artistic. Titlul poemului e o referire ironică la perceperea tradiţională a literaturii, transformată adesea în simpla consemnare a unor evenimente, precum letopiseţele şi cronicile de odinioară. Intitularea poemului drept fabulă vizează caracterul alegoric al textului, dar şi parodierea formelor epicului.
Elemente de structură şi compoziţie
Structura poemului este una perfect echilibrată şi simetrică, având două strofe a câte opt versuri şi o „morală". De fapt, poemul lui Urmuz parodiază şi la nivelul formei tipul tradiţional de literatură, o perfectă demonstraţie peste veacuri a teoriei maioresciene a „formelor fără fond". În consecinţă, poezia va arăta ca o fabulă, fără să fie cu adevărat aşa ceva.
Cele două strofe ilustrează cele două moduri cunoscute de vorbire: strofa întâi cuprinde vorbirea indirectă; iar strofa a doua conţine vorbirea directă şi ca mod de expunere, dialogul. Discursul poetic este lipsit de logică, iar absurditatea sa evidentă este generatoare de semnificaţii. Ceea ce prevalează asupra denotaţiei este conotaţia şi atunci lipsa de sens ajunge să transmită un mesaj.
Procedee ÅŸi mijloace artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.
Poemul începe sub semnul improbabilului, al neverosimilităţii literaturii tradiţionale, ilustrată prin formula narativă „cică". Lipsa „şalvarilor" traduce căderea în derizoriu a acestui tip de literatură.
Convenţionalismul genurilor tradiţionale este denunţat prin parodie şi amestecul intenţionat al epocilor şi sferelor semantice, care duce la absurd. De exemplu, cronicarii l-au rugat pe Rapaport, nume creat prin aliteraţie, să le dea un paşaport. Ca şi în autointitulatul roman- Pâlnia şi Stamate, Urmuz parodiază tehnici literare şi procedee „in vitro", golindu-le de sens, dezarticulându-le. Aşa se întâmplă cu prezenţa diminutivelor, care în lirica tradiţională aminteau de naturaleţea poeziei populare. Aici „drăgălaş", dar şi „carambolaş" sunt un simbol al parodiei şi clivajului de sens al poeziei. Prezenţa unor nume sonore, considerate poetice - Aristotel, Galileu -ridiculizează pretenţiile de nobleţe ale unor subiecte şi nume proprii. Demistificarea acestor pretenţii se face prin contextul în care sunt aşezate aceste nume, context în care căderea în derizoriu şi ridicol este flagrantă: „Neştiind că Aristotel/ Nu văzuse ostropel" sau „Galileu! O, Galileu!.../ Nu mai trage de urechi/ Ale tale ghete vechi".
Mircea Scarlat considera în Istoria poeziei româneşti că: „Denunţând caracterul literaturizant al literaturii, Urmuz a negat automat şi formele consacrate ale poetizării. Spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenţia clară de a discredita procedeul". Prezenţa unor termeni din sfera gastronomiei trimite la derizoriu. Toate pretenţiile de „artă poetică" ale unei literaturi învechite se vor acoperi de ridicol prin aerul de „bucătărie", demontând definitiv mitul literaturii. Asociaţiile de termeni sunt aleatorii, de o totală spontaneitate şi demonstrează lipsa de graniţe a fanteziei creatoare a eului poetic, dar şi înclinaţia sa spre ludic. Morala va consta, în sens larg, tocmai în lipsa unei morale tradiţionale, arta fiind motivată prin ea însăşi. Raportul disjunctiv în care se află termenii „moralei": „Pelicanul sau babiţa" înscrie poezia în aria probabilului, a alternativei bazată pe selecţie. Raportul disjunctiv nu e susţinut logic, ci simbolic.
Limbajul
Limbajul urmuzian stă în Cronicari sub semnul hibridului, al amestecului de epoci, de sfere semantice şi registre stilistice. Astfel, termeni denumind realităţi arhaice, precum „cronicari" sau „şalvari" se amestecă natural cu neologisme - „sinteză" sau „paşaport" şi termeni din gastronomie - „ostropel" şi „cartof.
Versificaţie
Versificaţia este şi ea expresia parodierii unui reflex tradiţional. Rima e simplă, împerecheată, iar măsura are 7-8 silabe. Ritmul este trohaic.
Modurile ÅŸi timpurile verbale
Prima strofă este dominată de relatarea la persoana a IH-a şi de timpuri ale evocării, ale trecutului, ca o referire la tradiţie: imperfectul — „duceau" sau Juca", perfectul compus - „au rugat" şi mai mult ca perfectul - „nu văzuse". Strofa a doua ilustrează în cheie parodică actualitatea literaturii tradiţionale prin folosirea prezentului - „exclamă" şi imperativului „nu trage" sau „serveşte-te".
Concluzii
Cronicari este fabula unui impas la care ajunsese literatura, o imagine răsturnată şi deformatoare. Salvarea nu se întrevede, ilustrând doar eşecul literaturii tradiţionale. Mircea Scarlat definea poemul lui Urmuz printr-o analogie interesantă: „Fabula lui urmuziană este echivalentul unui microb inoculat într-un corp, pe care îl va obliga, automat, la o reacţie de autoapărare."
Tag-uri: literatura, poezie |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 22 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :