FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 3,308
Votes: 2
Fame Riser
          
Fame Rank
1
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Cronicari de Urmuz

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   drama   opera literara   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   personaje   gramatica   istorie   comunicare   caracterizare   filozofie   prozator   opera   balada   genul epic   naratiune   genul epic in proza   roman subiectiv   procedeu stilistic   autor   pastel   dramaturg   genul dramatic   povestire  

All Tags

Famous Forum

 

Cronicari de Urmuz

 Q:   Intreaba despre Cronicari de Urmuz       
Cronicari de Urmuz încadrare în epoca literară.

Curente şi orientări literare. Receptări critice

Urmuz, cu numele său adevărat, Demetru Demetrescu-Buzău, a trăit între anii 1883-l923 şi este considerat părintele mişcării de avangardă a literaturii noastre. Avangarda, una dintre cele mai radicale mişcări literare, ce neagă tradiţia literară, îndreptându-se spre antiliteratură şi absurd se manifestă la noi după anul 1912. Poeţii care colaborează la revista avangardistă unu: Geo Bogza, Tudor Arghezi, Ştefan Roii îl revendică pe Urmuz ca precursor. Ştefan Roii scria despre el într-un articol omagial din aceeaşi revistă că este „un poet neverosimil pentru înţelegerea aparentă", un „Jarry român", iar Eugen Ionescu îl considera „unul dintre profeţii di slocării formelor sociale şi de limbaj".

În 1930 Saşa Pană va edita la aceeaşi revistă unu scrierile urmuziene dintre 1908-l923, inclusiv Fucsiada, într-un volum intitulat Opera. Despre autointitulata fabulă Cronicari, criticul George Călinescu afirma: „Urmuz a făcut şi o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens". Lui Mircea Scarlat, tocmai lipsa sensului i se pare o semnificaţie: „în sens mai larg este sugerat unul dintre principiile poeziei pure: poezia adevărată nu are o morală , fiind un act spiritual gratuit , suficient sieşi". Modernitatea demersului artistic urmuzian anunţă revoluţia avangardistă propriu-zisă, condusă de Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Ion Vinea sau Gelu Naum.

Tema şi semnificaţia titlului

Cronicari este mai mult o parodie decât o fabulă, în care tema este pur şi simplu ridiculizarea modului tradiţional de a înţelege literatura, dar şi a convenţiilor şi cutumelor ei. Poemul produce, după Mircea Scarlat, o revoluţie la nivelul sensului, vizând raportul dintre semnificant şi semnificat. Fabula funcţionează ca o antiartă poetică, pentru că Urmuz sugerează falsitatea unei estetici, fără a indica posibilitatea alteia. Aparentul comic ascunde o tragedie - neîncrederea în posibilităţile unei comunicări reale prin actul artistic. Titlul poemului e o referire ironică la perceperea tradiţională a literaturii, transformată adesea în simpla consemnare a unor evenimente, precum letopiseţele şi cronicile de odinioară. Intitularea poemului drept fabulă vizează caracterul alegoric al textului, dar şi parodierea formelor epicului.

Elemente de structură şi compoziţie

Structura poemului este una perfect echilibrată şi simetrică, având două strofe a câte opt versuri şi o „morală". De fapt, poemul lui Urmuz parodiază şi la nivelul formei tipul tradiţional de literatură, o perfectă demonstraţie peste veacuri a teoriei maioresciene a „formelor fără fond". În consecinţă, poezia va arăta ca o fabulă, fără să fie cu adevărat aşa ceva.

Cele două strofe ilustrează cele două moduri cunoscute de vorbire: strofa întâi cuprinde vorbirea indirectă; iar strofa a doua conţine vorbirea directă şi ca mod de expunere, dialogul. Discursul poetic este lipsit de logică, iar absurditatea sa evidentă este generatoare de semnificaţii. Ceea ce prevalează asupra denotaţiei este conotaţia şi atunci lipsa de sens ajunge să transmită un mesaj.
Procedee şi mijloace artistice. Imagini şi figuri de stil.
Poemul începe sub semnul improbabilului, al neverosimilităţii literaturii tradiţionale, ilustrată prin formula narativă „cică". Lipsa „şalvarilor" traduce căderea în derizoriu a acestui tip de literatură.

Convenţionalismul genurilor tradiţionale este denunţat prin parodie şi amestecul intenţionat al epocilor şi sferelor semantice, care duce la absurd. De exemplu, cronicarii l-au rugat pe Rapaport, nume creat prin aliteraţie, să le dea un paşaport. Ca şi în autointitulatul roman- Pâlnia şi Stamate, Urmuz parodiază tehnici literare şi procedee „in vitro", golindu-le de sens, dezarticulându-le. Aşa se întâmplă cu prezenţa diminutivelor, care în lirica tradiţională aminteau de naturaleţea poeziei populare. Aici „drăgălaş", dar şi „carambolaş" sunt un simbol al parodiei şi clivajului de sens al poeziei. Prezenţa unor nume sonore, considerate poetice - Aristotel, Galileu -ridiculizează pretenţiile de nobleţe ale unor subiecte şi nume proprii. Demistificarea acestor pretenţii se face prin contextul în care sunt aşezate aceste nume, context în care căderea în derizoriu şi ridicol este flagrantă: „Neştiind că Aristotel/ Nu văzuse ostropel" sau „Galileu! O, Galileu!.../ Nu mai trage de urechi/ Ale tale ghete vechi".

Mircea Scarlat considera în Istoria poeziei româneşti că: „Denunţând caracterul literaturizant al literaturii, Urmuz a negat automat şi formele consacrate ale poetizării. Spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenţia clară de a discredita procedeul". Prezenţa unor termeni din sfera gastronomiei trimite la derizoriu. Toate pretenţiile de „artă poetică" ale unei literaturi învechite se vor acoperi de ridicol prin aerul de „bucătărie", demontând definitiv mitul literaturii. Asociaţiile de termeni sunt aleatorii, de o totală spontaneitate şi demonstrează lipsa de graniţe a fanteziei creatoare a eului poetic, dar şi înclinaţia sa spre ludic. Morala va consta, în sens larg, tocmai în lipsa unei morale tradiţionale, arta fiind motivată prin ea însăşi. Raportul disjunctiv în care se află termenii „moralei": „Pelicanul sau babiţa" înscrie poezia în aria probabilului, a alternativei bazată pe selecţie. Raportul disjunctiv nu e susţinut logic, ci simbolic.

Limbajul

Limbajul urmuzian stă în Cronicari sub semnul hibridului, al amestecului de epoci, de sfere semantice şi registre stilistice. Astfel, termeni denumind realităţi arhaice, precum „cronicari" sau „şalvari" se amestecă natural cu neologisme - „sinteză" sau „paşaport" şi termeni din gastronomie - „ostropel" şi „cartof.

Versificaţie

Versificaţia este şi ea expresia parodierii unui reflex tradiţional. Rima e simplă, împerecheată, iar măsura are 7-8 silabe. Ritmul este trohaic.

Modurile şi timpurile verbale

Prima strofă este dominată de relatarea la persoana a IH-a şi de timpuri ale evocării, ale trecutului, ca o referire la tradiţie: imperfectul — „duceau" sau Juca", perfectul compus - „au rugat" şi mai mult ca perfectul - „nu văzuse". Strofa a doua ilustrează în cheie parodică actualitatea literaturii tradiţionale prin folosirea prezentului - „exclamă" şi imperativului „nu trage" sau „serveşte-te".

Concluzii

Cronicari este fabula unui impas la care ajunsese literatura, o imagine răsturnată şi deformatoare. Salvarea nu se întrevede, ilustrând doar eşecul literaturii tradiţionale. Mircea Scarlat definea poemul lui Urmuz printr-o analogie interesantă: „Fabula lui urmuziană este echivalentul unui microb inoculat într-un corp, pe care îl va obliga, automat, la o reacţie de autoapărare."


Tag-uri: literatura, poezie



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :