Încadrare în epoca literară.

Avangarda e o mişcare literară amplă, manifestată la noi în primele decenii ale secolului al XX-lea. Ea reuneşte din perspectiva unor majore caracteristici comune mai multe curente literare, manifestându-se ca afirmarea unei modernităţi excesive şi ca ruptură cu tradiţia. Etimologic, termenul vine din franceză şi desemna iniţial o trupă de şoc, care mergea înaintea armatei, cu scopul de a penetra apărarea duşmanului, deschizând calea spre înaintarea trupelor. Ţinta acestui fenomen literar e de a crea o breşă în tradiţie, dinamitând-o, negând-o, aducând un violent avertisment în favoarea nevoii de schimbare.
Avântul mişcării avangardiste la noi se d eclanşează după anul 1912.

Origini. Receptări critice.

Adrian Marino afirma în Dicţionarul de idei literare descendenţa avangardei din modernism, avertizând asupra radicalizării tonului: „In avangardă regăsim toate notele modernului şi ipostazele ultime ale acestuia, dar exacerbate, accelerate, radicalizate... Spiritul avangardist refuză poziţiile medii, compromisul, aparenţele relative". Mircea Scarlat consideră că mişcarea simbolistă a oferit „premisele radicalizării manifestărilor reformatoare", văzând în mişcarea simbolistă prima afirmare a modernităţii. în acelaşi timp anii 1914-l915 marchează despărţirea avangardei de simbolism, întrucât „eficienţa sa ca forţă revoluţionară slăbise".

Matei Călinescu susţine ca origine a avangardei utopia romantică „dominată de ţeluri mesianice" şi stabileşte filiaţia cu modernismul, avansând ideea caracterului mult mai dogmatic al avangardei „atât în sensul autoafirmării, cât şi invers, în sensul autodistrugerii". Caracterul dogmatic al mişcării este indiscutabil, mişcarea afirmându-se ca o întreagă „literatură de manifeste" şi programe estetice şocante. Ea există în primul rând prin aceste luări de poziţie radicale şi militante şi mai puţin în afara lor. Raportul cu modernitatea presupune o continuitate paradoxală pe care o relevă acelaşi Matei Călinescu: „Este foarte limpede că avangarda ar fi greu de conceput în absenţa unei conştiinţe distincte şi pe deplin conturată a modernităţii".
Programul estetic

• Avangarda presupune o ruptură cu tradiţia la toate nivelurile actului artistic şi reconsiderarea lui din toate punctele de vedere.
• Tradiţia este negată, răsturnată adesea în tipare parodice şi dezarticulate, iar avangarda se construieşte pe sine ca pe o „negaţie estetizantă" (George Călinescu).
• Toate instituţiile literaturii sunt anulate, iar gustul şi tehnicile epocilor anterioare sunt contestate, arta devine un mod de a intriga şi scandaliza.
• Dihotomia semnificant - semnificat cunoaşte o modificare fără precedent, iar relaţiile din cadrul comunicării, dintre emiţătorul de mesaj şi receptorul acestuia, sunt deplasate arbitrar într-o direcţie sau alta.
• Hazardul vine să înlocuiască logica în actul artistic avangardist, aşezat sub semnul hibridului.
• Violenţa negaţiei şi contestărilor este extremă, putem vorbi de o formă de nihilism.

Reviste şi reprezentanţi. Curente literare.

După anul 1912, atât în ţară, cât şi în străinătate se simte în mediile literare un entuziasm radical în favoarea schimbării, înnoirii ce va afecta şi alte arte- pictura, teatrul, sculptura.

În 1916 la Zurich este lansat dadaismul de către poetul român Tristan Tzara (Samuel Rosenstock) împreună cu un grup de artişti nonconformişti precum: pietonii Marcel Iancu, Hugo Ball sau Hans Arp. Tot acolo, Tristan Tzara, Marcel Iancu şi un alt promotor al avangardei, Ion Vinea (I. Iovanaki) pun bazele unei reviste - Simbolul, care militează pentru toate formele artei moderne.
După mişcarea dadaistă, un alt curent avangardist se face simţit -constructivismul, ce ia naştere în Germania. La noi, între 1922-l932 revista Contimporanul condusă de poetul Ion Vinea, avându-i colaboratori şi pe Ion Barbu sau Marcel Iancu are un program constructivist. Revista Punct subintitulată şi Revista de artă menţine deschiderea spre noutate, fără să-şi onoreze cu adevărat pretenţiile internaţionale. Punct apare între 1925-l928 şi îi are drept colaboratori pe Tristan Tzara, Urmuz, Marcel Iancu, Ion Vinea, Ilarie Voronca sau Gh.Dinu (Ştefan Roii).

Revistele Contimporanul, Punct şi Integral sunt numite de către mentorul mişcării moderniste, Eugen Lovinescu „consecinţe fatale ale sincronismului mişcării literare universale", neluându-le în serios activitatea. Ele sunt cele mai importante centre de răspândire a mişcării avangardiste, chiar dacă odată anunţat programul estetic nu mai aduc noutăţi spectaculoase la nivel artistic.

În 1924 Andre Breton iniţiază în Franţa suprarealismul, lansând Primul manifest al suprarealismului. La noi reviste precum 75H.P. din 1924, unu între 1928-l929, Urmuz din 1928, Alge între 1930-l933 şi Meridian între 1934-l936 asigură continuitatea susţinută a avangardei româneşti ce se va prelungi şi după cel de-al doilea război mondial. Este cazul celui de- „al doilea val al suprarealismului", susţinut la noi de poeţi precum Gellu Naum, Virgil Teodorescu, D. Trost, Gherasim Luca ş.a.m.d.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---