Un sistem de comunicare, poate fi descris ca un ansamblu de elemente, pi. exemplu, indivizi, racordate la un ansamblu de canale de legătură. Desigur in această imagine nu poate ţine seama de toate aspectele reale ale comunicării. Diada E- R, legată printr-un canal poate fi considerata o schema fundamentala a comunicării, fiindcă orice sistem oricât de complex se poate descompune până la acest nivel.

Relaţia E-R, este cea mai elementară formă de legătură între E şi R, între uceştia aflându-se un canal. Deci, conectarea este posibilă dacă cele două elemente sunt legate de un canal, reprezentarea grafică fâcându-se printr-un segment ce uneşte două puncte. În funcţie de fluxul, de direcţia trans miterii mesajului, unul va fi E altul R, sensul fiind sugerat de o săgeată. Exemple sunt: vorbirea, privirea, ambele fiind orientate spre un anumit receptor. Fluxul reciproc dintre cei doi poli care vor deveni simultan ori succesiv E şi R, poate fi întâlnit în situaţia obişnuită de dialog (conversaţia, dialogul telefonic, corespondenţa, etc), iar la nivel social această relaţionare o aflăm în schimbul de produse, în jocul dintre doi parteneri, comunicare transformată la nivel biologic ca arhetip al întregii comunicări. Doi interlocutori pot fi legaţi prin mai multe canale destinate comunicării de natură diferită. De exemplu, comunicarea verbală este însoţită de regulă de cea nonverbală (intonaţie, gest, mimică). Dar între comunicare reciprocă fluxurile pot fi ori de aceeaşi natură ori de natură diferită. Exprimarea grafică următoare ilustrează prezenţa naturii diferite a fluxurilor.

Tăcerea sau reducţia comunicării - o situaţie de comunicare limitată, cu sens unic, ori necomunicarea ilustrată de tăcere poate fi analizată ca o reducţie a comunicării, acesta petrecându-se la un anumit nivel faţă de schema fundamentală înţeleasă ca relaţie reciprocă dintre doi parteneri. Reducţia poate interveni însă numai dintr-o motivaţie retorică, dacă schema completă este normală, atunci în raport cu ea situaţia eliptică dobândeşte, generează un sens propriu. Trecerea de la comunicarea reciprocă Ia comunicarea unilaterală (de la dialog la monolog) are şi posibilitatea să funcţioneze ca regulă, precum:
-învăţământul frontal de la catedră, care reduce dialogul socratic, platonician la monologul profesorului;
-publicitatea simplificatoare a dialogului vânzător-cumpărător;
-streep-tease-ul care consemnează exprimarea actului sexual;
-comunicarea de masă, care anulează dialogul între oameni.

Spre exemplu, radioului îi este caracteristică absenţa posibilităţii de răspuns din partea aditoriului. Miile de ascultători sunt condamnate la tăcere, ei neputând nici măcar să gândească îndelung ori să sublinieze ceea ce aud.
In timp ce în vorbirea oratorului este o dublă prezenţă, acesta făcându-se văzut şi auzit, la radio avem o dublă absenţă deoarece vorbitorul nu cunoaşte pe ascultător, iar ascultătorul nu-l vede pe vorbitor.
O situaţie ceva mai deosebită se petrece cu televiziunea, unde receptorul mesajului îl vede pe vorbitor, îl şi aude, pe când emiţătorul nu (cu excepţia unor situaţii).

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 16 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---