Auzim pentru prima oară de celţi în sec.6—5 înainte de Hristos în scrierile lui Hecateu din Milet si Herodot. De la ei aflăm că celţii reprezintă o populaţie indo-europeană care vorbeau limba kentum şi care era localizată la izvoarele Dunarii si în nord-vestul Peninsulei Iberice.

Prezenţi pe valea Dunării sau pe cea a Ronului, unde au fost descoperiţi de vânzătorii greci de chihlimbar, în jurul Mării Nordului, în Europa Centrală, Nordul Italiei, Spania si Marea Britanie, celţii trebuie văzuţi ca principalul popor antic din Vestul Europei. De la Rin până la Pirinei, un eveniment considerabil tulbură comunităţile agricole care trăiesc pe teritoriul viitoarei Franţe. Cu începere di n anul 1200 Î.Hr., apar neamuri noi, al căror dinamism modifică profund civilizaţiile băştinaşe. În toată Europa, în Galia în mod deosebit, sosirea invadatorilor modifică structurile existente. O dată cu aceste popoare „barbare", adică străine, se implantează o nouă civilizaţie căreia i s-a spus „civilizaţia câmpurilor de urne".

În De Bello Gallico, Cezar aminteste de cinci zei ai galilor, cărora le da nume de zei romani: Iupiter, Mercur, Apolo, Marte, Minerva. Zeul pe care Cezar îl numeşte Iupiter este un zeu al cerului, care se manifestă prin soare si care are ca simbol sacru roata. În numele lui se încheiau contractele şi se prestau juramintele. Totusi Cezar socotea ca zeu principal al celţilor pe acela pe care el il numea Mercur, adorat ca inventator al tuturor artelor, ca protector al drumurilor si al călătorilor si ca avand mare putere în materie de comerţ, bani si orice fel de câştig. Adorat mai ales pe înăltimi, el era si zeul civilizaţiei si avea ca simbol şarpele cu cap de berbec.Trăsătura specifică a popoarelor care sosesc în ţară este tratamentul deosebit pe care ele îl acordă morţilor. Pentru prima oară în istoria omenirii, ei le incinerează trupurile. Defunctul este ars pe rug, împreună cu bunurile materiale, armele şi bijuteriile sale. Cenuşa este adunată într-o urnă funerară din lut ars, care este depusă într-o groapă săpată în pământ. De aici, acestor cimitire neobişnuite le provine denumirea „câmpuri de urne". Credinţa celţilor in viaţa viitoare este un fapt incontestabil. Această nouă viaţă era o continuare a vieţii de aici însa în condiţii mult mai bune. La înmormântarea războinicilor de seama se punea in mormant si carul de lupta al războinicului respectiv. Semnificativ in aceasta privinta este si obiceiul celtilor de a imprumuta bani in viata aceasta, urmand să fie înapoiaţi în viaţa cealaltă.

Nou-veniţii au şi alte comportamente originale: folosesc o ceramică neagră şi strălucitoare, decorată cu mici proeminenţe în relief şi caneluri. Ei fabrică spade lungi şi drepte. Tot în acea vreme, aşezămintele se diversifică, în ţinuturile meridionale, grotele şi adăposturile de sub stâncă sunt în continuare ocupate, iar o colonizare a terenurilor înalte are loc la munte, unde peşterile situate la mare altitudine sunt locuite. în acelaşi timp, în câmpii şi văi se dezvoltă sate mari. Avem de-a face cu adevărate aglomerări. Dominând şesul, pe crestele stâncoase ale podişurilor se construiesc sate fortificate. Ele formează nişte pinteni, baraţi uneori de trei incinte, a căror înălţime poate atinge 6 m.

Venit din regiunile siberiene, un alt popor de războinici nomazi, sciţii, intră cu forţa peste hotarele orientale ale Europei, după ce au poposit pe ţărmul Mării Negre în secolul al Vll-lea şi au devastat, la est şi la sud, Asiria şi Egiptul. Blocaţi în înaintarea lor de rezistenţa mezilor, sciţii se stabilesc în nordul Mării Negre şi al Caspicii în jurul anului 500 Î.Hr. Deveniţi sedentari, ei exploatează pământurile bogate ale Donului, Volgăi şi Crimeii, de unde fac comerţ cu grecii.

De la vechea lor existenţă de jefuitori, ei alcătuiesc o societate ierarhizată după valorile militare. Suveranul scit are dreptul la funeralii grandioase şi cutremurătoare: el este îngropat într-un mormânt ascuns sub o colină artificială (tumulus) împreună cu concubinele, servitorii, caii săi şi o comoară. Aceasta constă în obiecte de lemn de uz curent, haine, îndeosebi din piele, şei brodate, dar mai ales arme şi podoabe de metal, căci acest popor prelucrează minunat metalul, fie că este vorba de aur, argint, cupru, cositor sau fier.

Celtii au avut un mare avantaj faţă de celelalte popoare europene, fiind printre primii care au descoperit fierul si au început să-l prelucreze, în jurul anului 1000 înainte de Hristos. Acest lucru a făcut ca, in timpul migraţiei lor, uneltele si armele pe care le foloseau sa fie mai durabile si mai puternice decât cele ale populaţiilor pe ale căror teritorii s-au aşezat. În jurul anului 700 înainte de Hristos, prin exploatarea fierului s-a făcut un pas nou în stăpânirea metalurgiei. Acesta s-a datorat în principal noilor triburi care continuă să sosească. Nu se cunoaşte originea lor, dar se ştie că vin prin estul ţării şi că sunt călăreţi. Calul era deja folosit ca animal de tracţiune, dar numai în această epocă omul îl domesticeşte pentru a-l călări. Acest popor este deci foarte mobil. în plus, călăreţii folosesc o armă nouă, mai eficace: spada de fier. Aceste populaţii revin la un mod de înhumare mai tradiţional, deoarece reapare tumulusul. Excesiva bogăţie care îi însoţeşte pe morţii înhumaţi în aceste tumulus dovedeşte pe deplin că există o foarte puternică ierarhizare socială: doar cei bogaţi sunt înmormântaţi în acest fel.

Datorită exploatării intensive a fierului, a relaţiilor comerciale cu centrele etrusce si coloniile grecesti (mai ales Massalia/Marsilia), datorită în egală măsură creşterii populaţiei şi puterii sale de expansiune cele mai multe formaţiuni celtice ajung în a doua jumatate a milenniului I înainte de Hristos. la o mare prosperitate. Cultura materiala si spirituala dezvoltată de celţi La Tene, a denumit si cea de a doua epoca a fierului in Europa. Cea mai veche fază a acestei perioade. La Tene A (500—400 Le.n.) se manifesta printr-o evoluţie ascendenta economica si prin diferentieri sociale, în cadrul unei avansate democraţii militare. În perioada aceasta, lumea cunoaşte o nouă efervescenţă. Numeroase schimburi comerciale se efectuează pe uscat ca şi pe mare. Comerţul este în toi mai ales în Mediterana, ceea ce permite unor regiuni să se dezvolte în chip strălucit. Locuitorii construiesc aşezări fortificate deoarece războiul constituie mereu o ameninţare. Astfel, la Vix, pe Cote-d'Or, pe o colină care domină Sena de la o înălţime de peste 100 de m, locuitorii hotărăsc să-şi realizeze un puternic sistem de apărare. De aceea, ei sapă pe mai bine de 2 km un şanţ de 6 m adâncime şi cu o deschidere de 15 m. Cu pământul scos din şanţ, ei formează o movilă de 3 m înălţime, fără a mai pune la socoteală gardurile de lemn ridicate în locurile cele mai puţin protejate. Locuitorii acestui oppidum întreţin relaţii comerciale cu lumea mediteraneană deoarece ei aduc, prin Marsilia, ceramică etruscă şi grecească preţioasă.

Ultima perioadă a preistoriei este martora apariţiei pe aceste meleaguri a unei populaţii originare din Europa Centrală. Sosită din Alpii de Nord, ea va sta la baza transformărilor interne ale societăţii. Aceste schimbări corespund civilizaţiilor „câmpurilor de urne" (1 200-750 ' Înainte de Hristos), Hallstatt (800-500 Î.Hr.) şi La Tene (500-10 Î.Hr.). Nu este vorba deci de mari invazii, cum este cazul în epoca de declin a Imperiului roman, ci de o expansiune. Aici, ea pune capăt autonomiei regiunilor cu ieşire la Atlantic. Însuşi numele perioadei istorice La Tene vine de la un sat din Elveţia unde au fost descoperite numeroase artefacte de origine celtică. Cercetări recente au stabilit că in acea zonă, situată strategic la intersecţia a trei căi comerciale - valea Rinului, valea Ronului si cea a râului Doubs - celţii stabiliseră o aşezare unde percepeau vama de la comercianţi. Vama se platea probabil în natura şi produsele erau adunate in imense magazii. Au fost descoperite si resturi de harnasamente, punti, arme si unelte.

Aceste migraţii de populaţii pot avea ca origine creşterea demografică, legată de tehnicile agricole mai performante datorate, de fapt, folosirii metalelor. Astfel, în interiorul unei comunităţi, partea din populaţie considerată în excedent numeric este obligată să colonizeze noi pământuri. Colonizarea este susţinută de prezenţa unor elite războinice. Pe toată durata acestei epoci, noua comunitate se îmbogăţeşte, în special datorită dezvoltării comerţului, practicat în întreaga lume mediteraneană.

sursa imaginii - earthstarshop.co.uk

---

Tag-uri: la-tene, fier, dunare

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---