La sfarşitul secolului trecut, problema alcaloizilor din cadavre a reţinut mult timp atenţia savanţilor care se ocupau cu toxicologia. Despre ce era vorba ? Una din dificultăţile importante care se ivesc în caracterizarea unei otrăviri cu alcaloizi constă în prezenţa în cadavre, mai ales în cele intrate în putrefacţie, a unor substanţe bazice care posedă mari analogii chimice şi fiziologice cu alcaloizii vegetali.
Faptul formării a numeroase baze organice în cadavru, sub influenţa putrefacţiilor, la un om sănătos sau bolnav, este admisă astăzi în unanimitate de către toţi oamenii de ştiinţă.

Profesorul Armand Gautier a împărţit aceste baze organice numite alcaloizii cadaverici, î n două clase : acelea care provin ca urmare a putrefacţiei numite ptomaine (de la cuvantul ptoma = cadavru, în limba greacă) şi acelea care iau naştere la fiinţa vie, în profunzimea ţesuturilor, numite leucemaine (de la leuc.oina - albuş de ou).

La sfarşitul secolului trecut ptomainele au prezentat o mai mare importanţă faţă de leucomaine. în timp ce acestea din urmi formau într-o mică proporţie la omul viu sau la cel mult cateva ore după moarte, ptomainele luau naştere după moarte, apărut in toate expertizele, însoţind toate substanţele extrase, mascand sau jenand reacţiile şi prezentind unele caractere asomanalonn unor otrăvuri de origine vegetală.

„Fără a prejudicia concluziile, se remarcă deja complicaţii care pot surveni într-o analiză chimică, datorită prezenţei aceitoi substanţe. Se vede astfel diminuînd gradul de certitudine al unei expertize şi toxicologia, dacă nu este anihilată, rămane lotuşi ci prestigiul scăzut. Consecinţele acestei stări de lucruri pot fi enormi şi otrăvirile, care tind să diminueze în fiecare an; pot spori intr-o proporţie înspăimantătoare", scria în anul 1888 A. Chapuli, reputat toxicolog. El adaugă : „Noi am văzut că, pană în 1880, din zece otrăviri judecate la tribunale, nouă erau datorate arsenulul. Marsh realizează aparatul său, iar delincvenţii îşi dau seama ca chimia este în posesia unui mijloc care permite să evidenţieze cea mai infimă urmă de otravă; de îndată criminalii renunţă la utilizarea unui toxic aşa de primejdios pentru ei şi se arunci asupri fosforului, care era la îndemană sub formă de chibrituri.

Toxicologia, într-un moment de răscruce, este salvata de Mitscherlich (1794-1863) care a făcut pentru fosfor ceea ce Mani făcuse pentru arsenic. Ce au realizat Marsh şi Mitscherlich pentru otrăvirile minerale, Stass, Dragendorff etc. au realizat pentri alcaloizi şi otrăvurile de origine vegetală, mărturie fiind afacerile celebre a lui Bocarme, Palmer, Castaing etc.

Justinus Kerner a publicat în anul 1817 un memoriu privitor la salamul otrăvitor şi expunea cercetările întreprinse asupra imn alimente devenite toxice, ca urmare a putrefacţiei. în 1882, Gaspard şi Stick au constatat toxicitatea extractelor cadaverice injectate subcutanat unui animal. In anul 1827, în urma analize unor branzeturi otrăvitoare, Hunnefeld a constatat prezenţa unor substanţe toxice.

In anul 1856, fiziologul danez Panum arată că materiile putrede conţin o otravă extrem de activă.

În 1865, chimistul Marquardt a reuşit să extragă din corpii unor persoane moarte din cauze naturale, substanţe alcaline care lucru straniu, se asemănau cu unele otrăvuri vegetale, cum este conicina. Aceste substanţe aveau mirosul urinii de şoarece si produceau, sub acţiunea acidului fosfomolibdenic. un dopozit de cristale galbene, similare acelor de conicină. De atunci numeros oameni de ştiinţă - Henner, Schweninger, Mtiller, Raison, Wei denbaum, Schmitz, Bergmann, Schmiedeberg, Zueler, Sonnenschell etc. - pentru a nu aminti decat o parte - s-au preocupat de studierea substanţelor denumite alcaloizi cadaverici sau ptomaine.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 25 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---