Este sfârşitul unei opere literare, o concluzie şi o sistematizare a conţinutului. Finalul demonstrează măiestria artistică a creatorului, felul cum soluţionează conflictul, este dependent de tipul şi de dimensiunea operei.

Epilogul este cel mai cunoscut tip de final, ca în cazul romanului Ciocoii vechi şi noi, de Nicolae Filimon; morala prezintă finalul unei fabule; poanta încheie o anecdotă; concluzia sfârşeşte o demonstraţie; basmele au un final stereotipic; mai există finaluri închise, sau deschise, unde nu există o rezolvare explicită a conflictului, ca în nuvela În vreme de război, de IX. Caragiale. Întâlnim şi un final aproape identic cu începutul, ca în poezia Glossă, de M. Eminescu, unde ultima strofă este reluarea identică, dar inversată, a primeia.

În unele romane, cum ar fi Neamul Şoimăreştilor, de M. Sadoveanu, finalul ne prezintă, în rezumat, evoluţia în continuare a personajelor, de care autorul nu se mai poate ocupa în mod detaliat.

Alţi autori stabilesc un echilibru între început şi final, ca în romanul Moromeţii, de Marin Preda, unde faptele personajelor sunt raportate la timp - care are sau nu mai are răbdare cu oamenii. Cazuri similare, bazate pe o anumită imagine reluată întâlnim şi la Liviu Rebreanu, în romanele Ion, Pădurea spânzuraţilor sau Răscoala.
La fel ca începutul (incipit), care îşi propune să ne convingă să citim cartea, finalul ne convinge să-i citim aceluiaşi scriitor şi alte cărţi.

---

Tag-uri: opera literara

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---