Pană atunci, tentativele oamenilor de ştiinţă privind stabilirea cantităţii de arsen din corp - plecand de la cristalele care se formau în cursul analizelor efectuate cu ajutorul aparatului lui Marsh - se soldaseră cu eşecuri.

Otrava părea să scape la toate încercările de apreciere cantitativă, dar Willcox credea că a găsit mijlocul de a rezolva problema. Era posibil, îşi spunea el, să determini raportul între o doză de arsen pur ÅŸi cristalele pe care acesta le produce în aparatul lui Marsh. Calculand acest raport pentru doze din cele mai variate, mergand de la 1 miligram ÅŸi coborand pană la două sutimi de miligram, s-ar putea înjgheba un tabel de echivalenÅ£e care ar fi în măsură să serveascà „Æ’ ca model la evaluarea cantităţii de otravă din corp. Prin urmare, fiecare cristal de arsen pur, comparat cu acela al unui cristal format în cursul analizei unui, organ, indică doza de metal conÅ£inut în acest organ. Nu ar mai "rămane decat să se întocmească un tabel cu date comparative.

După o muncă extenuantă, Willcox reuşi să stabilească o sută de cristale comparative, după care începu analiza viscerelor prelevate din corpul Elizei Barrow.
După ce a constatat că stomacul victimei cantărea 105 g, el a prelevat 0,525 g (ceea ce reprezenta deci două sutimi din total) pe care le-a introdus în aparatul lui Marsh. Greutatea cristalelor obţinute, comparată cu „modelele de arsen pur" din tabel, i-a permis să calculeze doza toxică găsită în probă. înmulţită cu 200, această doză echivala cu totalul arsenului aflat în stomac. El se cifra la 7,3 mg. Procedand într-o manieră asemănătoare şi cu celelalte organe, Willcox a constatat că ficatul conţinea 11,13 mg de otravă, celelalte viscere 41 mg şi aşa mai departe. în ceea ce priveşte calcularea arsenului conţinut în piele, oase şi muşchi, se iviră unele dificultăţi, Willcox refuzînd să dezmembreze corpul decedatei pentru a face analizele necesare, în cele din urmă s-a mulţumit să ia o bucată de 6 g de muşchi care, după calculele sale, conţineau 1,30 mg arsen.

Nefiind în măsură să facă corecţia, datorită necunoaşterii masei musculare a Elizei Barrow, s-a decis să aplice regula lui Faust, după care musculatura omului reprezintă 2/5 din greutatea totală. Cum victima cantărea în momentul exhumării 27,21 kg, valoarea arsenului găsit în cele 6 g de muşchi trebuiau să fie multiplicate cu 2 000, ceea ce conducea la cifra de 76,2 mg. Chimistul a descoperit, în sfarşit că 100 g de păr conţineau în medie 0,18 mg arsen. Willcox se hotăra totuşi să nu ţină seama de conţinutul de arsen aflat în păr, piele şi oase. Organele, doar ele demonstrau prezenţa a 151,35 mg arsen, cantitate ar-hisuficientă pentru a provoca moartea unui om. îşi propuse să păstreze în rezervă constatările de care nu ţinuse seama în bilanţul general şi de a le utiliza numai în cazul că apărarea lui Seddon ar fi găsit în procedeul său o greşeală oarecare.

Willcox nu se înşelase atunci cand presupusese că va întampina o opoziţie deosebită. La 4 martie 1912, Seddon şi soţia sa, aceasta inculpată de complicitate, luară loc pe banca acuzaţilor la Old Bailey. Trei zile mai tarziu, Old. Bailey deveni teatrul unuia din cele mai violente dueluri la care lua parte şi un expert al apărării, specialist în materie de toxicologie. Avocatul lui Seddon, Marshall Hali, era un om stăpan pe meseria sa şi dotat cu cunoştinţe medicale solide. El îşi spuse în momentul în care se,decise să pledeze în acest proces : „Iată cazul cel mai sinistru pe care l-am întalnit în cariera mea...". Hali, de altfel, nu credea nici o clipă în inocenţa clientului său. Cu toate acestea, el l-a apărat pe Seddon cu perseverenţă demnă de o cauză dreaptă.

Pe data de 7 şi 8 martie, Willcox a reuşit să facă faţă cu curaj unui interogatoriu foarte precis şi sever. El avea să declare mai tarziu că, mandru de a fi făcut, o muncă imensă şi ieşită din comun, se credea aproape la adăpost de o primejdie din partea apărării. Cu toate acestea, în timpul duelului, Hall a reuşit să-i trimită două săgeţi cu totul neaşteptate, din care una trebuia să-i fie fatală. Suficient de perspicace pentru a înţelege că nu va ajunge să înlăture calculele făcute de expert, avocatul se decise să scoată în relief cateva puncte slabe ale procedeului pe care Willcox - fapt absolut de necrezut - nu le observase.

Declaraţia făcută de inculpat nu făcu decat să confirme impresia generală : Seddon, om rece, ros de lăcomie, era capabil de orice atunci cand era vorba să caştige ceva bani. Două zile mai tarziu juriul îl declară vinovat şi se pronunţă pentru punerea în libertate a soţiei sale. La 18 aprilie 1912, Seddon muri pe eşafodul închisorii din Pantonville. Marshall Hali, cu toate avantajele temporare pe care le înregistrase în timpul procesului, pierduse partida.

Metoda cantitativă a lui Willeox a ieşit victorioasă din probele la care fusese supusă. Ea a fost punctul de plecare al cercetărilor şi pentru alte procedee care permiteau evaluarea cu exactitate a cantităţii diverselor toxice găsite în organismul uman.
Toxicologia le va adopta progresiv o dată cu punerea la punct a metodei.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---