Statistics:
Visits: 3,515 Votes: 2 Fame Riser |
Fame Rank
5.5
Fame Riser
|
|||||||||||
Cantecul Spicelor de Lucian Blaga
Q: | Intreaba despre Cantecul Spicelor de Lucian Blaga |
Încadrarea în epoca literară.
Curente şi orientări literare. Receptări critice.
Poemul face parte dintr-un ciclu postum, cu tematică predominant erotică, intitulat Cântecul focului. Postumele în poezia lui Blaga apar fragmentar, dar conţin opera poetului scrisă în ultimii ani, între 1943-l961, anul morţii sale. E vorba de cinci volume-cicluri, patru cu titlul dat de poet, iar ultimul cu titlul dat de editor, după o poezie: Vârsta de fier, Corăbii de cenuşă, Cântecul focului, Ce aude unicornul? Şi Mirabila sămânţă. Volumul numit Poezii, care apare în 1962, la care poetul participă doar parţial, este îngrijit de George Ivaşcu. Volumul pune în circulaţie o altă împărţir e pe cicluri, care nu este a lui Blaga, ci îi aparţine lui Ivaşcu. Aşa apar trei cicluri de postume ale lui Blaga, intitulate: Mirabila sămânţă, Vară de noiembrie şi Stihuitorul.
Ciclul Cântecul focului este anticipat de ciclul anterior - Corăbii de cenuşă şi-şi continuă tematica în Ce aude unicornul?. Panteismul şi elanurile vitaliste din primele volume se fac simţite în acest ciclu cu o uşoară schimbare de viziune. Se observă o împăcare a poetului cu lumea şi cu moartea. Eugen Simion spunea în Scriitori români de azi despre acest ciclu că Blaga este acum „un poet al facerii, al cântecului făpturii. Melancolizat de ideea morţii universului, ochiul descoperă deodată viaţa contagioasă a materiei, dimensiunile luminii şi ale fecundităţii". Blaga devine aici un „poet solar, sudic", aparţinând tradiţionalismului şi modernismului deopotrivă.
Tema şi semnificaţia titlului
Tema predominantă a postumelor este iubirea, care capătă diverse conotaţii şi asocieri. În Cântecul spicelor erosul e asociat, ca temă, cu moartea, asociere care trebuie înţeleasă în atmosfera specială a întregului ciclu. Domneşte în Cântecul focului o stare de „euforie autumnală", unde extazul provine din concepţia potrivit căreia viaţa şi moartea sunt una, iar spiritul şi materia se pot identifica. Titlul conţine un element din paradigma poeziei: „cântecul" - aluzie la armonie şi un simbol al umanizării unei naturi plină de lumină şi viaţă - „spicele". Ambiguitatea titlului trimite atât la un imn închinat spicelor, cât şi la un cântec închinat de spice iubirii universale.
Elemente de structură şi compoziţie
Poemul e structurat în două catrene şi o terţină, cu versuri inegale. Cele trei strofe ale poemului marchează trei momente esenţiale ale trăirii: prima strofă anunţă personificarea spice - fete, a doua produce identificarea vegetalului şi umanului prin eros, iar a treia stabileşte eşecul nedepăşirii condiţiei. Incipitul şi finalul sunt abrupte, fără explicaţii suplimentare. Forma discursului liric e sublimată. Simbolul spicelor e plasat simetric în primul vers al fiecărei strofe.
Procedee ÅŸi mijloace artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.
Personificare este figura de stil cheie a poemului: ea ilustrează erosul ca principiu universal, atât al umanului, cât şi al vegetalului. Spiritul şi materia există împreună şi comunică în timpul ritualului erotic, antropomorfizând vegetalul. Dorul - dragostea şi moartea sunt prezente ca teme, încă din prima strofă. Dislocarea topicii şi antepunerea complementului circumstanţial „de dor" faţă de verbul pe care-l determină - „se-nfioară" are ca efect sporirea conotaţiei. Personificarea spice - fete e subliniată şi de asocierea primelor cu luna: „secera lunii pe boltă apare".
Luna e aici simbolul feminităţii, fecundităţii şi a misterului erotic. Comparaţia „ca fetele cată.../ la zeul din zare" aduce un aer mitologic de iubire imposibilă. Epitetul metaforizant „cu părul de aur" întăreşte apropierea de mituri şi folclor, trimiţând la înnobilare, la apropierea de cosmic. În acelaşi timp, muzicalitatea poemului e sporită de aliteraţia „la zeu! din zare", ce aduce o sonoritate metalică, astrală. în strofa a doua erosul e o stare intensă, senzuală, o voluptate trăită la maximum. Ideea este sugerată prin aria semantică a focului: „văpaie", „lumină", „ardoare". Metafora „secera lunii" implică ideea morţii, dar nu în plan egalizator, ca la Eminescu: „Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii". Luna are aici aceeaşi semnificaţie cu soarele lui Barbu din Oul dogmatic -„ceasornic fără minutar", simbol al trecerii şi al morţii. Interogaţia retorică „Cum ar putea să ne taie/ pe la genunchi, să ne culce pe spate, în ardoarea vântului?" reprezintă melancolia neîmplinirii acestui ardent scenariu erotic în planul simţurilor. Aşezată în zodia focului purificator, iubirea e o aspiraţie a spiritului şi a materiei, în care planează umbra morţii. Finalul e marcat de regretul nedepăşirii propriei condiţii. Secerii de lumină a lunii i se opune în ultima strofă metafora „fierul pământului", simbol al materialităţii şi al terestrului, dar şi al degradării. Ultimul verb al poemului - „apună" are conotaţii metaforice, prin moarte destinul spicelor atinge o dimensiune astrală.
Versificaţie
Rima e feminină şi nu apare în tot poemul. Rimează doar versul al doilea cu al patrulea din prima strofă şi primul cu al treilea, din a doua. Măsura e variabilă, iar ritmul amfibrahic alternează cu cel dactilic.
Modurile ÅŸi timpurile verbale
Timpul predominant al poemului e prezentul, marcând asumarea acestei realităţi în care vegetalului i se atribuie însuşiri umane prin eros: „se-nfioară", „cată". Condiţionalul-optativ, ca timp al proiecţiei, conturează o incertitudine, umbra unei imposibilităţi: „ar putea". Conjunctivul dezvăluie o virtualitate, o posibilitate, atât a erosului - „să culce", cât şi a morţii - „să taie", „să apună". Perfectul compus e o trimitere la un trecut mitic, la origini, când fiecărui element i se stabilea condiţia - „li s-a menit".
Concluzii
Cântecul spicelor e poemul emoţiei spiritualizate şi al unui eros crepuscular. Criticul Eugen Simion scria: „Cântecul erotic se pierde în extazul contopirii într-o geologie purificată până la transparenţă". Şi totuşi, focul e prezent peste tot ca metaforă a senzorialului şi spiritualului, simbol al unei iubiri intense, care suportă ispita carnalului, dar nu coboară niciodată în sexualitate.
Curente şi orientări literare. Receptări critice.
Poemul face parte dintr-un ciclu postum, cu tematică predominant erotică, intitulat Cântecul focului. Postumele în poezia lui Blaga apar fragmentar, dar conţin opera poetului scrisă în ultimii ani, între 1943-l961, anul morţii sale. E vorba de cinci volume-cicluri, patru cu titlul dat de poet, iar ultimul cu titlul dat de editor, după o poezie: Vârsta de fier, Corăbii de cenuşă, Cântecul focului, Ce aude unicornul? Şi Mirabila sămânţă. Volumul numit Poezii, care apare în 1962, la care poetul participă doar parţial, este îngrijit de George Ivaşcu. Volumul pune în circulaţie o altă împărţir e pe cicluri, care nu este a lui Blaga, ci îi aparţine lui Ivaşcu. Aşa apar trei cicluri de postume ale lui Blaga, intitulate: Mirabila sămânţă, Vară de noiembrie şi Stihuitorul.
Ciclul Cântecul focului este anticipat de ciclul anterior - Corăbii de cenuşă şi-şi continuă tematica în Ce aude unicornul?. Panteismul şi elanurile vitaliste din primele volume se fac simţite în acest ciclu cu o uşoară schimbare de viziune. Se observă o împăcare a poetului cu lumea şi cu moartea. Eugen Simion spunea în Scriitori români de azi despre acest ciclu că Blaga este acum „un poet al facerii, al cântecului făpturii. Melancolizat de ideea morţii universului, ochiul descoperă deodată viaţa contagioasă a materiei, dimensiunile luminii şi ale fecundităţii". Blaga devine aici un „poet solar, sudic", aparţinând tradiţionalismului şi modernismului deopotrivă.
Tema şi semnificaţia titlului
Tema predominantă a postumelor este iubirea, care capătă diverse conotaţii şi asocieri. În Cântecul spicelor erosul e asociat, ca temă, cu moartea, asociere care trebuie înţeleasă în atmosfera specială a întregului ciclu. Domneşte în Cântecul focului o stare de „euforie autumnală", unde extazul provine din concepţia potrivit căreia viaţa şi moartea sunt una, iar spiritul şi materia se pot identifica. Titlul conţine un element din paradigma poeziei: „cântecul" - aluzie la armonie şi un simbol al umanizării unei naturi plină de lumină şi viaţă - „spicele". Ambiguitatea titlului trimite atât la un imn închinat spicelor, cât şi la un cântec închinat de spice iubirii universale.
Elemente de structură şi compoziţie
Poemul e structurat în două catrene şi o terţină, cu versuri inegale. Cele trei strofe ale poemului marchează trei momente esenţiale ale trăirii: prima strofă anunţă personificarea spice - fete, a doua produce identificarea vegetalului şi umanului prin eros, iar a treia stabileşte eşecul nedepăşirii condiţiei. Incipitul şi finalul sunt abrupte, fără explicaţii suplimentare. Forma discursului liric e sublimată. Simbolul spicelor e plasat simetric în primul vers al fiecărei strofe.
Procedee ÅŸi mijloace artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.
Personificare este figura de stil cheie a poemului: ea ilustrează erosul ca principiu universal, atât al umanului, cât şi al vegetalului. Spiritul şi materia există împreună şi comunică în timpul ritualului erotic, antropomorfizând vegetalul. Dorul - dragostea şi moartea sunt prezente ca teme, încă din prima strofă. Dislocarea topicii şi antepunerea complementului circumstanţial „de dor" faţă de verbul pe care-l determină - „se-nfioară" are ca efect sporirea conotaţiei. Personificarea spice - fete e subliniată şi de asocierea primelor cu luna: „secera lunii pe boltă apare".
Luna e aici simbolul feminităţii, fecundităţii şi a misterului erotic. Comparaţia „ca fetele cată.../ la zeul din zare" aduce un aer mitologic de iubire imposibilă. Epitetul metaforizant „cu părul de aur" întăreşte apropierea de mituri şi folclor, trimiţând la înnobilare, la apropierea de cosmic. În acelaşi timp, muzicalitatea poemului e sporită de aliteraţia „la zeu! din zare", ce aduce o sonoritate metalică, astrală. în strofa a doua erosul e o stare intensă, senzuală, o voluptate trăită la maximum. Ideea este sugerată prin aria semantică a focului: „văpaie", „lumină", „ardoare". Metafora „secera lunii" implică ideea morţii, dar nu în plan egalizator, ca la Eminescu: „Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii". Luna are aici aceeaşi semnificaţie cu soarele lui Barbu din Oul dogmatic -„ceasornic fără minutar", simbol al trecerii şi al morţii. Interogaţia retorică „Cum ar putea să ne taie/ pe la genunchi, să ne culce pe spate, în ardoarea vântului?" reprezintă melancolia neîmplinirii acestui ardent scenariu erotic în planul simţurilor. Aşezată în zodia focului purificator, iubirea e o aspiraţie a spiritului şi a materiei, în care planează umbra morţii. Finalul e marcat de regretul nedepăşirii propriei condiţii. Secerii de lumină a lunii i se opune în ultima strofă metafora „fierul pământului", simbol al materialităţii şi al terestrului, dar şi al degradării. Ultimul verb al poemului - „apună" are conotaţii metaforice, prin moarte destinul spicelor atinge o dimensiune astrală.
Versificaţie
Rima e feminină şi nu apare în tot poemul. Rimează doar versul al doilea cu al patrulea din prima strofă şi primul cu al treilea, din a doua. Măsura e variabilă, iar ritmul amfibrahic alternează cu cel dactilic.
Modurile ÅŸi timpurile verbale
Timpul predominant al poemului e prezentul, marcând asumarea acestei realităţi în care vegetalului i se atribuie însuşiri umane prin eros: „se-nfioară", „cată". Condiţionalul-optativ, ca timp al proiecţiei, conturează o incertitudine, umbra unei imposibilităţi: „ar putea". Conjunctivul dezvăluie o virtualitate, o posibilitate, atât a erosului - „să culce", cât şi a morţii - „să taie", „să apună". Perfectul compus e o trimitere la un trecut mitic, la origini, când fiecărui element i se stabilea condiţia - „li s-a menit".
Concluzii
Cântecul spicelor e poemul emoţiei spiritualizate şi al unui eros crepuscular. Criticul Eugen Simion scria: „Cântecul erotic se pierde în extazul contopirii într-o geologie purificată până la transparenţă". Şi totuşi, focul e prezent peste tot ca metaforă a senzorialului şi spiritualului, simbol al unei iubiri intense, care suportă ispita carnalului, dar nu coboară niciodată în sexualitate.
Tag-uri: literatura |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 22 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :