Este o comparaţie prescurtată, rezultat al unei asemănări dintre doi termeni apropiaţi, din care lipseşte unul, transmiţându-ne direct produsul comparaţiei, prin schimbarea sensului obişnuit al unui termen cu altul mai cuprinzător, incluzând ceva din dimensiunea cuvântului faţă de care a fost raportat: („În cuibar rotind de ape", M. Eminescu, Călin, file de poveste). Metafora presupune un transfer de termeni, posibil datorită conţinutul semantic parţial comun, al elementului substituit şi al celui care substituie. Ea este un ornament al stilului poetic, prin trecerea de la un sens obişnuit la un joc de imagini.

Lucian Blaga, în Geneza metaforei, distinge două tipuri de metafore: a) plasticizante - care exprimà „Æ’ sugestiv, plastic calităţile umane: „Ea era mai frumoasă ca umbra unei idei" (N. Stănescu, Evocare) ÅŸi b) revelatorii - care sporesc semnificaÅ£ia comunicării: „Soarele, lacrima Domnului în mâinile somnului" (Lucian Blaga).

În funcţie de expresia sa morfologică, metafora poate fi nominală, verbală sau adjectivală.

Metafora poate fi considerată un trop prin asemănare sau prin analogie şi devine: a) explicită (metafora in praesentia): „ Când noaptea-i o regină lunatecă şi brună" (M. Eminescu) şi b) implicită (metafora in absentia): „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă V Prin care trece albă regina nopţii moartă " (M. Eminescu). Metafora este procedeul stilistic cu o forţă plasticizantă mare, care-şi păstrează proaspătă permanenţa sugestiei.

---

Tag-uri: ornament al stilului poetic

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---