Mentorul Junimii, om politic şi deschizător de drumuri, Titu Maiorescu îşi desfăşoară activitatea în aprotipe toate domeniile culturii noastre. Şcoala literară condusă de el reprezintă un moment important în dezvoltarea literaturii române pentru că prin ea se impune spiritul critic şi ea este prima şcoală literară care face o selecţie a valorilor.

Titu Maiorescu îşi exprimă principiile în câteva studii fundamentale, publicate în Convorbiri literare: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, în contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868), Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872), Comediile d-lui L L Caragiale (1885), Poeţi şi critici (1886), Eminescu şi poeziile lui (1889). El depăşeşte critica normativă (ce avea ro lul de a promova criteriile care să facă posibilă o selecţie a valorilor, dar se baza numai pe teoretizare şi pe stabilirea principiilor), inaugurând critica aplicată. Mai mult, prin O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 şi Comediile d-lui I. L. Caragiale, el fundamentează critica estetică.

În articole precum Beţia de cuvinte, Despre scrierea limbei române, Rapoarte cetite în Academia Română asupra modificărilor ortografiei, Titu Maiorescu pledează pentru adoptarea principiului fonetic în scriere şi combaterea principiului etimologic (el critică tendinţa latiniştilor de a deforma limba). Propune, de asemenea, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin şi sugerează evitarea excesului de neologisme.

O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867

În acest studiu, scris în vederea alcătuirii unei antologii de poezie contemporană, se conturează câteva principii estetice necesare înţelegerii poeziei în general (acest studiu face parte din seria articolelor care fundamentează la noi critica estetică).
Influenţat de estetica germană (Hegel, Kant), criticul consideră că în analizarea unei opere literare trebuie avute în vedere câteva principii pe care le prezintă în cele două părţi ale articolului.

În prima parte - „Condiţiunea materială a poeziei" - defineşte arta şi poezia raportându-le la ştiinţă: domeniul artei este frumosul, al ştiinţei este adevărul („cea dintâi şi cea mai mare diferenţă între adevăr şi frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă"). Aşadar, materialul poeziei trebuie să fie constituit din imaginile sensibile sugerate de cuvinte în mintea cititorului. Pentru a se ajunge la aceste imagini artistice, poetul trebuie să depăşească banalul şi abstracţiunea cuvântului, fapt posibil prin utilizarea diverselor procedee stilistice: epitetul ornant, personificarea, comparaţia, metafora, tropul în general. Maiorescu îşi sfătuieşte, totuşi, contemporanii să se ferească de figurile prea des utilizate şi intrate în limba comună (devenite clişee).

Criticul remarcă şi faptul că subiectul poeziilor - impresiile lirice, pasiunile, frumuseţile naturii - sunt vechi de când lumea, însă nouă poate fi viziunea asupra lor şi „încorporarea lor în artă". Pentru ca imaginile sugerate de poezie să fie originale, poetul trebuie să stabilească „un raport până atunci necunoscut între lumea intelectuală şi cea materială", descoperind astfel „o nouă armonie a naturii".
În a doua parte a articolului - „Condiţiunea ideală a poeziei" -consideră că tema sau ideea poeziei trebuie să fie întotdeauna un sentiment sau o pasiune şi nu „o cugetare exclusiv intelectuală" sau care ţine de tărâmul ştiinţific. În descendenţă esteticii germane, poezia i se pare un produs de lux, o nobilă inutilitate, fără finalitate practică şi de aceea este împotriva poeziei patriotice. El stabileşte o anume structurare a operei, care trebuie să corespundă manifestării sentimentului şi, prin urmare, să respecte trei caracteristici ale afectelor: „repejunea" (viteza) ideilor, exagerarea perspectivei şi o creştere gradată a intensităţii sentimentelor spre deznodământ.

Referindu-se la prima caracteristică, Maiorescu este iritat de insistenţa poeţilor de a repeta aceeaşi idee cu alte cuvinte, considerând că textul poetic ar trebui să fie dens la nivelul semnificaţiilor. Pentru respectarea celei de-a doua caracteristici, el propune utilizarea contrastului şi se declară împotriva folosirii în exces a diminutivelor (care au tocmai efectul invers celui dorit). În aceeaşi ordine de idei, alegerea obiectului poeziei trebuie să se distingă de obişnuit şi comun. Respectarea celei de-a treia caracteristici este necesară pentru a da naştere tensiunii poetice şi pentru a ţine trează atenţia cititorului.

În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868)

Având o tentă polemică, articolul precizează în linii mari poziţia Junimii în privinţa civilizaţiei române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi are un scop pedagogic. Titu Maiorescu dezvoltă aici cunoscuta teorie a formelor fără fond (reluată şi infirmată mai târziu de E. Lovinescu) prin care se caracteriza societatea românească. El constată că din cauza „spoielii de civilizaţie", aceasta nu poate evolua în spiritul adevărului. Sedusă de „lustrul dinafară", societatea românească a împrumutat forme, instituţii ale civilizaţiei occidentale, cum ar fi presa politică şi literară, academia, conservatorul, democraţia parlamentară şcoala, ateneul etc. fără a avea fundamentul necesar, fără a avea tradiţia care să le garanteze autenticitatea. În sprijinul aceleiaşi idei, el respinge exagerările latiniştilor (puriştilor) care deformau şi falsificau limba şi istoria naţională şi impune necesitatea refuzului mediocrităţii culturale.

Studiul subliniază nevoia organizării culturii române şi vorbeşte în final despre importanţa acesteia în istoria unui popor, afirmând că dezvoltarea ei nu se poate produce în contextul unei culturi false şi că „în lupta între civilizaţia adevărată şi între o naţiune rezistentă, se nimiceşte naţiunea, dar niciodată adevărul".

Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872)

Studiul se doreşte a fi o analiză a noului val de scriitori, pe care Maiorescu doreşte să-i îndrume în spiritul literaturii autentice.

Deşi personalitate a paşoptismului, Vasile Alecsandri este aşezat în fruntea noii direcţii, pe care o conduce spiritual, căci pastelurile (apreciate de Maiorescu) sunt „însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei, scrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobşte".

În aceeaşi notă prezintă şi noua direcţie literară, care, spre deosebire de vechea literatură, se caracterizează prin „simţământ natural, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor (...) civilizaţiei apusene (...), prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional".

Surprinzătoare este intuiţia maioresciană care îl aşază pe Eminescu imediat după Alecsandri ca reprezentant al direcţiei noi, deşi la acea dată Eminescu publicase doar câteva poezii. Portretul făcut poetului surprinde talentul neobişnuit şi spiritul romantic: „Cu totul deosebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate (...), în fine, poet în toată puterea cuvântului (...)". Criticul apreciază în mod deosebit farmecul şi „precizia limbajului", precum şi „uşurinţa versificării", viziunea înaltă şi înţelegerea artei antice.

Studiul prezintă şi alţi poeţi minori, iar în a doua parte realizează o analiză a prozei (reprezentată de Odobescu, Slavici, Iacob Negruzzi ş.a.)

Comediile d-lui I. L. Caragiale (1885)

Articolul a fost scris cu scopul de a-l apăra pe Caragiale de acuzaţiile de partizanat politic, imoralitate şi trivialitate. în 1885 se jucase pe scenă comedia „D-ale carnavalului", iar presa vremii respinsese piesa considerând că îşi bate joc de „anumite apucături ale partidului liberal". Confirmând teoria formelor fără fond, Maiorescu susţine că dramaturgul urmărea să descrie o frescă a societăţii contemporane şi că tipurile umane prezentate sunt autentice, constituind expresiile artistice ale vieţii sociale din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Caragiale nu poate fi acuzat de partizanat politic pentru că piesele lui respectă adevărul vieţii, al unei societăţi şi dramaturgul ar fi folosit aceeaşi satiră în prezentarea oricărui alt fenomen: „acelaşi Caragiale care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi tombateră."
Răspunzând acuzaţiei de imoralitate, Titu Maiorescu defineşte morala în artă, spunând că arta nu are finalitate practică (idee preluată din estetica germană şi dezvoltată în studiul „O cercetare critică ...") şi nu îşi propune să facă în mod explicit morală.

Recurgând la modele celebre - Othello, Hamlet de Shakespeare sau Mizantropul de Moliere - , criticul demonstrează că arta nu poate propune reguli sau impune norme de conduită, iar garanţia moralităţii unei opere de artă este chiar valoarea ei artistică.

Ideea de trivialitate în artă este strâns legată de cea de moralitate, fiind sinonimă cu falsitatea, nonvaloarea, lipsa talentului: „o împărăteasă cu expresii academice, manierate, după gustul trecător al unui public trecător, poate să fie în adevăr trivială, pe când soţia cherestegiului Dumitrache nu este".

Poeţi şi critici (1886)

Studiul, cu un caracter polemic, are ca punct de plecare articolele tinerilor B. Şt. Delavrancea şi Al. Vlahuţă care, făcând o comparaţie între Eminescu şi Alecsandri, îl desconsideră pe cel din urmă din cauza simplităţii ideilor.
Replica lui Maiorescu este pe cât de diplomată, pe atât de subtilă, făcând în acelaşi timp şi o analiză a diferenţelor dintre un poet şi un critic (în concepţia lui, cele două atribute se exclud reciproc). A face o comparaţie între Eminescu şi Alecsandri i se pare o asociere la fel de nefericită ca şi o comparaţie între Leupradi care a scris numai 35 de poezii şi Victor Hugo de la care au rămas drame, romane şi sute de poezii. Cei doi poeţi trebuie judecaţi după alte criterii. Alecsandri a fost un deschizător de drumuri în lirica erotică, în poezia descriptivă (pasteluri), în poezia patriotică, în teatru, valorificând şi creaţia populară în literatura cultă. El trebuie înţeles şi valoarea lui stă în totalitatea acţiunilor sale literare. în schimb, cele 70 de poezii ale lui Eminescu trebuie apreciate „în adânca lor melancolie şi în amărăciunea lor satirică."

Eminescu şi poeziile lui (1889)

Articolul completează portretul lui Eminescu început în „Direcţia nouă ..." şi este primul studiu important dedicat poetului după moartea sa.
In prima parte se conturează personalitatea eminesciană (rezultatul „geniului său înnăscut"), prin informaţii biografice sumare. Maiorescu aminteşte „covârşitoarea inteligenţă" şi memoria care l-au ajutat să-şi formeze o cultură „la nivelul culturii europene". Conform criticului, coordonata esenţială a personalităţii sale este seninătatea abstractă, lumea în care trăieşte poetul fiind o lume a ideilor generale.
A doua parte a studiului prezintă poezia eminesciană pe care o consideră expresia cea mai înaltă a literaturii române de până atunci. Bogăţia de idei se sprijină pe cultura neobişnuit de variată (literatură antica şi modernă, filozofie, religie creştină şi orientală, istorie română şi universală) şi este completată de perfecţiunea formală a poeziilor.

Limbajul eminescian caracterizat prin muzicalitate are ca punct de plecare armonia poeziei populare şi limba vechilor cronici.

Titu Maiorescu remarcă trei tipuri noi de rimă: o rimă în care atare numele propriu (mila-Dalila, Muşatini-datini, scripet-Egipet), o altă rimă surprinzătoare în care intră un cuvânt din limbajul comun (braţ-nesaţ, înalte-încalte) sau o rimă în care este prezent un cuvânt cu cratină (luminăndu-l - gândul, recunoască-l - dascăl).
Concluzia textului este formulată pe un ton profetic: „Acesta a fcst Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminesci cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti"

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---