Intestinul subţire este porţiunea din tubul digestiv cuprinsă între stomac şi intestinul gros. Are o lungime de 6—8 m, un diametrul de 4—5 cm şi prezintă o porţiune iniţială fixă, care descrie un segment de cerc numită duoden şi o porţiune mobilă numită jejun-ileon. în duoden, pe peretele său posterior, se observă o papilă mare şi deasupra ei una mică. Prin papila mare se deschide confluentul bilio-pancreatic, numit ampula lui Vater, rezultat prin unirea canalului coledoc care vine de la ficat, cu canalul Wirsung, venit de la pancreas.

La nivelul papilei mici se deschide canalul accesor al pancreasului (canalul lui Santorini). Jejun-ileonul este dispus în 15—16 anse în cavitatea abdominală � �Ÿi este legat de peretele posterior al acestei cavităţi printr-o formaÅ£iune peritoneală, numită mezenter. O secÅ£iune a peretelui intestinal pune în evidenţă numeroase plici, numite valvule conivente. Cu lupa se observă că suprafaÅ£a valvulelor prezintă numeroase proeminenÅ£e de formă conică, numite vilozităţi intestinale, care dau un aspect catifelat mucoasei intestinale (20—60 de vilozităţi pe mm2). Valvulele conivente ÅŸi vilozităţile intestinale măresc suprafaÅ£a de absorbÅ£ie a intestinului subÅ£ire.

Peretele intestinului subţire este alcătuit, dinăuntru în afară, din următoarele patru tunici : o mucoasă, o submucoasa conjunctivă, o musculoasa şi seroasa peritoneală. Mucoasa şi submucoasâ participă la alcătuirea valvulelor conivente. Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu simplu cilindric, format din celulele cu platou striat şi din celule mucoase, dintr-un corion străbătut de glande care pornesc din epiteliu şi dintr-o musculoasă.

Mucoasa formează pe valvulele conivente proeminenţele numite vilozităţi intestinale . în corionul unei vilozităţi intestinale se observă un vas chilifer, vase sanguine, fibre musculare netede (muşchii Briicke) şi filete nervoase. Glandele mucoasei intestinale sunt de două feluri : glandele lui Lieberkiihn, răspandite în tot intestinul subţire, şi glandele lui Brunner, situate doar în duoden.

Glandele lui Lieberkiihn reprezintă invaginări tubulare ale epiteliului mucoasei în corion până la musculoasa mucoasei şi se deschid la baza vilozităţilor intestinale.

Glandele lui Brunner sunt glande tubulo-acinoase ramificate, constituite din celule mucoase şi se pot întinde până la submucoasă. Tunica musculoasă este formată dintr-un strat intern de fibre netede circulare şi dintr-un strat extern de fibre longitudinale.

Intestinul subţire este dotat cu trei proprietăţi : motilitate, capacitate secretorie şi capacitate de absorbţie. Pe seama motilităţii, intestinul îndeplineşte funcţia de a transporta conţinutul său numit magmă intestinală sau chil, către intestinul gros, iar mişcările intestinale contribuie la amestecarea alimentelor, favorizand astfel digestia lor chimică.

Digestia chimică intestinală, cea de-a doua funcţie a intestinului, se realizează sub influenţa sucului secretat de acesta în virtutea capacităţii sale secretorii, a sucului pancreatic şi cu ajutorul bilei. In virtutea capacităţii sale de absorbţie, intestinul realizează cea de-a treia funcţie, absorbţia nutrimentelor (produşi de digestie) a apei, a sărurilor minerale şi a vitaminelor.

Mobilitatea intestinală se manifestă prin mişcări peristaltice, antiperistaltice, mişcări de segmentare şi mişcări pendulare.

Mişcările peristaltice sunt unde de contracţie succesivă a fibrelor musculare circulare din musculoasa intestinală care coboară de-a lungul duodenului, jejunului şi ileonului şi realizează deplasarea conţinutului intestinal.

Mişcările antiperistaltice se produc în acelaşi mod, dar în sens ascendent, sub influenţa excitaţiilor intestinale puternice sau în cursul vomei.

Mişcările de segmentare constau în contracţia simultană a fibrelor musculare în porţiuni mici ale peretelui intestinal, alternand cu porţiuni în stare de relaxare. In momentul următor porţiunile relaxate se contractă, iar celelalte se relaxează.

Aceste mişcări realizează compartimentarea ritmică şi alternativă a conţinutului intestinal (segmentarea sa), amestecarea sa cu sucurile digestive şi creşterea presiunii intraintestinale. Prin amestecarea conţinutului intestinal este favorizată digestia. Prin creşterea presiunii intraintestinale este favorizată, în mod direct, absorbţia intestinală şi, în mod indirect, prin excitarea motilităţii vilozităţilor intestinale.

Mişcările pendulare se realizează prin contracţii ritmice, alternante, ale diferitelor fascicule de fibre longitudinale dintr-o ansă intestinală care este astfel mişcată în sens pendular. Ele contribuie la amestecarea conţinutului intestinal cu sucurile digestive, favorizand astfel digestia şi la deplasarea acestui conţinut pe distanţe mari.

Contracţiile musculaturii intestinale sunt automate. Ele sunt stimulate prin reflexe locale de către conţinutul intestinal şi sunt influenţate de sistemul nervos vegetativ. Sunt stimulate prin fibre vegetative motoare ale nervului vag şi inhibate prin fibre simpatice cu originea în ganglionul celiac şi de către adrenalină. Aceste fibre reprezintă inervaţia extrinsecă a intestinului care prezintă şi o inervaţie intrinsecă (plexusurile lui Meissner şi Auerbach).

Sucul intestinal este un lichid opalescent, alcalin (pH 8,3), secretat de glandele mucoasei intestinale. Conţine apă, substanţe anorganice (săruri de Na etc.) şi substanţe organice printre care : mucina şi enzimele glicolitice, lipolitice şi proteolitice. Mucina protejează mucoasa intestinală de acţiunea enzimelor proteolitice.

Enzime intestinale cele mai importante sunt cele care descompun dizaharidele şi polipeptidele cu catenă scurtă. Dintre glicozidaze, amilaza este secretată în mici cantităţi şi contribuie astfel în mică măsură la descompunerea amidonului (care a scăpat amilazei salivare) în maltoză, proces ce se desfăşoară, în special, sub influenţa amilazei pancreatice.

Maltaza descompune maltoza până la glucoza, invertaza descompune zaharoza în glucoza şi fructoză, iar lactaza descompune lactoza în glucoza şi galactoză.

Lipaza descompune grăsimile neutre în glicerol şi acizi graşi.

Polipeptidazele (erepsine intestinale) descompun polipeptidele cu catenă scurtă (tetra-, tri- şi dipeptide) în aminoacizi, nucleaza descompune acizii nucleici în nucleotizi, nudeotidaza desface fiecare nucleotid în acid fosforic şi un nucleozid, nucleozidaza descompune nucleozizi în pentoze şi o bază azotată.

Secreţia sucului intestinal se produce continuu cu variaţii calitative şi cantitative în funcţie de excitanţi. Reglarea secreţiei intestinale se face pe cale nervoasă şi umorală. Chimul gastric ajuns în intestin excită receptorii mucoasei şi declanşează astfel secreţia glandelor prin reflexe locale, prin intermediul plexusurilor care constituie inervaţia intestinală intrinsecă. Vagul stimulează secreţia intestinală, iar fibrele simpatice o inhibă. Factorul umoral este reprezentat prin hormoni ca, de pildă, enterocrinina elaborată de mucoasa duodenală sub acţiunea chimului gastric, care absorbită în sange stimulează secreţia intestinală.

sursa imaginii freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: suc intestinal, lipaza, maltaza, enzime

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 24 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---