FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 4,626
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Fat Frumos din Lacrima de Mihai Eminescu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Fat Frumos din Lacrima de Mihai Eminescu

 Q:   Intreaba despre Fat Frumos din Lacrima de Mihai Eminescu       
Fat Frumos din Lacrima de Mihai Eminescu Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)


Publicată la numai 20 de ani, în numerele din 1 şi 15 noiembrie 1870 ale revistei Convorbiri literare, opera eminesciană în discuţie inaugurează basmul cult, reprezentat ulterior şi de scriitori precum I. Creangă, I. L. Caragiale, I. Slavici, Al. Odobescu (toţi reprezentanţi ai epocii marilor clasici). Deşi păstrează schema tradiţională populară (se pare că este inspirat de un basm cules de prin părţile Bihorului), basmul are vădite influenţe romantice (portretele, tipologia personajelor, descrierile detaliate, lirismul excesiv).

Proza eminesciană, ignorată de editorul şi criticul Titu Maiorescu, a fost descoperită şi redată publicului de către G. Călinescu. Este o proză apropiată că stru ctură de proza romantică germană, prin deschiderea spre oniric, spre lumea fanteziei, spre aventura spiritului.

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Titlul basmului trimite la originea miraculoasă a eroului, născut dintr-o lacrimă a Maicii Domnului, înduioşată de suferinţa tinerei împărătese care nu putea avea urmaşi.

Tema este cea tradiţională, a luptei dintre forţele binelui şi cele ale răului. Interesante (dar nu singulare) sunt interferenţele creştine. în majoritatea basmelor populare, eroul are puteri supranaturale şi întruchipează toate calităţile umane, fără ca aceste atribute să fie puse în relaţie cu Dumnezeu (fapt normal, având în vederea originile îndepărtate ale creaţiilor populare, de dinainte de creştinare). Eroul nostru s-a născut dintr-o lacrimă a „Maicei durerilor" şi a reînviat (după ce fusese transformat în izvor) tot prin intervenţia Domnului şi a Sfântului Petru (şi Ileana îşi recapătă vederea cu ajutorul Maicii Domnului). În aceeaşi idee, începutul basmului fixează componentele temporale în vremea când „Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului" [sic!].

Cât priveşte structura şi elementele de compoziţie, putem spune că basmul se conformează şabloanelor populare: există formula iniţială (o variaţiune romantică a lui „a fost odată...": „în vremea veche, pe când oamenii cum sunt ei azi nu erau decât în germenii viitorului ") şi finală („Ş-au trăit apoi în pace şi în linişte ani mulţi şi fericiţi (...) apoi poate c-or fi trăind şi astăzi"), există probele prin care trebuie să treacă eroul şi care constituie nucleele narative în jurul cărora se structurează basmul, există motivele tipice: împăratul fără moştenitor, plecarea de acasă, iniţierea eroului prin trecerea respectivelor probe, înfrăţirea cu personaje similare şi sprijinirea acestora, existenţa fiinţelor ajutătoare (calul năzdrăvan, împăratul ţânţarilor, împăratul racilor, fata Mamei pădurii, chiar fata Genarului, roaba babei), urmărirea, instrumentele magice („buţile" cu putere vs. apă, cutea, peria şi năframa) etc.

Planul fantastic permite pe alocuri intruziunea planului real. Trăsături specifice şi procedee artistice

Antiteza, procedeul preferat al romanticilor, domină basmul nu numai sub aspectul luptei dintre bine şi rău (mai mult, dintre creaţia divinului -Făt-Frumos şi Genarul, a cărui putere stă în „duhurile întunericului" sau cu baba care suge inimile celor ce mor ori pustieşte sufletele celor nenorociţi), ci şi în prezentarea personajelor: tatăl lui Făt-Frumos este un împărat „întunecat şi gânditor ea miazănoaptea", care în „viaţa lui nu râsese niciodată", iar împărăteasa este „tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei", fata Mamei pădurii (Ileana) are păr de aur împletit în cozi lăsate pe spate, fata Genarului este oacheşă şi visătoare.
Timpul şi spaţiul sunt două componente nedefinite în orice basm; în basmul eminescian, timpul mitic este aproximat drept vremea în care „Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului", iar spaţiul rămâne acelaşi misterios tărâm inaccesibil oamenilor de rând.

Reminescenţă a genezei biblice, naşterea miraculoasă a lui Făt-Frumos are loc în urma multor rugăciuni şi suferinţe, la o vârstă înaintată a împăratului.
Descrierile ample, maiestuoase (influenţă romantică) însoţesc fiecare drum al eroului: palatul duşmanului împărăţiei în care se născuse este aşezat în mijlocul unui lac mare şi limpede, cu nisip de aur, pe o insulă se smarald, este construit din „marmură ca laptele, lucie şi albă - atât de lucie, încât în ziduri răsfrângea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă şi luncă, lac şi ţărmuri", într-un decor paradiziac (reluat ulterior şi în nuvele - Sărmanul Dionis, Cezară), iar înainte se găsesc boieri frumoşi, în haine aurite, între care se remarcă un personaj „cu fruntea-ntr-un cerc de aur bătut cu diamante, (...) frumos ca luna unei nopţi de vară". Este duşmanul convertit în frate de cruce.

Pe aceeaşi linie decorativă excesivă se înscriu şi descrierile grădinii Mamei pădurilor ori a castelului Genarului. Imaginile sunt hiperbolice, iar epitetul cromatic transformă natura într-un cadru de început de lume: „Florile erau în straturi verzi şi luminau albastre, roşie-închise şi albe, iar printre ele roiau fluturi uşori, ca sclipitoare stele de aur", haina Ilenei este albă, lâna pe care o toarce este ca argintul, iar furca este şi ea de aur; la fel, palatul alb al Genarului se află în mijlocul unei mări verzi şi întinse, pe o stâncă de granit ce urca spre „albastrul cerului". Frumuseţea peisajului (de o stranietate barocă) trimite la imagini din lirica eminesciană, cu predominanţa apei (şi palatul fratelui de cruce al lui Făt-Frumos, şi cel al Genarului se află în mijlocul unui lac, respectiv al unei mări, reflectându-se în undele acestora).

Portretele elaborate se înscriu pe aceeaşi direcţie a lirismului romantic cu o abundenţă de epitete, metafore, antiteze, comparaţii: împărăteasa (mama lui Făt-Frumos) are părul „galben ca aurul", ochii albaştri şi mari din care „curgeau şiroaie de mărgăritare apoase pe o faţă mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor şi vine albastre se trăgeau pe faţa ei alba ca o marmură vie"; duşmanul şi, ulterior, fratele de cruce al lui personajului principal este „frumos ca luna unei nopţi de vară", având „fruntea-ntr-un cerc de aur bătut cu diamante"; Ileana are păr de aur, ochi albaştri şi limpezi, degete „ca de ceară albă", iar făta Genarului are „un cap oacheş şi visător, ca o noapte de vară". Aceasta din urmă are şi puteri magice: vorbeşte cu o stea care-i vesteşte sosirea lui Făt-Frumos, şopteşte o vrajă dulce şi-l preface într-o floare roşie pe acesta pentru a-l proteja de tatăl său care, la rândul lui, posedă nu numai puteri supranaturale, dar şi darul magiei - pentru a o face pe fiica lui să uite povestea armăsarilor năzdrăvani, „îi aruncă în faţă o batistă roşie, uşoară, mirositoare" ce-i induce uitarea.

Planul fantasticului (al miraculosului) stă sub semnul somnolenţei, al oniricului (aşa cum remarca G. Călinescu în Opera lui Mihai Eminescu), stări văzute şi în ipostaza hipnozei ori a morţii: astfel, Făt-Frumos i se arată Ilenei în vis înainte de întâlnirea propriu-zisă; după moartea Mamei pădurilor, fata cade „ca moartă de groază", cu „mâinile reci, ea era frumoasă, dar părea moartă"; Făt-Frumos, după ce este răpus de Genar şi transformat în izvor, va reînvia prin voinţă divină, trezindu-se „ca dintr-un somn lung"; fata Genarului stă într-o stare hipnotică după ce tatăl îi aruncă o batistă mirositoare, menită să-i aducă uitarea; baba care deţine iepele năzdrăvane îi prepară mâncare lui Făt-Framos cu „somnoroasă" şi ea însăşi zace într-o stare de somnolenţă vecină cu moartea când „suge inimele celor ce mor, ori pustieşte sufletele celor nenorociţi"; Făt-Frumos vede în vis cum roaba babei se întoarce pe drumul scheletelor în locurile unde venise (împărăţia umbrelor de unde o „momiseră vrăjile babei"); Ileana îşi recapătă vederea (prin miracol) în vis, când Maica Domnului „desprinsese din cer două vinete stele ale dimineţii şi i le aşeză pe frunte".

Tot de domeniul fantasticului ţine şi oprirea în loc a timpului, căci Făt-Frumos izbeşte „Miazănoaptea" care ajunge cu două ceasuri mai devreme, provocând moartea babei, dar anunţând straniul drum al scheletelor în lună. Motivul călătoriei în lună (aici, echivalentul tărâmului de dincolo sau „împărăţia umbrelor") apare şi în Sărmanul Dionis, unde se pliază peste motivul cuplului originar şi cel al Edenului.

Caracterizarea personajului principal

Personaj fantastic, Făt-Frumos se remarcă, în primul rând, prin naşterea miraculoasă şi dublă (o dată din lacrima Maicii Domnului, a doua oară prin binecuvântarea Domnului şi a Sfântului Petru); proba morţii trimite la coborârea în Infern din mitologia antică, văzută ca o probă supremă pentru cel care urmează drumul iniţiatic (traseu obligatoriu pentru orice erou de basm). El posedă toate calităţile unui erou (binevoitor, loial, milos, drept, viteaz, onest etc.) şi are puteri supranaturale (se luptă cu alte personaje fantastice: Mama pădurilor, Genarul, baba; înţelege glasul animalelor ş.a.m.d.), fiind susţinut în drumul iniţiatic (trecerea probelor) de numeroase ajutoare (Ileana, calul năzdrăvan, roaba babei, împăratul ţânţarilor ş.a.). Se caracterizează, asemenea unui personaj romantic, prin melancolie.

Originea populară a basmului şi admiraţia lui Eminescu pentru folclor răzbat din felul în care este înfăţişat feciorul gata de plecare. El poartă „haine de păstor, cămeşă de borangic (...), mândră pălărie cu flori (...)", iar la brâu are „fluier de doine şi altul de hore". Depăşind mitul orfic, cele două instrumente (de fapt, variante ale aceluiaşi instrument) simbolizează, mai degrabă, cei doi poli ai cântecului popular: dorul, jalea glăsuite de doine şi veselia horelor. Şi la nuntă, Făt-Frumos are „cămaşă de tort cu raze de lună, brâu de mărgăritare, manta albă ca ninsoarea".

In finalul basmului aflăm, pe lângă tipica formulă „au trăit apoi în pace şi în linişte ani mulţi şi fericiţi", că „pentru feţii-frumoşi vremea nu vremuieşte", adică imaginea lui Făt-Frumos, ca o chintesenţă a calităţilor umane în viziunea populară, nu va fi deteriorată niciodată.

POVESTIREA

Povestirea este specie a genului epic, în proză, relatând faptele din punctul de vedere al unui narator care poate fi martor sau participant la evenimentul povestit (are, deci, un caracter subiectiv). Povestirea urmăreşte un singur fir epic, interesul concentrându-se asupra situaţiei, asupra prezentării acţiunii (şi nu asupra personajelor, precum în nuvelă). Relaţia între narator şi cititor/ascultător este mai directă şi mai strânsă decât în cazul altor specii. Această relaţie se realizează prin oralitate (ceremonial care cuprinde prezentarea şi apariţia povestitorului, motivarea împrejurărilor care declanşează povestirea, formulele de adresare) şi prin atmosfera povestirii (stimulând atenţia şi emoţia cititorilor, menţinând suspansul). Timpul faptelor relatate este situat în trecut, iar sensul poate să fie transmis de narator sau să fie dat la iveală de însăşi desfăşurarea evenimentelor. Elementele mitice sunt mai numeroase în povestire (lume veche, întâmplări mai de demult etc.) decât în nuvelă, unde predomină realismul, istoricul, biograficul. Cu toate acestea, uneori este greu de trasat o linie fermă între cele două specii.
Reprezentanţi ai povestirii în literatura universală: Geoffrey Chaucer, Giovanni Boccaccio, E.T.A. Hoffman, Ivan Turgheniev, Emile Zola, iar în literatura română: Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu ş.a.

Un tip special de povestire este povestirea în ramă sau povestirea în povestire. Vorbim despre acest tip atunci când povestirea unui narator (care este, de obicei, personaj sau martor la evenimentele relatate) este inclusă într-o altă povestire a altui narator/povestitor, cea de-a doua reprezentând rama sau cadrul primei povestiri. De ex., în Lostriţa de V. Voiculescu, prologul şi epilogul ce aparţin naratorului iniţial constituie cadrul poveştii propriu-zise, narate de aşa-zisa „voce a poporului" (reprezentată şi ea de un povestitor). În Fântâna dintre plopi din vol. Hanu Ancuţei de M. Sadoveanu, partea de început şi cea de sfârşit (narate de către un personaj de la han) devin rama povestirii căpitanului Neculai Isac, transformat în al doilea narator. Un alt exemplu celebra este cel al istoriilor orientale O mie şi una de nopţi. Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, modalitatea preferată de relatare fiind evocarea. Povestirea în ramă beneficiază şi de un spaţiu privilegiat şi ocrotitor (de ex, hanul), în care mai mulţi povestitori relatează întâmplări pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit şi desfăşurând o artă a discursului memorabil. Interesul nu se centrează în jurul personajelor, ci asupra situaţiei neobişnuite relatate, de unde rezultă caracterul etic exemplar al povestirii.


Tag-uri: basm, proza



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :