Un prim conflict mai de răsunet are loc în 300 î.e.n. Dromichaites nu numai că spulberă oastea macedoneană, dar îl capturează chiar pe comandantul acesteia, Agathocles, fiul lui Lisimah. Fire nu atat blandă - geto-dacii n-au arătat blandeţe cu cei ce le-au călcat pămmturile -, cat mai ales înţeleaptă, Dromichaites îl eliberează pe Agathocles, îl încarcă cu daruri de preţ şi-l trimite acasă, în speranţa că suveranul macedonean va renunţa la planurile sale războinice şi la ambiţiile de cuceritor. Dar Lisimah comite greşeala de a crede că getul ar nutri spaimă faţă de puterea sa. Încat, în 292 î.e.n., geto-dacii lui Dromichaites au în faţă 100 000 de macedoneni (apreci ere a istoricului Polyainos), cu însuşi Lisimah la comandă.

Dromichaites aplică o tactică de luptă care a făcut (şi va face) carieră în istorie: retragerea adancă în teritoriu concomitentă cu pustiirea acestuia. Lipsit de hrană şi de apă, atacat de nenumărate ori de detaşamente extrem de mobile de oşteni geto-daci, care dispăreau apoi ca fumul, Lisimah este în cele din urmă încercuit şi silit să se predea.

Dromichaites îşi duce prizonierii (cel puţin căpefeniile) în capitala sa, la Helis. Se dovedeşte încă o dată înţelept, potolind mania supuşilor săi care „se stranseseră la un loc alergand in număr mare şi strigară să le fie dat pe mană regele prizonier, ca sa-l pedepsească. Căci - spuneau ei - poporul care luase parte la primejdii trebuie să aibă dreptul de a chibzui cum "sa fie trataţi cei prinşi" (Diodor din Sicilia).

Dromichaites este de altă părere, pe care nu şi-o poate impune, însă, cu forţa. Oştenii în cadrul statului democraţiei militare a lui Dromichaites erau bine reprezentaţi în Adunarea poporului, mu oare conducea efectiv. Printr-un lung discurs, Dromichaites obţine, însă, caştig de cauză. Lisimah mort ar fi fost înlocuit de un alt suveran şi războaiele ar fi continuat. Lisimah prins era un negociator maleabil. Astfel că Dromichaites tratează cu toate onorurile, îi permite refacerea întregii lorţe şi îl pofteşte la ospăţ.

Pe jos a fost întins un covor regal si i-au fost servite mancăruri alese, pe o masă de argint. Pentru geto-daci au fost aşternute doar paie şi „li s-a dat să manance zarzavaturi şi carne, dar pregătite cu măsură, aşezandu-se pe nişte tăbliţe de lemn, care ţineau loc de masă. In cele din urmă, puse să li se toarne macedonenilor vin in cupe de argint şi de aur, pe cată vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obişnuiesc geţii". Ridicand paharul său din corn de vită şi spunandu-i lui Lisimah „tată", Dromichaites l-a întrebat: „Care dintre mese ţi ne pare mai vrednică pentru un rege?"

La răspunsul regelui macedonean „Fireşte, a macedonenilor", regele get îi adresă, ou atenuată ameninţare, celebra tiradă construită pe ideea „Ce cauţi la noi?" Discuţiile geto-macedonene, astfel pornite, dădură asemenea roade, încat Lisimah nu numai că renunţă la pretenţiile expansioniste (dealtfel fără suport în urma înfringerilor), dar îşi exprimă hotărarea ca „pe viitor să fie prietenul şi aliatul tracilor". Tratatul a fost consolidat prin căsătoria lui Dromichaites cu fiica lui Lisimah. Pentru Dromichaites şi supuşii săi a urmat, la graniţele sudice, o perioadă de linişte şi înflorire. Totodată, au fost larg deschise căile de pătrundere mai accentuată a civilizaţiei elenistice în lumea geto-dacă.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---