Traumatismele sunt leziunile complexe ale corpului omenesc provocate de un agent traumatic extern (mecanic, chimic, fizic, electric, radiaţii etc). Etiologia traumatismelor şi politraumatismelor este legată în zilele noastre în special de creşterea imensă a traficului rutier (cele mai frecvente victime), industrializarea puternică a foarte multor ţări, folosirea ân agricultură a unor substanţe chimice pentru combaterea dăunătorilor, folosirea într-o gamă largă a curentului electric ân scopuri industriale sau casnice.

Marile calamităţi naturale (cutremure, inundaţii etc.) sânt şi ele generatoare de traumatisme şi politraumatisme.

Sporturile furnizează şi ele un număr de accidente.

Automobilul a prov ocat cele mai numeroase victime (comparabil cu războaiele).

În funcţie de locul producerii, se pot împărţi în: traumatisme de stradă, de casă, de muncă, sportive.

Fractura este o soluţie de continuitate în pârghia osoasă, determinată de acţiunea unor forţe mecanice externe (întreruperea continuităţii osului). Traumatismul acţionează asupra întregului organism şi nu numai asupra segmentului în care determină fractura.

Putem vorbi deci despre boala fracturară, fapt care reiese nu numai din aspectul bolnavului (care este şocat), dar şi din procesul de reparaţie al fracturii. Prin acţiunea agentului traumatic au loc modificări locale şi la distanţă. Durerea de la locul fracturii semnalizează sistemului nervos această traumă, iar aceasta, pe cale hormonală şi neurovegetativă, declanşează reflexe cu scop reparator.

Fracturile nu survin doar pe osul sănătos. Există anume fracturi (pe os patologic), care apar uneori la un traumatism minor, pe un os bolnav (tumori sau metastaze, osteoporoze, osteoporo malacii, osteomielite).

Fracturile afectează toate vârstele şi, totuşi, între 30 şi 40 de ani survin cele mai multe fracturi (vârsta cea mai activă). Suânt în număr mare şi la copii şi la bătrâni. La copii, deşi elasticitatea osului este mai mare, fracturile sunt destul de frecvente. Involuţia senilă fiziologică a bătrânului face ca fracturile să aibă loc la traume minore. Un factor predispozant este profesiunea (muncitori din transporturi, muncitorii forestieri, minerii, sportivii etc. sânt mai predispuşi la fracturi).

Sunt clasificate în: directe —forţa mecanică acţionează chiar în locul producerii fracturii; indirecte — agentul traumatic acţionează la o oarecare distanţă.

Modul in care acţionează mecanismele indirecte este diferit:

— prin flexiune (osul este supus la o flexie forţată);

— prin torsiune (răsucire). Un exemplu ar fi fractura spiroidă a gambei la schiori, atunci când legătura nu sare şi deci piciorul este fixat la schiuri, iar în cădere, sub greutatea corpului, gamba se torsionează;


— prin tracţiune, la electrocutaţi prin contractura violentă a muşchilor;inserţiile musculare rup „pastile" din os;

— prin smulgere;

— prin compresiune sau presiune au loc accidente, uneori grave, cum ar fi la coloana vertebrală.

Dacă focarul de fractură comunică cu exteriorul printr-o soluţie de continuitate a pielii, fractura se numeşte deschisă. Dacă focarul de fractură nu comunică cu exteriorul, fractura este închisă.

în raport cu traiectul fracturii, acestea se împart în:transverse, objice, spiroide, longitudinale, cu dublu sau mai multe traiecte, cominutive (cu multe fragmente).

Unele fracturi pot fi fără deplasare (când capetele oaselor sunt în contact aproape total), dar cele mai multe sânt cu deplasare.

Tabloul clinic local al unei fracturi este însoţit de semne generale cum ar fi: paloarea, scăderea tensiunii, transpiraţii abundente, agitaţie psihică etc. Semnele locale (la segmentul fracturat) pot fi şi ele de probabilitate (durere, echimoză, deformarea regiunii, impotenţă funcţională) sau de certitudine (de siguranţă):

— mobilitatea anormală a regiunii, care se pune în evidenţă prin mişcări blânde, în sensuri diferite ale celor două fragmente;

— crepitaţia osoasă, o senzaţie seacă, ascuţită, rugoasă, care se aude şi se simte în momentul în care se mobilizează focarul de fractură;


— netransmisibilitatea mişcării (să presupunem o fractură de gambă în 1/3 medie a lungimii ei. In mod normal, la o gambă sănătoasă, dacă imprimăm o mişcare piciorului, aceasta, prin pârghia gambei, se transmite la genunchi şi apoi coapsei. La o gambă fracturată, acest lucru nu mai este posibil).

sursa imaginii - .freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: os, accident, victima

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---