Fracturile de bazin sunt foarte frecvente în ultima vreme, prin accidente de circulaţie şi de muncă. Cei interesaţi sânt în majoritatea cazurilor politraumatizaţi.
Mortalitatea este mare, leziunile fiind foarte grave. Se produc prin lovirea bazinului de către barele autoturismelor, tramvaielor, prin căderi de la înălţime, prin surparea malurilor sau a galeriilor de mină etc.
Obişnuit, aceşti bolnavi sunt şocaţi, cu tensiune scăzută, puls accelerat şi slab bătut, palizi, cu transpiraţii abundente şi tendinţă la pierderea cunoştinţei. Aceşti bolnavi neputând sta în picioare, vor fi aşezaţi pe targa sau pe un plan dur. F
iecare mişcare declanşează dureri şi poate să accentueze şocul. Bolnavul este pus să urineze. Dacă urina este limpede, vezica urinară sau uretra nu au fost interesate. Dacă urina conţine sânge proaspăt, accidentul este grav.
In situaţii speciale (surpări de galerii, de maluri) bolnavul va fi degajat în „bloc", fixându-se bazinul cu mâinile, fără brutalitate. Transportul pe plan dur către o unitate sanitară este obligatoriu, cât mai repede cu putinţă.
Fracturile de coloană vertebrală
Şi aceste fracturi au devenit frecvente, ca urmare a accidentelor de circulaţie, de muncă, de sport etc. Se ştie că, în afara rolului în statică şi în mers, coloana vertebrală este „conţinătorul" măduvei spinării. Unele fracturi interesează doar scheletul osos al coloanei (amielice). Altele însă antrenează şi măduva spinării, determinând leziuni deosebit de grave (fracturi mielice).
Survin mai frecvent in anumite zone, acolo unde se schimbă mişcarea, adevărate „centre traumatice".
Tamponările autoturismelor duc la apariţia acestor leziuni.
Săritorii în apă puţin adâncă sânt scoşi din apă adesea cu tetraplegie.
Primul ajutor constă în degajarea imediată de la locul accidentului. Degajarea se face în axul longitudinal al corpului, trăgându-se cu blândeţe de membre. Nu se va îndoi, nici răsuci corpul victimei sub nici o formă. Transportul se va face pe plan dur, cu faţa în sus (eventual cu fixarea victimei în planul dur cu ajutorul unei chingi).
Diagnosticul de fractură este bănuit în urma durerii ân punct fix, acuzată de bolnav şi accentuată de presiune. Alteori, în zona lezată apare o denivelare, în care pătrunde pulpa degetului.
In cazul fracturilor coloanei cervicale, bolnavul care acuză dureri în această zonă trebuie ferit de mişcări de flexie şi extensie a capului pe gât sau de mişcări de lateralitate. Dacă este interesată măduva în această regiune, apare complicaţia cea mai temută: tetraplegia (cu prognostic funcţional sau chiar vital foarte rezervat).
Aceşti bolnavi vor fi transportaţi pe plan dur, cu un sul mic sub ceafă şi cu doi săculeţi de nisip de o parte şi de alta a feţei (pentru împiedicarea mişcărilor de lateralitate). Eventual, peste frunte se pune o chingă care se fixează la planul dur. Bolnavul va fi însoţit obligatoriu pe timpul transportului, însoţitorul va supraveghea menţinerea poziţiei descrise pe tot parcursul, până la o unitate sanitară.
In timpul transportului, însoţitorul, aşezat la capul victimei, va prinde faţa acesteia între palme, exercitând o foarte uşoară tracţiune în axul lung al corpului. La spital, examenele radiografice vor fi făcute pe acelaşi plan dur (şi nu schimbând bolnavul pe masa de radiologie), deoarece, în orice moment există pericolul interesării măduvei.
Fracturile de bazin sunt foarte frecvente în ultima vreme, prin accidente de circulaţie şi de muncă. Cei interesaţi sânt în majoritatea cazurilor politraumatizaţi. 
