Ţesutul fibros care înveleşte osul se numeşte periost, iar inflamaţia acestuia este periostita, care poate fi traumatică şi de efort.

Periostitei traumatice îi distingem două mecanisme:

e. unul obişnuit, mai frecvent, de dezlipire prin lovirea periostului sau periostita contuzională;

f. altul, mai rar, de smulgere a periostului prin contracţiuni musculare şi tracţiuni aponevrotice.

Periostita de efort, periostita crestei şi feţei antero — externe a tibiei se întâlneşte la aproape majoritatea sportivilor tineri şi la începutul perioadelor de antrenament. Ea se datorează mai ales lucrului muscular de durată.

Fracturile

Prin fractură înţelegem vătămarea oaselor, cauzată de o for ţă care depăşeşte limita elasticităţii şi rezistenţei osului. Cauzele fracturilor sunt: predispozante (maladii diverse, paralizii, distrofii, fragilitate, bătrâneţe), favorizante (oboseala, lipsa de antrenament, lipsa de încălzire) şi provocatoare (acţiuni mecanice bruşte, lovituri, traumatisme, căderi). Fracturile sunt: directe, indirecte, complete, incomplete, cominutive (mai multe fragmente), cu deplasare (primitive şi secundare), fără deplasare, închise, deschise, diafizare, epifizare şi articulare.

Când tegumentele rămân intacte, avem de a face cu fracturi închise, invers, cu lezarea tegumentelor se numesc fracturi deschise. Pericolul acestora din urmă constă în hemoragiile care le însoţesc de obicei şi infectarea plăgii. La fracturile complete se produce distrugerea integrităţii osului transversal şi a periostului. Sunt frecvente în acest caz deplasările segmentelor osoase. La fracturile incomplete, numite şi fisuri, integritatea osoasă nu este distrusă complet şi nu are deplasări:


Simptomele fracturilor

a) semne de probabilitate:

- durerea este vie şi accentuată în dreptul focarului de fractură;

- deformarea locală ţine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractură, dar acest simptom poate fi înşelător, pentru că regiunea poate fi deformată printr-o simplă umflătură sau prin luxarea unei încheieturi învecinate;

- scurtarea regiunii este un semn de preţ, dar şi luxaţia unei regiuni învecinate poate da acest simptom;

- impotenţa funcţională dată de faptul că ruperea pârghiei osoase face ca membrul fracturat să nu poată fi utilizat; semnul este de mare importanţă, dar îl întâlnim şi în luxaţii, când bolnavul se fereşte de mişcare pentru a nu trezi durerea;

- echimoza sau vânătaia locală, care apare de obicei mai târziu.

b) Semne de siguranţă:

- imobilitatea anormală, reprezentată prin existenţa unei mobilităţi într-un loc în care în mod normal aceasta nu se găseşte (la mijlocul coapsei, la mijlocul braţului);

- crepitaţia (frecătura osoasă), care se simte la mână şi se aude, este prezentă în fracturile complete şi se datorează frecării capetelor osoase); ea poate lipsi când capetele osului sunt depărtate;

- lipsa de transmitere a mişcării la distanţă, demonstrează că pârghia osoasă este în mod sigur întreruptă, iar mişcarea pe care o facem noi sau bolnavul la unul din capetele pârghiei nu se transmite la celălalt capăt.

- întreruperea traiectului unui os, semn se poate găsi mai cu seamă la nivelul oaselor situate imediat sub piele (tibia sau cubitusul de exemplu).

Semnele arătate mai sus trebuie căutate în cazul fracturilor închise. Amintim că există cazuri în care numai radiografia poate să descopere existenţa unei fracturi, mai ales dacă fractura este incompletă (fisură).


Fracturile la cap ÅŸi trunchi

La craniu se deosebesc fracturi ale bolţii şi ale bazei craniene. Fracturile feţei sunt mai frecvente la bărbaţi, ele interesează oasele nazale, arcada zigomatică, maxilarul superior şi inferior. Se caracterizează prin asimetrie, impotenţă funcţională, hemoragii, durere, trismus (dificultate în deschiderea gurii). Aceste fracturi se produc în accidentele moto, box, hipism.

Fracturile coloanei vertebrale sunt accidente grave. Cele mai frecvente sunt fracturile corpurilor vertebrale, cu turtire sau înfundare. Dacă se produce secţionarea măduvei, pronosticul este fatal. .

Fracturile toracelui, le întâlnim mai des la coaste şi foarte rar la a stern.


Fracturile membrelor

Fracturile membrului superior:

g. fracturile claviculei se întâlnesc mai des la copii şi adolescenţi, cauzele fiind căderile sau loviturile;

h. omoplatul se fracturează greu, din cauze directe, perforaţii, presiuni, căderi, zdrobiri;

i. fracturile braţului - humerusul se rupe mai des la unirea treimii medii cu cea inferioară, osul prezintă o linie mai slabă;

j. fracturile cotului sunt complexe, interesează extremitatea distală a humerusului şi unul sau ambele oase ale antebraţului; se produc prin căderi pe cot, pe mâini, lovituri violente, etc;

k. la antebraţ întâlnim tot felul de fracturi ale radiusului, cubitusului sau ambelor; fractura extremităţilor distale este cea mai frecventă. Fracturile membrului inferior:

l. fracturile articulaţiei şoldului interesează cavitatea cotiloidă, cu sau fără capul şi gâtul femural;
m. la fracturile femurului întâlnim leziuni la extremităţile proximale, ale diafizei femurale şi extremităţii distale;

n. fracturile gambei, pe care le întâlnim mai des la nivelul tibiei decât la peroneu se produc mai mult la nivelul unirii treimii medii cu treimea inferioară;

o. cele mai dese fracturi le întâlnim la nivelul gleznei, ele fiind complexe, cu deplasări de fragmente, cu smulgerea şi ruperea ligamentului tibio-peronier, etc; fractura gleznei se produce direct prin lovire sau indirect prin smulgere în urma unei fracturi violente;

p. în căderile pe genunchii îndoiţi, rotula se rupe de la mijloc, la nivelul de sprijin pe condili;

q. fracturile tarsului sunt rare, iar ale metatarsului se produc în alergare, sărituri şi în căderile pe vârfuri,

r. dezlipirile diafizo-epifizare sunt frecvente în perioada de creştere a scheletului, în zona cartilagiiior de creştere.


sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: antrenament fracturi, medic

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 06 March '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---