Îmbătrânirea este un proces sau cumul de procese, universal, general şi ireversibil. Esenţa îmbătrânirii umane continuă să rămână o ecuaţie cu multiple necunoscute. Nu se poate vorbi de un punct de plecare al îmbătrânirii umane; procesul (procesele), fenotipul îmbătrânirii trebuie înţeles într-un determinism polifactorial şi cauzal, în care mecanismele de adaptare şi ..compensare joacă un rol important.

Îmbătrânirea trebuie înţeleasă ca un proces complex de bătrâneţe, perioadă distinctă a ciclului ontogenetic. Natura îmbătrânirii şi durata vieţii omului este determinată de factori endogeni /genetici, cu o pondere de 65—70% şi de factori exogeni 30—35%.

Există gerontologi care consideră că îmbătrânirea depinde de repararea ADN, p urtător al mesajului genetic. Pe măsura transmiterii de la o generaţie la alta a acestui mesaj, calitatea lui se deteriorează. Organismul posedă şi un sistem de autoapărare, care corectează erorile mesajului genetic şi de calitatea acestuia depinde longevitatea şi ritmul îmbătrânirii.

Se admite că în organism ar exista gene ale îmbătrânirii, al căror program determină momentul încetării funcţiilor biologice.

În cadrul factorilor exogeni, stările patologice, în mod deosebit bolile cronice degenerative, deţin un fol important în accelerarea ritmului de Îmbătrânire. în lipsa bolilor cronice, durata medie de viaţă ar creşte cu cel puţin două decenii.

Distingem o îmbătrânire normală, fiziologică şi o îmbătrânire patologică. Îmbătrânirea normală, biomorfoza Burger, este un proces lent, continuu, dinamic, asincron, heterogen şi permite atingerea unei vârste înaintate, în condiţiile unor dificultăţi de adaptabilitate. Se admite un ritm, un tempo al procesului/proceselor de îmbătrânire, diferite de la celulă la celulă, de la ţesut la ţesut şi de la individ la individ.

Fiecare structură, funcţie şi individ îşi are modul şi tipul propriu de îmbătrânire. în acest fel, îmbătrânirea poate avea particularităţi individuale caracteristice, cu accent pe un organ sau sistem. îmbătrânirea patologică presupune un ritm accelerat de involuţie, o degradare rapidă şi severă, care imprimă un decalaj între vârsta calendaristică şi vârsta biologică. Îmbătrânirea umană are elemente proprii, care ţin de dezvoltarea ontogenetică şi filogenetică.

Dezvoltarea sistemului nervos, activitatea psihosocială, involuţia timpurie şi marcată a aparatului cardiovascular constituie domeniile în care îmbătrânirea umană are elementele care o individualizează. Influenţa predominantă a unor sisteme sau subsisteme a condus la formularea mai multor tipuri de îmbătrânire umană: tipul corelat cu constituţia endocrină, artropato-mezenchimală, cardiovasculară, nervoasă; cu nivelul de organizare intraindividual: structural, energetic-funcţional, biocibernetic; tipurile corelate cu grupele sangvine, activitatea sexuală, aptitudini psihosociale, cu mediul geografic, ecologic, social; tipul corelat cu ritmul biologic.

Îmbătrânirea moleculară priveşte specificitatea şi stabilitatea structurilor de mare semnificaţie — acizii nucleici şi proteinele —, evidenţiindu-se intensificarea cu vârsta a formării de legături încrucişate.

Îmbătrânirea celulară şi tisulară este legată de gradul de diferenţiere a celulelor şi ţesuturilor.

---

Tag-uri: batranete, organism, boala

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 24 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---