FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,414
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Citologia sau studierea celulor

Tag-uri Populare


boala   minerale   apa   sanatate   tratament   inima   natural   organism   cura   sange   tinerete   piele   inflamatie   cardiac   cardiovascular   ape   relief   geografie   fructe   mucoasa   aer   legume   infectie   medicament   ingrijire   proteine   regim   organ   boala infectioasa   ochi   vitamine   stomac   alimentatie   boli   medicina   respiratie  

All Tags

Famous Forum

 

Citologia sau studierea celulor

 Q:   Intreaba despre Citologia sau studierea celulor       
Citologia sau studierea celulor Studierea la microscop a celulelor din diferite produse recoltate de la bolnavi (examen citologic) şi studierea la microscop a structurii unor fragmente de organe sau ţesuturi special prelevate în acest scop (examen histopatologic) constituie împreună aşa-numitele examene morfopatologice, ale căror rezultate sînt de mare valoare pentru precizarea multor diagnostice.

Termenul citologie derivă din cuvintele din limba greacă citos = celulă şi logos = studiu, ştiinţă. Studiaza organele si tesuturile acestora pentru identificarea eventualelor anomalii de structura. Prin biopsie sau chirurgie se prevaleaza tesuturi care sunt ulterior examinate la microscop pentru a se identifica in general caracterul benign sau malign a unei maladii.

De exa minarea microscopică a celulelor în scop diagnostic se ocupă citologia clinică. Unele produse pe care se face examenul citologic se recoltează prin puncţie (citologia prin puncţie aspiratoare), altele se obţin fără puncţie (citologia exfoliativă).

Departamentul de citologie clinică este uneori integrat în laboratorul clinic, în alte unităţi face parte din laboratorul de morfopatologie (vechiul laborator de anatomie patologică).

Citologia prin puncţie

Cele mai uzuale puncţii în scopul examinării citologice sunt: puncţia sternală, puncţia ganglionară, puncţia tumorală, puncţia pleurală şi peritoneală.

— Puncţia sternală. Sternul este de obicei puncţionat când se impune examinarea microscopică a măduvei oaselor, ţesutul unde se formează celulele sangvine. Prin puncţia sternală se obţin informaţii utile pentru diagnosticul anemiilor, al leucemiilor, al mielomului etc. Pentru puncţia sternală se foloseşte un ac special, a cărui pătrundere prin os provoacă o suferinţă minimă bolnavului, datorită anesteziei prealabile a locului de puncţie.

— Puncţia ganglionară, ca şi puncţia tumorală se face cu ace obişnuite de injecţii, astfel că intervenţia este foarte uşor suportată de bolnavi. Aceste puncţii oferă informaţii rapide şi foarte utile, putând fi practicate şi in ambulatoriu.

— Puncţia pleurală şi puncţia peritoneală sunt indicate ori de câte ori se formează în pleură sau în peritoneu o cantitate mai mare de lichid, cum se întâmplă în diferite stări de boală. Intervenţia este simplă şi pentru cel care o execută şi pentru cel care o suportă. Examinarea acestor lichide pentru celule maligne este însă deosebit de dificilă, dar poate da rezultate valoroase în mâna unui microscopist cu experienţă.

Citologia exfoliativă

Organele cavitare cu deschidere în afară (stomacul, vaginul, arborele traheobronşic), conţin produse (suc gastric, secreţie vaginală, spută), în care se descuamează (se exfoliază) celule din pereţii care delimitează aceste cavităţi sau conducte. Studiul acestor celule desprinse constituie citologia exfoliativă, care are ca scop principal depistarea de celule neoplazice ce se exfoliază într-un cancer de vecinătate.

Practica modernă a citologiei exfoliative îşi are originea în studiul tractului genital feminin şi aplicarea sa a fost cel mai mult dezvoltată în acest domeniu. Citologia exfoliativă oferă multe informaţii utile, a căror valoare şi limite sunt apreciate prin cooperarea clinicianului cu personalul laboratorului.

Calitatea unui examen citologic depinde în primul rând de calitatea probei recoltate, apoi de o tehnică preparativă.corectă şi o citire competentă la microscop.

Recoltarea pentru un examen citologic poate fi făcută de medic sau de personal tehnic special instruit. Pentru un triaj In masă, trebuie ales un procedeu simplu, uşor acceptat de persoanele controlate, rapid şi economic, cum este recoltarea cu ajutorul unui mic tampon de buret. Cu materialul obţinut, se execută frotiuri pe lame de microscop, care se colorează apoi cu colorantul Papanicolau sau cu variante ale acestuia. Prin examinarea la microscop a preparatelor citologice obţinute, se face depistarea de celule atipice. Aceste modificări celulare permit recunoaşterea unei afecţiuni neoplazice, stabilindu-se şi gradul ei de extindere. Interpretarea citologică trebuie exprimată în termeni medicali clari, pentru a evita confuzii şi a permite clinicianului stabi¬lirea unei terapeutici corespunzătoare.

Marea importanţă a citologiei exfoliative constă în faptul că permite depistarea precoce a unor forme de cancer foarte frecvente, căci tocmai în fazele timpurii bolnavul beneficiază cel mai mult de tratament şi se poate vindeca

sursa imaginii freeschoolclipart.com


Tag-uri: punctie, microscop, analiza



Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 October '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :