Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plang, clar izvorand din fantane, Sub un salcam, draga, m-aştepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-aşa sfanta şi clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despica, Streşine vechi casele-n luna ridica, Scartaie-n vant cumpana de la fantana, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Şi osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la camp, toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! in curand satul in vale-amuteşte, Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeşte Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-voi cat im i eşti draga!

Ne-om razima capetele unul de altul Şi surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. - Astfel de noapte bogata Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
In forma ei definitiva, aşa cum am reprodus-o şi noi, poezia a aparut mai intai in Convorbiri literare din iulie 1885. Rascolind prin vechile-i caiete, poate şi la indemnul prietenilor, intr-un moment de remisiune a bolii, Eminescu oferea publicitatii un poem de o mare frumusete şi perfectiune, cu toate ca, aşa cum arata manuscrisele, el era numai un fragment dintr-o compunere schitata inca din 1872, intitulata Eco, ramasa inedita, In orice caz, Maiorescu nu o cunoştea in 1883, cand intocmea editia princeps. La randul sau, Eco avea un punct de plecare intr-un bruion mult mai vechi, intitulat Ondina, din 1866. Aceasta a facut pe multi eminescologi, in frunte cu Perpessicius, sa indice ca punct de plecare al inspiratiei poetului iubirea copilaresc-juvenila a lui Eminescu pentru misterioasa fata a padurarului de la Ipoteşti, moarta la o varsta de tot tanara, un alt document pledand in acest sens fiind şi poezia Mortua est, publicata in 1871, la 21 de ani.

Oricum, in manuscrisele eminesciene s-au mai descoperit doua variante la Sara pe deal, extrem de interesante ca instrumente de comparatie, revelatoare cat priveşte travaliul asupra cuvantului, “lupta dreapta" prin care artistul incerca Sa atinga perfectiunea absoluta. Iata doar cateva exemple: versul 2 din strofa 1 suna, in varianta A, in felul acesta: “Turme cobor stele li iese in cale"; vs. 3 din aceeaşi strofa era: “Apele plang cercuri taşnind din fantane"; vs. 1 şi 2 din str. III aveau aceasta infatişare: “Stelele curg - raze din ele lin pica / Casele vechi streşina-n luna ridica"; iar cel de al patrulea: “Valea-i in fum - cainele latra la stana" etc. Exemplele pot fi inmultite. Am dat cateva spre a se vedea cum forma definitiva este de fiecare data optima, sub raport muzical, in primul rand. De alta parte, este cazul sa mai observam ca cele doua variante anterioare (A şi B) erau mai lungi cu doua strofe, in final, fata de varianta definitiva. Iata-le reproduse dupa varianta B:
Te-i razima dulce copil de-al meu umar Şi fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar; Ap-am sa beau din a ta gura-frumsete Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete.

Imbratişati noi vom şede la tulpina, Fruntea-mi in foc, pe-ai tai sani se inclina
Ce-alaturi cresc dulci şi rotunzi ca şi rodii, Stelele-n cer mişca auritele zodii.
Acum devine limpede ca senzualismul destul de crud (“sa beau... dulci sarutari", “ai tai sani.., cresc dulci ca şi rodii" etc), deşi contrapunctat inca de aici prin mişcarea astrelor de pe firmament (“Stelele-n cer mişca auritele zodii"), se transforma in hieratism erotic pur, simplificat la modul sublim: “Ne-om razima capetele-unul de altul/ Şi surazand vom adormi sub inaltul/ Vechiul salcam".

Este aici, exprimata in cuvinte, icoana-emblema a iubirii celei mai pure (deşi nu neaparat spiritualizata mistic), din cate cunoaştem in poezia romaneasca. Cadrul tabloului il constituie idilicul vesperal, bucolicul-rustic şi ancestral mioritic: turmele urcand dealul la apusul soarelui, stelele şi luna, apele susurand in fantane, acompaniind mişcarile omeneşti: intoarcerea de la muncile campului, scartaitul cumpenei de la fantana, fumul de la vetre, toaca de la biserica, clopotul, fluierele murmurand la stana, fruntea plina de ganduri şi pieptul arzand de dor al celor care se iubesc. Poezia vesperalului rustic am mai intalnit-o, magistral realizata, şi in Sburatorul lui Heliade, peste care ochiul lui Eminescu a intarziat, fara doar şi poate. O vom mai intalni in Noaptea de vara a lui Coşbuc, ca şi, mai in general, in extraordinarul vers al lui Lucian Blaga: “Eu cred ca veşnicia s-a nascut la sat". Nicaieri insa sentimentul eternului omenesc nu ni se pare mai frumos şi mai deplin exprimat ca in Sara pe deal.

Sa incercam a descifra cateva din secretele inimitabilei, misterioasei arte eminesciene:

Sara pe deal este o compunere poetica prin excelenta muzicala. Tonul cel dintai il da, credem, cuvantul buciumul, un dactil: bu-ciu-mul ( ), pus la inceputul distihului al doilea, inainte de cezura bine marcata:

Sa-ra-pe-deal// bu-ciu-mul / su-na-cu/ ja-le. De la aceasta schema prozodica: coriambul din primul distih, succedat de dactilul principal, de un al doilea dactil şi un troheu (care insa poate forma cu dactilul imediat precedent un alt coriamb) intreaga compunere nu se abate. Coriambul din primul distih -surprinzator de asemanator cu motivul muzical pivot din Simfonia a V-a beethoveniana (a Destinuiui: ) - urmat de dactilul de dupa cezura da intregul ax melodic al poemului:
“Sara pe deal// buciumul..."
“Turmele-l urc//stelele..."
“Apele plang,// clar izvo-..." . “Luna pe cer// trece-aşa..."
“Sub un salcam// draga..."
“Nourii curg//raze-a lor..." etc.
pana la primul distih al celui de-al treilea vers din strofa ultima, introdus prin “rejet": “şi surazand/ vom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam"//, unde cezura, anuntand finalul, este mai larga decat in toate celelalte 5 locuri precedente, terminata fiind pe vocala cea mai inchisa: “sal-cam".

Pastoralul, mioriticul “buciumul", da o sonoritate joasa, profunda, murmuitoare, datorita repetarii vocalei u in descrescendo-diminuendo, in acord perfect cu celelalte “sonuri" le inserarii: “apele plang", “nourii curg", “scartaie-n vant", “fluiere murmura", “clopotul imple cu glasul lui sara", odata cu vizual-muzicalele:,,stele le scapara-n cale", “luna pe cer trece-aşa sfanta şi clara", “ochii tai mari", “frunza cea rara", “stelele nasc umezi", “casele vechi ridica streşini in luna" (sub lumina lunii), “valea-i in fum" etc. De un mare efect emotional, specific eminescian, este complementul circumstantial de mod in sintagma “suna cu jale", prin aceeaşi inefabila ancorare in autohton, data de imprecizia semantica (de fapt, intraductibilitatea) a cuvantului ,jale" care, ca şi “dor", sunt atat de frecvente in melosul doinei, dau naştere unei stari lirice anume, de neaflat altundeva decat la Eminescu: tristetea blanda, melancolia vag contemplativa, aspiratia catre ceva nedefinit, ca spre o transcendere, o dezmarginire in univers a spiritului.

Buciumul, dar şi cornul, o alta varianta paduratica a aceluiaşi instrument muzical (ce-şi poate avea sorgintea şi in romantismul german, macar in parte), vor mai aparea de cateva ori in poezia lui Eminescu. Iata cateva citate menite sa “traduca" in limbajul poetului national farmecul “dureros de dulce" al Sarii pe deal: "Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea peste noi/ Şi prin somn auzi-vom bucium/ De la stanele de oi"; “Tanguiosul bucium suna/ L-ascultam cu-atata drag/ Pe cand iese dulcea luna/ Dintr-o rarişte de fag"; “Peste varfuri trece luna,/ Codru-şi bate frunza lin,/ Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna.// Mai departe, mai departe,/ Mai incet, tot mai incet,/ Sufletu-mi nemangaiet/ Indulcind cu dor de moarte./ De ce taci, cand fermecata/ Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei, dulce corn,/ Pentru mine vreodata?" etc.

Cum spuneam şi cu alt prilej (vezi comentariul la Sburatorul de Ion Heliade Radulescu), Sara pe deal realizeaza, prin pana marelui poet, starea lirica de... balada, prin inundarea peisajului rustic in muzica invaluitoare a vesperalului, a momentului, cum ar zice Lucian Blaga, cand transcendentul coboara, ceva asemanator cu atat de populara compunere a altui contemporan, originar şi el din Moldova de nord, Ciprian Porumbescu.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---